Daca as putea sa inteleg de ce depinde ca un spectacol ( reprezentatie) sa iasa bine sau nu.. Daca as sti ce trebuie facut inaintea unui specatcol ca sa te simti bine in el… Daca as sti cum e posibil ca tu sa crezi ca joci ingroziror de prost si cu toate astea sa ti se spuna dupa, ca aia fost foarte bun.. daca ar exista o reteta …. Daca publicul ar fi acelasi in fiecare seara, macar ne-am cunoste si am sti ca vorbim aceeasi limba . Daca as intelege cum se poate ca jumatate de sala sa spuna ca e bine si cealalta jumatate ca e o prostie.. Sigur ca un spectacol, actor, subiect nu e pe gustul tuturor si nici nu-i bine .. dar as vrea sa intelg cum se poate ca unul sa caște si altul sa rada cu gura pana la urechi..Daca as sti cum e posibil sa incepi un spectacol bine si sa-l termini incredibil de prost, cum e sa ti se faca rusine de propria munca.. Daca as sti de ce e asa de fragil si de usor de dezechilibrat actorul…. Daca as sti, de ce dintr-o sala intreaga, care il iubeste, el ( actorul) alege singura privire care-l dispretuieste…Daca as sti de ce uneori ai senzatia ca te poarta Dumnezeu pe brate, daca as sti cum si de ce uneori ti se deschide pieptul pentru ca inautru e o inima mare cat tot pamantul…Daca as sti de ce un spectator alege sa treaca prin fata scenei parasind sala , ca sa-l poata vedea inclusiv actorii, cand in spate exista o alta usa..  Daca as sti de ce un actor e mai iubit decat altul…..Daca as sti de ce uneori intri in spectacol praf de obosela si il termini odihnit…si invers..daca as sti de ce intr-o seara joci impecabil si in urmatoarea seara esti de neprivit. Nu esti tot tu, nu e acelasi rol, acelasi text ?…. daca as sti de ce uneori iubesti teatrul si uneori e cel mai mare dusman al tau …Probabil ca daca as sti toate astea nu as mai face teatru …:)))))

Povesti care nu s-au spus niciodata

          Sunt in vacanta de aproape o luna. Mi-am dorit foarte tare sa stau fara sa fac mai nimic si m-am bucurat enorm ca s-a inchis  stagiunea. M-am odihnit , am si calatorit, am fost la Ipotesti, am citit, am descoperit twitter-ul, m-am reapucat de scris pe blog…. Doar ca am constatat ca  incep sa pierd timpul. Am un mare dar. Nimeni nu pierde timpul mai frumos decat mine. Si pentru ca urasc sa fac asta mi-am amintit ca acum mult ,mult timp ,cand aveam vreo 10 ani, am prezentat la radio Iasi o emisiune, Planeta Copiilor.Prezentam cu Florentina Tilea (colega mea de la Teatrul National)

          Anii au trecut si uite ca mi s-a facut dor de radio. Am mai facut aici in Bucuresti  piese la teatrul radiofonic, dar foarte putine. Si cum nu pot lucra intr-un asftel de loc, m-am gandit sa fac ceva care sa-mi aline dorul :)).  Curios fiind din fire si placandu-mi sa aflu cat mai multe despre oamenii din jurul meu, m-am gandit sa fac cateva interviuri.
           Nu sunt un profesionist, nu stiu cum se face asta si nici nu vreau sa iau painea nimanui, dar avand acest spatiu mi-am spus ca e pacat sa nu fac asta. Sunt oameni carora nu li se iau interviuri in fiecare zi, oameni care nu sunt celebri dar care fac lucruri extrem de interesante.E pacat sa nu-i cunoastem  si sa aflam mai multe despre munca lor. Am ocazia sa ma intalnesc cu multi astfel de oameni si de multe ori, dupa o discutie cu ei, imi pare rau ca nu am putut sa scriu sau sa inregistrez totul. Profitand de noul meu telefon, care detine un super reportofon, plus camera de filmat, mi-am spus ca acum e momentul.
         Cu siguranta sunt multi oameni interesanti pe care nu-i cunosc sau la care nu m-as gandi, daca ar fi sa fac un astfel de proiect. Tocmai de aceea va rog pe voi, sa-mi scrieti, si sa-mi spuneti cu cine v-ar placea sa ma intalnesc, si ce curiozitati aveti in legatura cu acea persoana. V-as ruga sa fie din lumea artistica caci la ea am acces mai usor :)). Oameni care nu apar prin presa sau la televizor, sigur sunt foarte multi. Sau poate ca apar, dar mai au multe de spus. Cine stie?
         Astept cu mare interes parerea si propunerile voastre. Deja am emotii la gandul ca ma voi intalni cu atatia oameni interesanti.
P.S    Ma gandesc sa sunt multi tineri, despre care eu nu stiu, din teatru si (sau) din afara lui. Mi-ar placea sa aflu despre ei …..

Cat de frumos…..

 Si pentru ca zilele astea au avut ceva special, am simtit nevoia sa citesc  poezie. Fernando Pessoa e autorul pe care vi-l propun si voua, pentru ca e tare frumos si adevarat. Ma bate gandul sa fac un spectacol de poezie. Desi se spune ca nu ai avea public pentru asa ceva, eu cred ca mai sunt oameni care mai au nevoie de poezie. Sau nu? :))))). Sunt chiar curios.
   
                      Exista dureri mai grele decat durerile,
                      Dureri ce nu dor, nici macar in suflet,
                      Desi sunt mai dureroase ca altele.
                      Sunt angoase visate mult mai reale
                      Decat cele pe care le-aduce viata, senzatii
                      Simtite doar cu imaginatia, proprii
                      Vietii noastre chiar mai mult decat viata noastra
                       Lucruri nenumarate care, neexistand
                      Exista, exista cu incapatanare,
                      Sunt ale noastre, cu incapatanare, si suntem noi…
                      In cupa cea verde a fluviului maiestuos
                      Se regaseste stralucirea albilor pescarusi…
                      Iar peste suflet inutila trece o alinare
                      Din ceva care nu exista, si nici nu poate, si este totul.

                      Mai dati-mi vin, caci viata nu e nimic.
 
      E ultimul poem pe deplin structurat scris de Pessoa, cu unsprezece zile inaintea mortii.

                  

Apa pentru elefanti

            Nu citesc foarte mult. Nu citesc nici macar mult. De fapt nu prea mai citesc in ultimul timp din pricina programului foarte incarcat. In schimb am un mare noroc. Atunci cand o fac dau peste carti care imi fac bine, de care sufletul meu are nevoie. Carti in care gasesc raspunsuri la intrebari care ma macina si la care caut raspuns de ceva timp. Nu numai ca nu le caut, ca nu le cumpar, pur si simplu le primesc in dar. Se spune ca nu noi ne alegem animalele de companie ci ele ne aleg pe noi. Probabil asa se intampla si cu cartile.
„Apa pentru elefant” de Sara Gruen. Asta e cartea pe care am primit-o in dar si care oarecum m-a ales sa o citesc. Mi-a fost strecurata fara sa-mi dau seama in geanta ca ceva extrem de pretios. Am deschis-o destul de neincrezator. Titlul nu-mi spunea nimic. Si apoi sa-ntamplat minunea. Pur si simplu nu am mai putut sa ma despart de ea.
Nu vreau sa va povestesc cartea, ar fi pacat sa va stric bucuria, vreau doar sa va spun de ce atunci cand am inchis-o m-am simtit fericit.
Mi-a reamintit (pentru a nu stiu cata oara) ca fiecare dintre noi suntem speciali. Ca fiecare avem povestile noastre extrem de interesante. Ca viata fiecaruia dintre noi este cel mai senzational spectacol de pe pamant.
Uitam. Pur si smplu uitam multe lucruri care ti s-au intamplat de-a lungul timpului ba chiar, pe unele, ne caznim sa le uitam. Fie ca nu ne-au placut, fie că ne-au durut, fie că ni s-au parut penibile. Si uite asa ne trezim intr-o buna zi ca am taiat din filmul vietii noastre personaje si cadre cu adevarat importante doar pentru ca nu aveau o lumina buna sau ca ni s-au parut jucate prost.
M-am bucurat ca m-am intalnit in drumul meu cu romanul Sarei Gruen, despre care nu stiam nimic pana acum, poate pentru ca vorbeste despre lumea spectacolului (a circului), o lume tare draga mie. O lume in care „totul e o iluzie si nu e nimic rau in asta. Asta vrea lumea de la noi. Asta se asteapta sa le dam”. Vorbeste despre lumea din spatele scenei, oamenii din umbra unui spectacol mare, care nu sunt ei nici cei mai frumosi, nici cei mai curati, nici cei mai buni sau destepti, dar care devin niste ingeri atunci cand monteaza decorul sau aranjeaza recuzita sau lumina. Si care, atunci cand incepe marele show, se retrag indeva in umbra unde nu pot fi vazuti si ne vegheaza. Au grija ca „artistii” sa poata straluci in voie. Nu vor sa li se vada mainile muncite, oboseala, lacrimile si emotiile. Lumea lor e surprinsa incredibil de bine in roman.
Apoi mi-a placut pentru ca vorbeste cu atata delicatete despre batranete. Delicatete si umor. „Una dintre cele mai mari umilinte ale batranetii este faptul ca lumea tine mortis sa te ajute cu lucruri precum baia si mersul toaleta”.
Mi-a mai amintit cat de vulnerabili suntem si cat de usor se poate schimba cursul vietii noastre. Cat de imprevizibil e totul, si cât de efemer. Ca ar trebui sa ne bucuram de fiecare momentel, chiar daca nu e cel mai bun, oricand poate fi mai rau.
Asadar… suntem in America Marii Crize din anii 30. Incercand sa-si afle drumul in viata, tanarul Jacob Jankowski sare din mers in trenul unui vestit circ ambulant. Printre acrobati, imblanzitori de lei, inghititori de sabii, invata sa rada si sa planga, sa urasca si sa iubeasca. O carte despre seductie magica, despre viata ca spectacol perpetuu, despre stralucire si suferinta si mai ales despre iubire.
Am inchis cartea, m-am uitat in jur si am fost fericit (e drept, eram in fata marii).
Mergeti la Carturesti si cautati „Apa pentru elefanti”, poate o sa vi se intample si voua la fel.
Multumesc Denisa Comanescu
Multumrsc Laurentiu
P.S. Personajul meu preferat e Rosie :))

       Astept impresii