Robert a fugit de noi !

/ / Uncategorized

Astazi am alergat 30 de km, primii 30 de km din viata mea. Cand am plecat de acasa m-am gandit ca n-o sa reusesc, mai alergasem eu 23 de km dar 30 niciodata. Dupa cum  v-am innebunit de cap , cei care cititi aici sau pe faceebook, pe instagram sau pe unde naiba, ca sunt prezent cam peste tot, cred ca v-ati si plictisit de mine, probabil ca stiti ca am promis sa  alerg 42 de km la maratonul din octombrie. Pentru mine promisiunile nu sunt chiar promisiuni , eu promit multe si uneori fac putine 🙂 dar asta nefiind o promisiune facuta mie ci asociatiei Hope and homes for children, ma responsabilizeaza si ma motiveaza altfel. Sigur ca undeva e si orgoliul meu , fiti convinsi ca o sa ma laud o viata cu marea mea performanta. In seara asta n-a fost usor, cei care alearga stiu ca la un momen dat iti vine sa te opresti, te doare stomacul, te inteapa splina, te ustura ochii, ti se usuca gatul, te dor picioarele si vrei sa renunti. Doar ca in seara asta m-am gandit la Robert si la povestea lui, daca nu o stiti intrati pe blogul lui. Lui Robert i-a placut sa alerge, si sa traiasca… si sa alerge. Din pacate Robert, nu stiu cum, asa se intampla cu oamenii buni, s-a imbolnavit de cancer. In ciuda tuturor tratamentelor pe care le-a incercat si in ciuda faptului ca era un tip vesel si optimist a pierdut lupta cu boala. Nu l-am  cunoscut, nu l-am intalnit niciodata, am citit de el pe facebook , stiam despre el de la Dragos Bucurenci. Toata lumea spera ca Robert sa se faca bine si sa invinga boala. Ii placea mult sa alerge , a alergat pana cand boala nu l-a mai  lasat sa o faca. Ma gandeam in seara asta in timp ce alergam, cat de tare si-ar fi dorit Robert sa alerge acum 30 de km, probabil ca ar fi alergat si o suta doar sa fie sanatos si sa poata sa mai faca asta.

Ma gandeam cat de usor renuntam atunci cand avem optiuni, atunci cand ne e putin greu,  atunci cand zicem, lasa o sa alerg maine sau poimaine. Si in seara asta,  mi-am dat seama ca pot sa o fac, pot alerga mai mult de 30 de km.  Am avut un timp prost, doar ca nu despre asta e vorba  ci despre puterea nostra de a indura, de a duce treaba la bun sfarsit atunci cand ti se pare ca nu mai poti, ca nu mai merita, ca  nu mai ai de unde ,ca  nu mai ai pentru cine , nu mai ai pentru ce. Si am terminat 30 de km in 3 ore si … Am venit acasa m-am asezat pe scaun si m-am simtit bine, m-am simtit foarte bine ca nu am renuntat. Ca Dumnezeu mi-a dat minte cat  sa iau aceste povesti si sa le duc mai departe. Poate ca nu sunt singurul , poate ca multi dintre voi aveti nevoie de lucrul asta, multi dintre voi aveti nevoie sa va aminteasca cineva lucrurile  astea. Iar ce s-a intamplat cu Robert si cu Calin in ultimele 2 luni, m-au facut sa ma implic in tot ce inseamna viata social- politica din Romania. Mi-au dat o lectie, mi-au aratat ce inseamna pasivitatea. Oamenii  astia au murit din cauza sistemului. Din cauza unei tari bolnave, imbolnavite, lasata sa moara de catre noi cetatenii ei. Nu pentru ca nu am putea sa o salvam , ci pentru ca nu vrem, pentru ca nu ne pasa ,pentru ca suntem mult prea egoisti, mult prea orgoliosi, mult prea prosti. Suntem in stare sa ne lasam parintii , copiii sa moara fara nici un fel de  regret, spalandu-ne pe maini, spunand ca nu e treaba noastra …eu imi fac treaba la mine in batatura, asta-i viata, oamenii traiesc cat traiesc pana mor, asa a fost sa fie, n-a avut zile. Ba da Robert si Calin  ar fi avut zile, doar ca au fost condamnati sa traiasca intr-o tara in care mori cu zile. Cazurile astea doua imi arata cat e de necesar sa fiu treaz in fiecare zi , sa ma lupt chiar si cu oamenii care ma iubeau si care in momentul in care alegi sa te implici incep sa nu te mai iubeasca. Pentru ca defapt ei nu te iubeau pe tine, iubeau o imagine falsa, ei te iubeau pentru ca nu te cunosteau, ei iubeau actorul. Actorul care nu are pareri, actorul care joaca ca boul fara sa gandeasca, fara sa-si puna probleme… De cateva zile, am inceput sa-i blochez pe toti oamenii  in care nu mai cred, care din punctul meu de vedere gandesc gresit, care nu stiu sa asculte, sa argumenteze. Ii blochez fara niciun fel de regret. Am incercat prea mult timp sa fac pe placul lor, sa nu-i supar, sa nu deranjez. Am 40 de ani, nu mai am timp, tara asta nu mai are timp , Robert nu a mai avut timp, Calin nu a mai avut timp. Asa ca sustin ”fara penali”, sustin boicotul  referendumului din 7 octombrie. Nu mai am timp sa stau de vorba cu oameni care nu stiu sa vada lucrurile corect. Ce folos ca de ani de zile incerc sa sustin campaniI umanitare, sa ajut cat pot animale , copiiI , batrani… pentru unii faptul ca sustin ”Fara penali” e motivul pentru care ma ameninta ca nu mai vin la specatcolele mele.. Nu mai veniti ! Prefer sa joc in fata unor oameni care ma inteleg , chiar daca sunt 20 …Cam asta!  Eu aleg sa ma implic!

