Trauma din copilarie

Parintilor mei le e frica de dentist, prietenilor mei le e frica de dentist. Mie mi-e frica de dentist. Cred ca mi-a fost frica de dentist inainte sa stiu ce face un dentist. Practic e o frica moștenita de la parintii mei , de la prietenii parintilor, etc. Prima mea amintire in legatura cu subiectul e de pe la 10 ani cand intr-o noapte in care ma uitam la jocurile olimpice m-a luat o mare durere de masea. Parintii dormeau, durerea se accentua. Am luat un algocalmin, nu a trecut. Am incercat chiar si cu un cornet de hartie caruia i-am dat foc . Stiam de la bunica acest procedeu de scoatere a curentului din ureche 🙂 . Va dati seama ca nu mi-a trecut …mai stiam ca trece cu tuica, cum nu aveam in  casa asa ceva , m-am gandit ca merge cu spirt. Si uite asa se face ca mi-am ars toata gura pana spre dimineata. Am consumat o sticla de spirt MONA . Dimineata, rupt de obosela si cu lacrimile care mi se innodau sub barba ( cred ca  expresia e dintr-o carte de povesti) am fost tarat de mama  la dentist pentru prima oara in viata mea . Am intrat, am asteptat si cand am auzit sfredelușul ala care face un zgomot de burghiu care intra intr-un perete am vrut sa fug. N-am facut -o, am rams incremenit pe scaun cu ochii pe usa , rugandu-ma ca pacientul din fata mea sa stea acolo toata viata. N-a fost sa fie! Am intrat si un domn a inceput sa tipe la mine si la mama ca de ce nu am venit din timp, ca acum el ce sa faca, el nu e dumnezeu si nici magician ( de parca eu si mama asta si credeam) ..ma rog, pe scurt a inceput sa-mi faca ceva prin gura, ceva care durea ingrozitor, in timpul asta ma certa si in loc sa -mi salveze cumva maseaua a scos-o pur si simplu…Asta fost prima experienta a mea la dentist. Am iesit de acolo si mi-am spus ca nu o sa ma mai intorc niciodata.. la cabinetul ala nu m-am mai intors 🙂 dar la dentist sigur ca am inceput sa merg . Va spun povestea asta pentru ca am fost de curand la Cabinetul OperaDental, unde medicii au constatat ca oamenii amana sa vina la dentist din cauza fricii.Vin prea tarziu. Si uneori ce se putea salva usor ajunge de nerezolvat sau se rezolva dar cu un consum mai mare de timp si de energie. La OperaDental am stat de vorba cu doamna doctor Cristina Berechet medic parodontolog care m-a convins ca acum 2018 nu mai avem de ce sa ne mai fie frica si ca cel mai import este sa prevenim. Teoretic stim cu totii ca asa e doar ca amănam si amănam pana cand e prea tarziu. O data la 6 luni trebuie sa batem la usa medicului dentist  fie ca ne doare ceva , fie ca nu. Acum medicul e un prieten cu care incepi o relatie si care te ajuta sa intelegi ce ti se intampla, cum se intampla , la ce ar trebui sa te astepti. Din fericire la OperaDental sunt multi medici foarte buni .Atat va mai spun si va las , tot aici il gasiti si pe Iulian Filipov, unul din cei mai  buni medici specializati in chirurgie oro-maxilo-faciala, implantologie ,medic specialist chirurgie oro-maxilo-facială. Acum char numai aveti nicio scuza sa nu mergeti la timp la dentist .. Voi cum scapati de frica ??

Robert a fugit de noi !

