marți, 9 octombrie 2012

9 octombrie


Astazi ar fi fost ziua lui...


"Ultimul actor iese din teatru usor zgribulit de vantul primaverii incerte. Cearcanele i s-au adancit cu inca o zi vietuita pe scena. Oboseala lui fericita strabate bland noaptea orasului. Pe pavajul umed pasii lui rasuna discret si intelepti. Acesta este mersul pe jos dupa cea mai ciudata dintre muncile zilei. Cortina e inca fierbinte de aplauzele, de respiratiile celor catorva sute de spectatori. A primit flori, le tine sub brat, ca pe o paine. Canta de unul singur, ca pe vremea cand era student, cantecul cu "sus e cerul, larga-i lumea". Isi sterge cu mana o urma de fard de pe coltul buzei arse de febra. Apoi se saluta cu un caine ratacit, dintr-o casa in care cetatenii dorm. Apoi se saluta cu un burlan verzui in care s-a ascuns ploaia de ieri. Apoi se saluta cu o banca din parc, unde a asteptat pe vremuri pe cineva care nici n-avea cum sa vina... Apoi isi vara mainile in buzunare si se gandeste iar la "sus e cerul, larga-i lumea,/ bine c-a-nfrunzit padurea"... In urma cu cateva strazi, teatrul in care a jucat in aceasta seara ramane ca o ciudata parere de rau... Cel din fotografia de pe afis, acelasi cu cel care acum se indreapta spre casa, nu doarme niciodata. Sta acolo si numara impasibil taximetrele, militienii si gunoierii. Celalalt isi mai aprinde o tigara. Sa lasi in urma ta propria ta fotografie pe un bulevard pustiu si sa te duci acasa! Isi aseaza capul fierbinte pe perna si se roaga de somn sa vina mai curand. Acesta nu vine si actorul iese din nou in strada uda, vorbindu-si lucruri pe care nu ar avea curajul sa si le spuna in timpul zilei. Fumeaza prea mult. Asta nu este indicat pentru sanatate! Dar stelele astea, dar norul acela, dar umbra copacului din fata casei?! De toate astea trebuie sa se ocupe cineva, nu?! Ii vine sa se intoarca la teatru, sa sparga usa cu iarba fiarelor si sa doarma in cabina lui de actor, pe o veche si prafuita canapea Louis XV... Poate asa s-ar linisti putin... Un actor care se plimba noaptea dupa spectacol este un om cautandu-si casa adevarata. Lasati-l sa doarma in cabina lui din teatru. Se va trezi zambind. Jos in colt va gasi in zori toneta cu lapte proaspat si curat..." - Adrian Pintea


multumesc Adina 

3 comentarii:

  1. ..."cand si cand,lumina noastra se stinge,dar este reaprinsa de o scanteie oferita de altcineva.De aceea ,noi ar trebui sa ne gandim cu recunostinta profunda la cei care ne-au ajutat de-a lungul timpului sa ne reaprindem flacara interioara"

    RăspundețiȘtergere
  2. Si uite-asa...am plans...Dar mi-a prins bine...a fost ca o ...despovarare . MULTUMESC! ^:)^

    RăspundețiȘtergere
  3. cumva regasesc in acest text si un alt actor....daca ochii si gandurile mele au stiut sa vada cum trebuie in el....
    atat de trist textul...dar atat de real pare...

    Menajeria de sticla cu Adrian Pintea a fost prima piesa de teatru pe care am vazut-o, cand am venit in vizita la Bucuresti, pe vremuri....ce frumos a fost si cum s-a fixat de sufletul meu...

    Dumnezeu sa-l odihneasca....

    RăspundețiȘtergere

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...