luni, 12 septembrie 2011

Amintiri..11. 09. 2001

        Ziua de ieri a fost dedicata atentatelor care au avut loc in NY. Au trecut zece ani. Si eu imi amintesc exact acea zi, nu-mi vine sa cred cum a trecut timpul. Aveam 22 de ani, abia terminasem facultatea si mi se parea ca sunt la inceputul unei aventuri extraordinare. Dupa 4 ani de facultate, au fost unii dintre cei mai frumosi ani din viata mea, am plecat impreuna cu colegii mei sa ne angajam la Teatrul din Focsani, care nici macar nu avea teatru, exista doar Ateneul, cum ii spuneam noi, cu cele 4 sau 6 reflectoare si unde urma sa ramanem toata viata.


         Ne-am angajat pe 1 septembrie dupa un concurs greu, dat in fata unei comisii extrem de exigente, era al doile concurs, pe primul il picasem pe motiv ca nu eram suficient de bine peregatiti. Era foarte comic, ei nu aveau teatru, n-aveau regizori, n-aveau repertoriu dar erau foarte exigenti la concurs. Norocul nostru a fost ca am gasit  acolo o mana de actori buni, si cand spun o mana erau chiar o mana, adica 5 care ne-au ajutat sa ne adaptam intr-un oras nou si cu un teatru care de fapt nici nu era teatru. Si pentru ca entuziasmul tineretii nu ne dadea pace am incepus sa repetam o piesa de Caragiale. Era primul meu rol dupa facultate. Din nefericire am fost dat afara din distributie pe motiv ca nu sunt ascultator. Acum judecati si voi. Mi s-a cerut  sa ies in Piata Mare din Focsani in chiloti si sa strig in gura mare ca ma bate nu stiu cine, ca ma omoara. Voi ati fi facut asta? NU. Ei bine eu am facut-o, pentru arta, pentru teatru, daca regizorul te trimite sa te arunci in fantana, te duci. Se pare ca nici acest gest al meu nu a fost suficient de convingator asa ca am fost dat afara din distributie.

         Apoi tot la Focsani mi s-a intamplat un lucru cu care nu m-am mai intalnit niciodata. Impreuna cu Emilian Oprea jucam in Buzunarul cu Paine de M. Visniec, am fost rugati sa jucam spectacolul si la Ateneul focsanean. Am fost fericiti, era un spectacol la care noi tineam mult, facut in facultate in regia lui Vitalie Bichir. Pentru ca nimeni nu se ocupa de organizare, acolo fiind angajati vreo 6 oameni, in marea seara a premierei ne-am trezit cu vreo 10 spectatori, 6 dintre ei ne erau prieteni, pe care i-am invitat la o bere in parcul de alaturi unde am vorbit cu ei despre teatru, despre oras....Asta a fost prima mea premiera ca actor profesionist, proaspat actor angajat cu carte de munca la Teatrul Municipal Focsani.

      Mi-am amintit de Focsani, pentru ca acolo eram pe 11 septembrie 2001. Intr-un apartament dat de teatru, cred ca era casa cuiva care lucra acolo, nu mai stiu exact, cu telefonul in mana si cu mama care imi spunea  sa ma las de teatru ca incepe al 3lea razboi mondial, sa vin acasa. Adevarul e ca a fost o zi groaznica pe care as vrea s-o uit. Dar cum asta nu se poate, perefer sa-mi amintesc lucruri haioase care mi s-au intamplat in acea perioada la Focsani. Primul meu Teatru

P. S. Acum Focsaniul are unul dintre cele mai frumoase teatre din tara, dar ce pacat ca nu se intampla nimic acolo.

2 comentarii:

  1. suuuper tare, m-am amuzat copios
    si da, ce teatru frumos ca aspect...

    RăspundețiȘtergere
  2. ce bine suna: "am plecat... sa ne angajam la Teatrul din Focsani, care nici macar nu avea teatru"

    cum este posibil sa nu se intample nimic acolo? nicio piesa de teatru? nimic?!

    RăspundețiȘtergere

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...