Astazi am alergat 30 de km, primii 30 de km din viata mea. Cand am plecat de acasa m-am gandit ca n-o sa reusesc, mai alergasem eu 23 de km dar 30 niciodata. Dupa cum  v-am innebunit de cap , cei care cititi aici sau pe faceebook, pe instagram sau pe unde naiba, ca sunt prezent cam peste tot, cred ca v-ati si plictisit de mine, probabil ca stiti ca am promis sa  alerg 42 de km la maratonul din octombrie. Pentru mine promisiunile nu sunt chiar promisiuni , eu promit multe si uneori fac putine 🙂 dar asta nefiind o promisiune facuta mie ci asociatiei Hope and homes for children, ma responsabilizeaza si ma motiveaza altfel. Sigur ca undeva e si orgoliul meu , fiti convinsi ca o sa ma laud o viata cu marea mea performanta. In seara asta n-a fost usor, cei care alearga stiu ca la un momen dat iti vine sa te opresti, te doare stomacul, te inteapa splina, te ustura ochii, ti se usuca gatul, te dor picioarele si vrei sa renunti. Doar ca in seara asta m-am gandit la Robert si la povestea lui, daca nu o stiti intrati pe blogul lui. Lui Robert i-a placut sa alerge, si sa traiasca… si sa alerge. Din pacate Robert, nu stiu cum, asa se intampla cu oamenii buni, s-a imbolnavit de cancer. In ciuda tuturor tratamentelor pe care le-a incercat si in ciuda faptului ca era un tip vesel si optimist a pierdut lupta cu boala. Nu l-am  cunoscut, nu l-am intalnit niciodata, am citit de el pe facebook , stiam despre el de la Dragos Bucurenci. Toata lumea spera ca Robert sa se faca bine si sa invinga boala. Ii placea mult sa alerge , a alergat pana cand boala nu l-a mai  lasat sa o faca. Ma gandeam in seara asta in timp ce alergam, cat de tare si-ar fi dorit Robert sa alerge acum 30 de km, probabil ca ar fi alergat si o suta doar sa fie sanatos si sa poata sa mai faca asta.

Ma gandeam cat de usor renuntam atunci cand avem optiuni, atunci cand ne e putin greu,  atunci cand zicem, lasa o sa alerg maine sau poimaine. Si in seara asta,  mi-am dat seama ca pot sa o fac, pot alerga mai mult de 30 de km.  Am avut un timp prost, doar ca nu despre asta e vorba  ci despre puterea nostra de a indura, de a duce treaba la bun sfarsit atunci cand ti se pare ca nu mai poti, ca nu mai merita, ca  nu mai ai de unde ,ca  nu mai ai pentru cine , nu mai ai pentru ce. Si am terminat 30 de km in 3 ore si … Am venit acasa m-am asezat pe scaun si m-am simtit bine, m-am simtit foarte bine ca nu am renuntat. Ca Dumnezeu mi-a dat minte cat  sa iau aceste povesti si sa le duc mai departe. Poate ca nu sunt singurul , poate ca multi dintre voi aveti nevoie de lucrul asta, multi dintre voi aveti nevoie sa va aminteasca cineva lucrurile  astea. Iar ce s-a intamplat cu Robert si cu Calin in ultimele 2 luni, m-au facut sa ma implic in tot ce inseamna viata social- politica din Romania. Mi-au dat o lectie, mi-au aratat ce inseamna pasivitatea. Oamenii  astia au murit din cauza sistemului. Din cauza unei tari bolnave, imbolnavite, lasata sa moara de catre noi cetatenii ei. Nu pentru ca nu am putea sa o salvam , ci pentru ca nu vrem, pentru ca nu ne pasa ,pentru ca suntem mult prea egoisti, mult prea orgoliosi, mult prea prosti. Suntem in stare sa ne lasam parintii , copiii sa moara fara nici un fel de  regret, spalandu-ne pe maini, spunand ca nu e treaba noastra …eu imi fac treaba la mine in batatura, asta-i viata, oamenii traiesc cat traiesc pana mor, asa a fost sa fie, n-a avut zile. Ba da Robert si Calin  ar fi avut zile, doar ca au fost condamnati sa traiasca intr-o tara in care mori cu zile. Cazurile astea doua imi arata cat e de necesar sa fiu treaz in fiecare zi , sa ma lupt chiar si cu oamenii care ma iubeau si care in momentul in care alegi sa te implici incep sa nu te mai iubeasca. Pentru ca defapt ei nu te iubeau pe tine, iubeau o imagine falsa, ei te iubeau pentru ca nu te cunosteau, ei iubeau actorul. Actorul care nu are pareri, actorul care joaca ca boul fara sa gandeasca, fara sa-si puna probleme… De cateva zile, am inceput sa-i blochez pe toti oamenii  in care nu mai cred, care din punctul meu de vedere gandesc gresit, care nu stiu sa asculte, sa argumenteze. Ii blochez fara niciun fel de regret. Am incercat prea mult timp sa fac pe placul lor, sa nu-i supar, sa nu deranjez. Am 40 de ani, nu mai am timp, tara asta nu mai are timp , Robert nu a mai avut timp, Calin nu a mai avut timp. Asa ca sustin ”fara penali”, sustin boicotul  referendumului din 7 octombrie. Nu mai am timp sa stau de vorba cu oameni care nu stiu sa vada lucrurile corect. Ce folos ca de ani de zile incerc sa sustin campaniI umanitare, sa ajut cat pot animale , copiiI , batrani… pentru unii faptul ca sustin ”Fara penali” e motivul pentru care ma ameninta ca nu mai vin la specatcolele mele.. Nu mai veniti ! Prefer sa joc in fata unor oameni care ma inteleg , chiar daca sunt 20 …Cam asta!  Eu aleg sa ma implic!

Dumnezeu sa te odihnesca in pace Rober!!!

Cat e inconstienta, cat e perseverenta?

Cu totii ( sau majoritate, ca stiu si oameni care nu ) incercam in  fiecare zi sa devenim mai buni in ce facem, sa ne perfectionam, sa ne gasim tot felul de preocupari interesante care sa ne faca sa ne pastram vii intr-o lume care pare sa ia tot mai mult din timpul nostru, practic din viata! Vrem sa devenim in fiecrae zi cea mai buna varianta a noastra! Sunt zile in care reusim si zile in care nu reusim! In zilele in care nu reusim ni se pare ca niciodata nu o sa mai putem sa ne ridicam la nivelul la care am vrea noi sa fim.

In ce ma priveste, eu nu am stiut niciodata sa ma las in pace. De cand ma stiu mi-am propus sa fac lucruri imposibile, lucruri pe care altii  refuza sa le faca , sau pur si simplu lucruri care ii sperie pe unii, mie imi place sa le incerc, chiar daca nu imi ies. Probabil  si asta vine de undeva, daca am sta sa ne gandim bine, da nu stam sa ne gandim. Din copilaria mea cel mai probabil. Nu stiu.

Am reusit multe lucruri care pareau imposibile. Si tot stau sa ma gandesc cat e inconstienta si cat e perseverenta?… Ma gandesc ca cel mai important  a fost de fiecare data faptul ca nu mi-a fost frica sa gresesc. Nu mi-a fost niciodata frica de esec. Si nici nu mi-a fost frica ca o sa fiu judecat de unii sau de altii. Frica e cel mai urat sentiment. Frica paralizeaza. Astazi in timp ce alergam, ma gandeam ca un artist caruia e frica, fie de sistem, fie de seful trupei, fie de director, fie de esec, ala nu prea e artist. Bine, artisti sunt putini. Mai avem mult pana acolo. Dar asta e alta discutie. Revenind!  … Cred ca de cele mai mute ori sunt inconstient. Ma arunc si nu ma gandesc prea mult la repercusiuni. Vad eu pe parcurs. Sunt o groaza de lucruri pe care nu le-as fi facut daca m-as fi gandit. Si mai e si perseverenta. Faptul ca incerc mereu si mereu sa fac chestii care sa ma provoace . V-am scris despre asta , nu stiu de ce. Probabil pentru ca azi am alergat din nou 21 de KM la Transfier. Si mi-a fost greu. am vrut sa renunt la km 17. Ca sa reusesc, a trebuit sa vorbesc cu mine si sa inteleg de ce trebuie sa merg pana la capat. DE DATA ASTA AM REUSIT !

Voi cum reusiti ???