Dumnezeu sa te odihnesca in pace Rober!!!

12 Comments to “ Robert a fugit de noi !”

  1. Isabela says :Răspunde

    Oamenii ca tine ne fac si pe noi datori sa facem ceva. Încercam si facem si noi câte ceva. Țara asta a ajuns de neconceput. Oamenii care se complac si care dau șpăgi si atenții ( pentru drepturile lor) sunt in mare parte vinovați. Oamenii care tac sunt greșesc, ei tac pt ca au senzația ca nu pot schimba. Schimbarea începe de jos cu puținul pe care putem sa l facem fiecare. Măcar știm ca am încercat! Oamenilor ca tine le suntem recunoscători. Îți mulțumim!

  2. Irina says :Răspunde

    Felicitari pentru mintea lucida si vointa incredibila, Marius! Strigatul tau trebuie sa ajunga in toate inimile! Este mare nevoie de oameni corecti, integri si lipsiti de frica, asa cum esti tu…

  3. Flore says :Răspunde

    Mi-a placut: ..”Asa ca sustin ”fara penali”, sustin boicotul referendumului din 7 octombrie. Nu mai am timp sa stau de vorba cu oameni care nu stiu sa vada lucrurile corect.” La fel simt si eu!!!!
    RECOMAND o carte care poate ajuta sa intelegem daca ceeea ce traim acum e democratie sau nu! „Cum Alegem? Un portret al democratiei pe intelesul tuturor” de Catalin Avramescu…. Pe coperta, este un citat din Alexis de Tocqueville care spune asa: „Cind totalitatea cetatenilor nu vrea sa se ocupe decit de treburile particulare, partidele au toate sansele sa devina stapanele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii o multime reprezentata de cativa oameni. Acestia vorbesc singuri in numele unei majoritati ABSENTE sau NEATENTE; numai ei actioneaza in mijlocul unei nemiscari generale, ei hotarasc in toate, dupa capriciul lor; ei SCHIMBA LEGILE si tiranizeaza dupa plac moravurile; si ramanem uluiti vazand in ce numar mic de maini nevolnice si ticaloase poate cadea un popor mare.”

