duminică, 27 octombrie 2013

SCRISORE CATRE CEI CARE IUBESC TEATRUL

Din experienta mea stiu ca va place sa mergeti la teatru..pentru ca salile sunt pline, stiu ca va place sa mergeti la spectacolele care au pe afis nume mari, cunoscute, stiu ca va place sa intrati in sali curate cu scaune mari si moi.. Din pacate nu toti avem sansa sa jucam in astfel de sali sau sa fim pe afise cu nume mari si cunoscute care umplu salile pana la refuz..
Tinerii care termina facultatea acum abia daca reusesc sa joace in putinele spatii independente care exista prin tara.. Spatii care se nasc cu greu si mor usor pentru ca ele costa, pentru ca oamenii nu sunt obisnuiti sa intre in astfel de locuri, unde de cele mai multe ori joaca actori necunoscuti, care inca nu si-au facut un nume ..Nici nu prea au cum, sunt putini regizorii care isi iau in distributii actori tineri si putine teatrele care accepta colaboratori tineri.. Si daca îi primesc le arunca 50 de lei pe spectacol spunandu-le ca trebuie sa fie multumiti ca joaca pe o scena mare alaturi de actori consacrati.. Asa ca tanarul tace si inghite , pentru ca sistemul e prost si pentru ca spera ca cineva sa il vada si sa-l distribuie mai departe, cerand in continuare bani de la parinti sau de la prieteni ca sa-si poata plati o nenorocita de chirie si o masa pe zi.. Cei mai multi renunta pentru ca li se pare nedrept, altii incep sa-si aleaga alte meserii in care se castiga mai mult , iar altii aleg sa plece din tara ( cunosc cazuri)

Anul asta am fost in juriu Galei Hop, care s-a tinut la Costinesti.. Am descoperit 30 de actori extrem de talentati, gata oricand sa faca parte dintr-o trupa de teatru, tineri, proaspeti , curajosi si foarte bine pregatiti. Ne-am intristat stiind ca teatrele sunt blocate , nu se mai fac angajari de vreo 5 ani si stiind ca sansele lor de a reusi in meseria asta sunt foarte putine.. Ne-am intors in Bucuresti si ne-am propus sa-i ajutam .. Din pacate nu prea avem cum.. Totusi George Mihaita, directorul Teatrului de Comedie a oferit un contract pe o stagiune unuia din castigatori ( Anghel Damian) , Teatrul National din Timisoara a luat un actor pentru un spectacol.. Nu e mult dar e ceva

Acum am organizat la Bucuresti Gala HOP IN POD.. chiar in POD la Historia, langa Teatrul de Comedie.. si cum eu sunt visator din fire, am zis ca lumea o sa dea navala sa-i vada pe tinerii frumosi si talentati, toti premiati la Gala tanarului actor,  am zis ca cei care iubesc teatrul vor muri de curiozitate sa vada ce actori se nasc acum, chiar sub ochii lor.. Se pare ca m-am inselat .. Nu , oamenii nu vor sa riste si sa intre intr-o sala care nu are scaune confortabile, nu vor sa vada actori necunoscuti care nu au aparut la televizor sau nu au jucat in marile teatre.. Desi se plang ca nu mai vine nimic in urma generatiei de aur si ca teatrul e pe cale de disparitie.. Nu vor sa dea pe un bilet pretul a trei beri si sa ajute ca un tanar sa aiba o sansa.. Pentru cei mai multi a fi tanar actor egal cu a nu avea talent.. Nu-i asa, credeti-ma ..Talentul nu are legatura cu varsta.. Aseara a inceput HOP IN POD .. S-a jucat Pisica verde.. un spectacol foarte frumos ..Mai sunt cinci zile in care actorii va vor astepta seara de la 21 in Pod la Historia sa va arate ca sunt buni si ca vor sa faca meseria asta... Ei sunt platiti din incasari, nu am avut sponsori sau alte ajutoare.. Nu prea se inghesuie nimeni sa sprijine astfel de initiative.. Haideti , mergeti sa-i vedeti , nu o sa va para rau.. Haideti sa le facem drumul mai usor si sa le aratam ca ne pasa de ei, ca au pentru cine munci si ca merita sa-si faca meseria aici ..
Programul de la HOP IN POD