Adevarul e, ca nici nu mi-am pus problema vreodata, ca ora de caligrafie nu mai e in programa. Nu m-am gandit vreodata ca o asemenea tampenie ar putea sa- i treaca cuiva prin cap . E ! Surpriza ! Cuiva i-a trecut. Si nu numai ca i-a trecut, dar a mai pus-o si in aplicare! Adica, sa fiu mai exact, ea nu a disparut de tot, a devenit optionala.  Daca invatatorul vrea sa o faca, o face, daca nu, nu …. si eu tot ma intreb, cum si de ce oamenii din sistem au fost de acord cu asa ceva! Eu inteleg ca traim aproape ca in comunism , dar totusi…Oricum suntem pe cale sa devenim o tara de analfabeti functionali, dar cand copiii nostri nu vor mai sti nici sa scrie…..o sa semnam cu degetul, ca alta cale nu vad.

Am aflat de ”minunea”asta  ieri dimineata cand am fost invita sa particip la „ora de caligrafie ” .O actiune organizata de Muzeul National Cotroceni si Salvati copiii. Maia Morgenstern , Amalia Enache , Mihai Sora , Ana Barton si Ligia Deca au fost colegi de banca cu elevii din Targosviste. Ei fac parte din generatia ” singur acasa” . Parintii lor sunt plecati in alte tari sa castige bani. Bunicii lor sunt cei care incearca sa le ofere educatia de care au nevoie. Eu am fost coleg de banca cu Alex , care a scris ”mama mea e ea mai frumoasa”. Nu a mai vazut-o de ceva ani, dar el stie ca mama lui e cea mai frumoasa. Nici nu poate fi altfel, pentru ca mama -i numai una, imi soptește colega din partea dreapta. Ea e cu sora ei mai mica si nici ele nu si-au mai vazut parinții demult. Mi-a marturisit ca ei nu-i place sa scrie , adica ii place dar mai mult pe telefon …

ca tot veni vorba de scoala.. clasa I a D Liceul ”V. Alexandri” Iasi

Nici mie nu-mi placea sa-mi ocup ziua cu bastonașe si carlige si ce mai desenam noi pe caietele alea pline de ștersaturi. Numai ca eu am avut noroc. Noroc de o invațatoare care  sa ma faca sa iubesc scrisul cu stiloul, cu stiloul, ca pe timpul meu nu aveai voie sa scrii cu pixul, ca deformeaza scrisul. Caietele noastre aratau impecabil , cu linie la margine , data si tot ce mai trebuia ”caietul este oglinda elevului” ne spuneau …si acum, pana nu scriu textul de mana, nu pot sa-l invat. Chiar daca am smatphone cu agenda, pana nu scriu de mana in agenda, nu retin nimic …Nu-mi imaginez cum ar arata o lume in care oamenii nu mai stiu sa scrie pe hartie.

Hai sa nu arucam la gunoi ce era bun. Lasați caligrafia in program si sportul si alte materii care-si  aveau rostul. Nu mai schimbati de dragul schimbarii.

Voi ce credeti ????

Un prinț și jumatate

Scena care nu a aparut in film . Clik pe titlu 🙂

Cluj-Napoca – 14 Septembrie – ora 20:00 – Cinema Victoria

Cand si unde incepe batranetea???

In seara asta am jucat la Green Hours ,”Noi4” de Lia Bugnar. Practic am dat startul noii stagiuni. Ce sa spun? Sentimente cotradictorii: pe de o parte nu am nicio tragere de inima  , neavand cine stie ce vacanta, pe dea alta parte m-am simtit foarte energic in scena ( zici ca fac tenis nu teatru,  dupa gustul meu tenisul si teatrul seamana foarte tare).. Am terminat spectacolul si am iesit pe terasa de la Green. Si deodata m-am intors in timp cu vreo 10 -12 ani ! Stiti pe timpuri ( poate si acum , nu stiu ) cine ajugea sa joace la Green era foarte norocos. Eram actor la Braila cand am pus pentru prima data piciorul in Green. Se juca un spectacol al Anei Margineanu, cred ca un Visniec , nu mai stiu, stiu doar ca eram foarte mandru ca sunt printre privilegiatii care aveau acces la spectacol. Nici nu visam as pot juca acolo. Am pecat de la spectacol , nimeni nu m-a intrebat daca am unde dormi , dar nici nu imi pasa .. am plecat in gara ( urma sa plec dimineata  la Braila ) am dormit pentru prima data in viata mea in gara.. Nu mi-a pasat si nici frica nu mi-a fost ( eu fiind foarte fricos), pentru ca eram atat de fericit. Toata noaptea am visat cum urma sa joc eu la Green. Intamplarea face ca am avenit in Bucuresti si am si ajuns sa joc la Green.  ”Bitter sos” se chema primul spectacol in regia Lidiei Vidu, apoi cred ca a fost ”Sta sa ploua”, ”America stie tot” cu Afrim, ”Disco pigs ”, Peter Kerec …..spectacolele erau frumoase , vii , iar distractia de dupa, pe masura .. ramaneam pana dimineata la terasa si povesteam despre teatru, puneam la cale proiecte, cunosteam oameni. In timpul asta sute de litri de bere, mii de tigari..cafele …etc.. Plecam dimineta pe jos , nu mai aveam bani nici de tigari , nici de taxi ..dar eram asa de fericiti si abia asteptamsa o luam de la capat ..In seara asta am fost cateva secunde Marius ala de l-am iubit eu , ala care iubea teatru mai presus de orice, marius care inchidea carciuma pentru ca altfel nu era fericit… doar ca acum eram alt Marius , pe care nu pot sa spun ca nu l iubesc .. acum era Marius care pleaca spre casa ca e tarziu si maine are spectacol greu, Marius care se teme ca se inchde la supermarket, Marius care abia asteapta sa stea pe canapea sa se uite la un serial, Marius care nu mai lasa instagramul si facebook-ul, Marius care nu poate sa bea ca e cu masina. Marius care a imbatranit … Nici nu mi-a trecut prin cap sa raman, nu stiam cum sa fug mai repede…peste o luna fac 40 de ani. Sa fie asta criza de a 40?? Nu stiu. Stiu doar ca atunci cand eram tanar:) ma uitam le cei de 40 -45 d ani si ma intrebam cum au ajuns asa . II vedeam cum pleac dupa spectacole si ma intrebam , cum de nu simt nevoia sa mai stea la o bere.?..Mi -am promis ca eu nu o sa ajung asa. Nu m-am tinut de promisiune .. Pacat ! Nu pot sa spun ca acum sunt mai putin fericit , stiu doar ca atunci era mai palpitant si oricum eram mai viu.. Unde si cand incepe batranetea.. ??? Poate imi spuneti voi !

Un print si jumatate la Iasi

Pe 9 septembrie vedem Un prinț și jumătate la Cinema Ateneu.

Alături ne vor fi Marius Manole, Iris Spiridon și Ana Lungu, care vor rămâne la finalul proiecției și vor răspunde întrebărilor publicului.

Bilete: https://ateneuiasi.ro/ticketsys-event/proiectie-de-gala-un-print-si-jumatate-invitat-marius-manole-09-09-2018-1800/

#HaiLaFilm #proiecțiedegală #9septembrie

In București, xx august 2018– Cei care doresc să se apropie de muzica clasică au ocazia să parcurgă rapid câteva etape urmărind seria video “Ce auzim când ascultăm muzică?”. Aceasta se lansează astăzi, în pregătirea întâlnirii cu cei 270 de muzicieni înscriși la Concursul Internațional George Enescu – 2018. Muzicianul Paul Ilea și actorul Marius Manole abordează, în 18 filme scurte, teme de bază în formarea unui ascultător avizat de muzică. Proiectul își propune să ofere câteva instrumente utile celor care vor să își dezvolte “ascultarea critică” a muzicii clasice, urechea și simțul artistic.

Pe parcursul celor 18 episoade sunt tratate, într-o abordare relaxată, subiecte diverse: de la perioadele muzicale și compozitorii reprezentativi, la structurile de compoziție în muzica clasică și diferențele dintre ele, structurarea unei orchestre simfonice și rolul diferitelor partide, partitura și rolul dirijorului, tema muzicală și dezvoltarea ei, elemente de tehnică și stilistică ale interpreților, audiția și sala de spectacol, expresivitatea și prezența scenică și altele.