  4. Flore says :Răspunde

    Alexis de Tocqueville spune asa: „Cind totalitatea cetatenilor nu vrea sa se ocupe decit de treburile particulare, partidele au toate sansele sa devina stapanele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii o multime reprezentata de cativa oameni. Acestia vorbesc singuri in numele unei majoritati ABSENTE sau NEATENTE; numai ei actioneaza in mijlocul unei nemiscari generale, ei hotarasc in toate, dupa capriciul lor; ei SCHIMBA LEGILE si tiranizeaza dupa plac moravurile; si ramanem uluiti vazand in ce numar mic de maini nevolnice si ticaloase poate cadea un popor mare.”
    Acest citat e pe coperta cartii: „Cum alegem?Un portret al democratiei pe intelesul tuturor” de Catalin Avramescu….
    Subscriu la la aceste ganduri: „..Asa ca sustin ”fara penali”, sustin boicotul referendumului din 7 octombrie. Nu mai am timp sa stau de vorba cu oameni care nu stiu sa vada lucrurile corect. ”
    …..Un articol cu ARGUMENTE importiva referendumului pentru familie!!! http://www.ziare.com/…/boicotati-recensamantul-urii-si…
    Cu banii de referendum mai bine s-ar face WC-uri in toate scolile din tara!!!!

  5. Mihaela says :Răspunde

    Prețuiesc enorm actorul, prețuiesc și omul, deopotrivă! Cu toate astea, nu pot și nici nu vreau să fiu întotdeauna de acord cu ceea ce spui sau faci! Și asta, pentru că nu întotdeauna vezi clar, nu întotdeauna faci ceea ce trebuie… Îmi displace total că nu ai în jurul tău și oameni cu adevărat sinceri care să te atenționeze când nu ești pe direcția bună! Niciodată nu-ți voi da like simplu sau cu „mutre”, la postări, doar pentru a-ți fi în „grații”… doar că să „mă bag în seamă” cu Actorul! Dar atunci când o fac, o fac din tot sufletul și cu sinceritate 100%! Ai liber să mă blochezi dacă sinceritatea mea te deranjează, dacă fac notă discordantă cu majoritatea „susținătorilor” tăi… Orice ai face și orice ai spune, un scaun va fi întotdeauna ocupat de mine la spectacolele tale, chiar și atunci când nu voi mai fi. Să nu uiți asta niciodată!!! Între timp, mi-ar plăcea să îți vorbesc despre naivitatea omului bun, cu suflet curat, despre cât de ușor poate fi el dus în eroare, despre cât de ușor se poate profita de pe urma lui, de multe ori chiar sub masca „prieteniei”… Pe mine mă doare să constat cât de mulți „prieteni” ai… KEEP CALM & OPEN YOUR EYES!

    1. Laur says :Răspunde

      O simpla observație. Am citit comentariul dumneavoastra si observ ca ati scris mult dar nu ati comunicat nimic. Cand anume nu se afla „pe directia cea buna”? Criticati pt a ajuta sau criticati doar pt a critica?

      1. Maria says :Răspunde

        Ati citit dar parca n-ati citit. Marius nu ne-a comunicat ceva, a comunicat cu noi. A constatat, a observat, s-a revoltat si s-a intristat, a impartasit cu noi. S-a implicat, a luat decizii si iar a impartasit cu noi. Sa facem si noi ca el.

  6. Ana says :Răspunde

    Bravo, Marius! Ai perfecta dreptate in tot ceea ce ai scris. Nu conteaza parerea oamenilor care gandesc stramb, deci, blocheaza, ignora-i si ignorandu-i vezi-ti de viata ta frumoasa, da-le un exemplu bun si poate cativa dintre ei o sa isi schimbe parerile. Daca nu, sa fie sanatosi in ignoranta si prostia lor! Pana la urma eu sincer cred ca binele si bunatatea o sa invinga

  7. Eu sunt un Pescarus says :Răspunde

    Postarea ta despre Robert mi-a scormonit printre amintiri si mi-a readus in memorie povestea la fel de trista a colegului meu, Daniel. Nu vroiam sa-mi mai amintesc povestea asta atat de amara, dar uneori trecutul ne ciocaneste in memorie, „cioc-cioc”, si ne obliga sa-i deschidem.

    Daniel ar fi implinit anul acesta 40 de ani, si el, ca si tine, ca si mine peste putin timp. Inalt, robus, peste 1.90 metri, la 100 de kg. Cand intra pe usa, se apleca putin, sa nu dea cu capul de tocul usii. In pozele de grup, dintre toti cei din poza, Daniel era cu 2 capete peste toti. Facea jogging in fiecare zi, alerga in fiecare seara dupa serviciu, manca sanatos. Daca noi, la serviciu, mai scapam la mancare fast-food, el venea intotdeauna in sufertas cu mancare gatita de sotie acasa. Nu manca niciodata prostii, gen covrigi dimineata. Numai mancare gatita, sanatoasa, cu calorii. Ne povestea despre fiecare mancare, cate calorii are fiecare, cum au loc arderile in organism. Fara alcool, fara tigari. Traia sanatos. Si tot timpul cu gura pana la urechi, de ras si de glume.