Sâmbătă, 26 octombrie
ora 21.00 „Pisica Verde“, de Elise Wilk, cu Anghel Damian, Irina Antonie, Diana Roman, Andrei Cătălin, Georgiana Vișan, Rareș Andrici. Regia: Cristi Juncu
Duminică, 27 octombrie
ora 21.00 – Simona Arsu – Boogie, Pisica Verde, de Elise Wilk
ora 21.15 – Ruxandra Maniu - Râs nervos, de Christopher Durang
ora 21.30 – Ionuţ Toader, monolog surpriză
Luni, 28 octombrie
ora 21.00 – Alexandra Caras - Salome (după o idee de Charles M. Lee)
ora 21.15 – Ioan Paraschiv - A fi sau nu fi bufon – colaj de texte- Matei Vișniec, Dostoievski, Cehov, Shakespeare
ora 21.30 – Emoke Pal – A dragon in my mind, de Emoke Pal
Marţi, 29 octombrie
ora 21.00 – Melania Rusu – România e o ţară ARO, de Medeea Iancu
ora 21.15 – Aida Avieriţei - De ce fierbe copilul în mămăligă (după Aglaja Veteranyi)
ora 21.30 – Amalia Huţan - Medeea Redux, Bash. O triogie contemporană, de Neil LaBute
Miercuri, 30 octombrie
ora 21.00 – Dumitru Georgescu – Gabriel, de Dumitru Georgescu
ora 21.15 – Cristian Iorga – Colateral Oedip, de Mihai Ignat
ora 21.30 – Andrei Cătălin – monolog surpriză
ora 21.45 – Camelia Pintilie – Oleanna, de David Mamet
Joi, 31 octombrie
ora 21.00 – Octavian Costin, monolog surpriză
ora 21.15 – Anghel Damian – Bucăţi, de Lia Bugnar
ora 21.30 – Alexandra Apetrei - Doris, Fata din mătase artificială (de Irmgard Keun)
Vineri, 1 noiembrie
ora 21.00 – „Aproape“, de John Cariani, cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mihai Cojocaru, Octavian Costin, Mădălina Craiu, Anca Markos, Alexandru Mustățea. Regia: Andreea Vulpe
ora 22.00 - Personaje celebre - Actorii își imită idolii
INFO
Pentru informații suplimentare și rezervări la spectacolele Gala Hop in Pod, sunați la 0722 626 043.
- See more at: http://www.ziarulmetropolis.ro/gala-hop-in-pod-face-istorie-la-historia/#sthash.voGcujQW.dpuf

11 comentarii:

  1. Ai mare dreptate... Toti am fost tineri si am primit o sansa la un moment dat. O sansa care ne-a ajutat sa devenim ceea ce suntem astazi. E un sentiment placut sa stii ca o mica parte din succesul unui actor se datoreaza si tie. Incercati si o sa va convingeti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte buna aceasta decizie de a organiza astfel de spectacole minunate pt oameni talentati,actori sau simpli cetateni,ma bkr foarte mult k incetul cu incetul poate se intampla lucruri,noi,bune si frumoase si la noi in tara.Si eu sunt actrita si imi iubesc enorm de mult meseria,dar din pacate dupa studii a trebuit sa plec sa lucrez in Italia,unde de altfel locuiesc si in prezent,doar pt k nu aveam nici o posibilitate sa supravietuiesc in Bucuresti.Multe succese in tot ceea ce faceti.Si cine stie poate intr/o zi voi avea si eu norocul sau sansa sa joc in astfel de spectacole.

    RăspundețiȘtergere
  3. Marius, admirabil demersul vostru, faptul ca va pasa si de cine vine dupa voi, nu pot spune asta de numele grele si mai .... coapte ale scenei. Daca imi permiti o sugestie, la anul cautati sponsori si printati niste materiale publicitare pe care sa le distribuiti din timp in blocurile de sticla, cu birouri, acolo sunt multi oameni interesati de teatru, care nu au timp sa afle despre initiative de genul asta decat ... dupa ce si-au luat saptamana asta bilete la FNT... Si mai sunt si filmele de la Cannes care iau public relevant. Eu am sa vin in zilele in care nu am gasit bilete la FNT (multumesc Uniter pentru proasta organizare, nici macar in secolul XXI nu se poate fara cozi la casele de bilete) si am sa dau sfoara in tara colegilor de birou despre voi. Succes si nu va descurajati, publicul acestor tineri se formeaza si cu ajutorul vostru, Poate o schimbare de mentalitate in teatrele traditionale ar ajuta substantial, o sa vina si asta, dar cine stie cand.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate, de vina este repertoriul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Un mare actor este si un om generos, altruist, dispus sa sustina inceputuri, felicitari pentru aceasta initiativa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt un inginer care a inceput mersul la teatru acum 20 de ani, cind eram student, la Studioul Casandra. De cite ori pot, in fiecare an, ma intorc ca hipnotizat sa vad piesa dupa piesa interpretata de studentii de la Teatru, am mai multe surprize placute decit mergind la teatrele obisnuite. Cele mai frumoase amintiri le am de cind am stat pe jos, cu spatele intr-o pozitie nefireasca din cauza unei grinde de la pod (pentru ca la cele mai bune spectacole a fost ingramadeala).

    Ce li se intimpla acestor tineri dupa absolvire din cauza timpului si locului in care s-au nascut este absurd si dincolo de orice masura cu care sa judeci cit de mult merita sau nu merita rasplata cuvenita pentru munca si formare in facultate de care au parte alte categorii profesionale. Incercati citeva zile sau ore, in timp ce munciti pe burta goala, sa puneti pasiune, entuziasm, si chiar un zimbet in coltul gurii pentru cei cu care interactionati, asa cum fac ei. N-o sa puteti.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cand joci piese fara suflu, asa cum sunt aproape toate (exceptie sa zicem fac LaBute si Veteranyi), e normal ca lumea sa nu se inghesuie. Mai mult, generatia noua de actori, doar asta poate sa joace. Pentru ca asta invata in scoala. Nu venim doar pentru ca nu avem scaune moi. Nu venim si pentru ca nu avem de ce sa le folosim pe cele tari.

    RăspundețiȘtergere
  8. Din experienta mea, stiu ca multa lume ar veni SI la spectacole fara nume mari pe afise, multa lume ar veni SI in sali cu scaune mai putin mari si moi, multa lume ar veni SI … etc, s.a.m.d.
    Nu stiu cum o fi cu noul director de la MTR, dar cred ca merita incercata o propunere legata de spatiul din sala NCRR, in care sa se tina spectacole de teatru, macar o data sau de doua ori pe luna, fara nume mari pe afise, scaunele stim deja ca nu-s mari si moi, asa ca … Personal, din imediata-mi apropiere, stiu deja 4-5 persoane amatoare oricand de astfel de provocari si fericite sa plateasca biletul de intrare, deci: organizati-va, oameni buni, si sunt convinsa ca nu veti duce lipsa de musterii.

    p.s. categoria de varsta, a mea si a prietenilor, este 30-75 de ani, iar ceea ce vreau sa spun este ca si cei care nu mai suntem demult studenti, suntem interesati si participam cu drag la astfel de intamplari, numa’ sa existe, ele, intamplarile astea…

    RăspundețiȘtergere
  9. eu sunt actor si imi doream sa profesez meseria, dar am avut unele piedici si a trebui sa ma axez pe alt domeniu

    RăspundețiȘtergere

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...