Seria include, de asemenea, câteva interviuri cu interpreți români, laureați ai Concursului Internațional „George Enescu”, care dezvăluie abordarea personală a interpretării muzicale și exprimarea artistică. Violoniștii Alexandru Tomescu și Remus Azoiței, pianistul Viniciu Moroianu sunt artiștii care au acceptat să împărtășească din experiența lor directă de concurenți și de jurați ai Concursului Internațional George Enescu. Li se alatură arhitectul de sunet Cosmin Gherghinescu, cu un dialog despre acustică.

Vizionati clipurile ….si astept pareri aici ..Mare placere mi-a facut sa fiu alaturi de echipa Festivalului George Enescu si de colegul Paul Ilea. Filmuletele sunt publicate pe canal Youtbe Festival  https://bit.ly/2N49GKi

”Un print si jumatate” , filmul pe care l-am facut in regia Anei Lungu , are premiera pe 31 august la Sfantul Gheorghe. Jumatate din filmari s-au realizat in zona. Plus ca unul din actorii principali laslo matray e chiar actor al teatrului de acolo . Voi fi acolo cu o parte din echipa !

Dintotdeauna am spus despre mine ca sunt un om norocos , cel putin pana acum , pana aproape de 40 de ani . Pana la 40 ce mai ..in cateva ziele , gata, 40! Mereu am simtit ca trebuie sa intorc cumva tot binele care mi s-a intamplat , simteam ca as putea face asta, doar ca nu prea stiam cum si unde.. Am incercat pe ici pe colo, pe la diversi, pe la diverse .. nu prea  ma potriveam si gata .. ! Un singur lucru reusisem sa fac, sa sprijin si sa adun ceva bani pentru Daruieste Viata, fundatie care are ca scop  construirea celui mai mare, cred ca si singurul, spital oncologic pentru copii .  Inca mai puteti dona la 8844 cate 2 euro pe luna.

Acum doi ani Dragos Bucurenci m-a invitat sa fac parte din echipa Hope and homes for children ! Am devenit asadar ambasador Hope and homes si am fost foarte mandru de asta. In fiecare an la Ateneul Roman fundatia organizeaza o gala. Am participat trei ani la rand , am alergat vreo trei editii la maratonul bucuresti in #teamhope si mi se parea ca asta e, ca-mi fac treaba ca ambasador. La urma urmei ce as putea face mai mult. Pana acum 2 saptamani cand Dragos si Ana m-au invitat( lucru pentru care le multumesc din suflet) sa particip la inaugurarea celei de-a doua case de tip familial din Targul Frumos! I-am cunoscu pe cei 12 copii care locuiesc in casa, am mers si am vizitat centrul de plasament de la Targul frumos, unde mai sunt copii si pe cel de la Iasi . Am fost la una din familiile de care se ocupa fundatia. O mama cu trei copii mici, cel mic foarte bolnav , aflat in tratament. Si abia aici , in aceasta calatorie de o zi, am inteles cat de important e ce fac acesti oameni si ca e nevoie de foarte multi bani si foarte multi volunatari pentru a reintegra copiii in familiile lor. Si am inteles ca eu pot face mult mai mult decat am crezut , ca e nevoie de mai mult , nu numai de vorbe , ca trebuie mers , pe teren, ca sa nu uiti ca oamenii  pentru care tu incerci sa aduni fonduri  exista si au mare nevoie de noi. Urmeaza din nou un maraton la Bucuresti .Anul asta,

impulsionat de copii pe care i-am cunoscut, am promis sa alerg 42 de km , n-am facut asta in viata mea. Va fi o premiera , o altfel de peremiera, pentru care incerc sa ma pregatesc cat mai bine. Sper sa pot terece linia de sosire .. Daca voi ati facut asta si aveti  experinta , astept aici sfaturile voastre.  Si de data asta, va rog, sa veniti in echipa #teamhope, copiii au nevoie de voi .