    Cu cativa ani in urma, sotia lui a fost diagnosticata cu cancer la san. Era turbat de suparare in perioada aceea. Dar au mers impreuna la o clinica celebra din Turcia (Acibaden), apoi cu tratament aici in Romania, sotia lui a reusit sa invinga in lupta cu cancerul. Din nou, era fericit si bucuros impreuna cu familia lui.

    Dar in vara lui 2016, acum 2 ani, la putin timp dupa ce a implinit 38 de ani, de data asta el a fost cel diagnosticat cu cancer. Culmea! La stomac! El, care manca sanatos, fara fast-food, fara alcool, fara tigari, care alerga zilnic, care avea o viata de familie fericita si implinita. Pentru ca deja cunostea doctorii de la clinica din Turcia de cand fusese cu sotia lui, a mers direct acolo si a inceput tratamentul. Era plin de speranta si increzator in insanatosirea lui. Sotia lui se facuse bine cu ajutor de acolo, nu-i asa? La inceput nu a dorit sa se planga si sa faca publica boala lui. A spus ca se descurca singur, doar el cu familia. Dar cum fiecare sedinta de radio si chimioterapie costa mii de Euro, a trebuit in cele din urma sa ceara ajutor la prieteni, la organizatii, la firme. Compania noastra si noi toti, colegii lui, am facut multe si numeroase donatii. Mii si mii de Euro.

    A cerut ajutor si la statul roman, la casa de sanatate. Sotia lui primise medicamente si ajutor de la casa de sanatate cu ani in urma. Deci, avea si aici experienta. Dar, surpriza! Casa de Sanatate i-a spus ca lui, spre deosebire de sotie, nu-i poate asigura tratamentul si medicamentele necesare. DE CE??? Pentru ca statul roman asigura medicamente si tratament DOAR pentru cancer la san, nu si pentru cancer la stomac !!! Si ca daca el nu a avut „norocul” sa aiba si el cancer la san, ca sotia lui, asta e … Cata umilire!!

    Dar Daniel era un luptator. A mers la toate televiziunile (TVR, PRO, Antene, Prima, National TV…) si a inceput lupta cu casa de sanatate si statul roman care lasa, pur si simplu, sa moara oamenii bolnavi de cancer. A dat casa de sanatate si statul roman in judecata. Si a castigat ! Dar, din nou, statul roman l-a umilit: statul roman a atacat decizia judecatorilor si a facut recurs impotriva lui. Cum este asta: sa faci recurs la o decizie a judecatorilor care dau castig de cauza unui om bolnav de cancer, pe moarte ?!? Traim in tara lui Kafka !

    Insa timpul curgea prea repede pentru el si Daniel nu a mai putut astepta decizia finala din procesul de judecata. Intr-o zi sfanta de 6 August – „Schimbarea la fata”, Daniel a primit o aura de lumina si a plecat intr-o lume in care dreptatea chiar exista. Avea 39 de ani, toata povestea bolii lui durase un an de zile. Daniel nu a mai ajuns la 40.

    Pentru mine, amintirea cu Daniel ramane aceea in care intra pe usa, aplecandu-se usor sa nu dea cu capul de tocul de sus al usii, razand si spunand glume, cu gura pana la urechi.

    De ce v-am spus povestea asta? Aceasta este doar o mica dovada ca statul roman, in loc sa plateasca medicamentele si tratamentul bolnavilor de cancer de stomac sau de orice altceva, organizeaza referendumuri TAMPITE SI IDIOATE, ca cel din 7 octombrie. Asta e grija statului roman.

    Traim in tara lui Kafka !

  8. Cristina Poterasoiu says :Răspunde

    Mă bucur să fiu și eu printre cei 20 de spectatori din sală! Cei 20 care sunt prezenți, care înțeleg. Dar știu că suntem mai mulți! Mai mulți care alergăm.

  9. Elena Datcu says :Răspunde

    Ma inclin cu adanc respect pentru Om si pentru artist .

  10. Mari says :Răspunde

    Aproape ca mi-ai redat increderea in natura umana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *