vineri, 30 septembrie 2011

Actorul si telenovela

Marius Manole: Oamenii au nevoie de drame care nu sunt drame



Cum se face că Marius Manole nu joacă în nicio telenovelă?
Eu n-am nimic împotriva telenovelelor, nici împotriva actorilor care joacă în ele. Până la urmă, e meseria noastră şi o facem unde se poate. Cum spunea Oana Pellea, un lucru foarte interesant, că unii oameni au văzut-o în telenovelă şi pe urmă au venit s-o vadă şi la teatru, tocmai pentru că au plăcut-o acolo foarte tare. Şi uite aşa s-au mai câştigat nişte oameni pentru teatru. Ăsta e un lucru bun.
De ce nu mă duc eu la telenovele? În primul rând pentru că nu mi-ar permite programul. Dacă vrei să faci teatru foarte mult, n-ai cum. Pe platou la Buftea trebuie să fii de dimineaţa de la 6.00 până seara la 9.00 la dispoziţia lor. Or, eu am repetiţii, spectacole, nu se poate decât dacă mă opresc şi fac numai asta.

Nu te-au tentat niciodată banii?
Deocamdată nu. Câştig din teatru. Dar dacă mama mea sau tatăl meu sau cineva apropiat, ferească Dumnezeu, ar avea nevoie şi probleme de sănătate şi ar trebui pentru operaţie sau ceva, nu-ţi imagina că o să stau cu coada pe sus şi o să zic „eu nu mă duc la telenovele că eu sunt artist”. E o tâmpenie. Până la urmă asta e meseria noastră. Că deocamdată suntem la început, că deocamdată telenovelele se fac aşa cum se fac, asta e altă discuţie… Şi vorba Oanei: „Poţi să joci Shakespeare prost la teatru, poţi să joci Hamlet prost la teatru şi să joci un rol foarte bun într-o telenovelă.” Nu-i nicio regulă.

Dar de ce crezi că publicul are nevoie acum de acest gen de poveste?
Unu: Sunt uşurele. Iar oamenii nu mai vor să gândească. Sunt prea stresaţi de ce li se întâmplă în viaţă şi nu mai au nevoie să-i mai pui şi tu să gândească atunci când ajung acasă după o zi de muncă la birou… Doi: Ceea ce e foarte rău e că oamenii oricum nu mai vor să gândească şi s-au dezobişnuit de sportul ăsta. Nu mai pun mâna pe o carte. Având numai mail, calculator, facebook… oamenii nu prea mai vor să facă efortul de a gândi, nu mai sunt profunzi… Eu simt şi la teatru că nivelul publicului a scăzut foarte tare. Simt după reacţii. Din cât râd. Oamenii vor să râdă şi vor să râdă la orice… Se comportă la teatru ca în faţa televizorului la telenovele. Asta e prost la telenovelă. Prin asta strică. Deformează publicul. Ei stau în sală şi vorbesc între ei cum ar vorbi acasă în faţa televizorului: „O omoară. N-o omoară. Ba da. Ai să vezi c-o omoară…” Şi vorbesc aşa în sală, tare. Apoi, ei nu-şi traduc ce e pe scenă cu adevărat. Căutând comedia în orice, o şi găsesc, că nici nu e greu. Dacă într-o scenă e unul care bea şampanie şi se îmbată şi face feţe-feţe, ei râd. Nu contează că lângă ei e o dramă a unui cuplu şi că alături se întâmplă ceva mai puternic. Ei îşi mută atenţia pe cel care li se pare că face comedie, pentru că ei asta caută.
Şi totuşi la telenovelă nu râd, sunt drame…

E o dramă la prima mână. Ea îi spune „te iubesc” şi el îi răspunde „nu, eu nu te mai iubesc”. Şi aici se termină drama… Asta e tot. De fapt în drama asta a lor nu e nicio dramă. De asta au nevoie oamenii. De drame care nu sunt drame. Care sunt comedii.

Artistic, de ce ai refuza să faci asta?
Dacă m-aş duce nu m-aş duce să mă împlinesc ca actor acolo, hai să fim serioşi… dar aş vrea să fac un lucru bun. Un actor poate să salveze 90 la sută un scenriu prost. Cred că e un pariu. Şi ştiu actori care au încercat asta să vadă dacă un an pot rezista să fie acolo, pe platoul de filmare, de la 6.00 dimineaţa la 9.00 seara, perfecţi, impecabili… să aştepte la cadru, să înveţe textul în zece minute şi să dea atunci tot ce e mai bun, pentru că nu mai au şansa unei duble. E o lecţie. Poţi să înveţi în viaţa şi din lucruri de genul ăsta, chiar dacă nu sunt cele mai spectaculoase.

Asta îl consumă un actor mai tare decât alte experienţe?
Depinde de capacitatea ta de a te proteja. Dacă mă duc la Buftea şi zic: „Nu mă implic emoţional în nimic, în pauză îmi iau o carte şi citesc şi fac numai ce am de făcut”, te consumă poate doar ca oboseală. Dacă eşti tipul de actor care vrei să-ţi iasă bine şi te consumi, că ai mai făcut film şi vrei să dai cât mai mult, probabil că da, te consumă foarte tare. Dacă faci mulţi ani chestia asta, însă, cred că te stoarce. Şi te stoarce necreator, asta e cel mai grav. Că nu-ţi aduce înapoi o energie bună care să te vindece, să-ţi dea înapoi ce dai, aşa cum se întâmplă la teatru.

Interviu realizat de Monica Andronescu si aparut in revista http://yorick.ro/

joi, 29 septembrie 2011

Cand Dumnezeu te pune la incercare

          Va spuneam ca nu intamplator imi cad in mana anumite carti. ”P.S Te iubesc” e o carte care vorbeste tocmai despre drama unui cuplu. Drama unui barbat care dispare prematur din cauza unei tumori. Din nefericire, spuneam, povestile astea nu raman doar in carti, ele se intampla ...din ce in ce mai des.

Colegul nostru Mircea Anca, actor al Teatrului National Bucuresti, regizor si profesor de actorie  a fost diagnosticat acum un an cu Leucemie Acuta Mieloblastica. Am fost cu totii socati la aflarea vestii. Stiam ca Mircea este un luptator, si nu ne-a dezamagit a luptat, a facut chimioterapie si boala s-a speriat  si pentru un timp a stat ascunsa, facandu-ne sa credem ca am invins. Mircea era distribuit acum in noul spectacol al Nationalului ” Vizita batranei Doamne”. Am si fost la cateva repetitii in vara impreuna, parea ca totul e ok si noi nu conteneam sa ne minunan  de cat de bine arata el. Ca in filmele proaste, boala si-a facut din nou aparitia, si de aceasta data mai puternica, iar noi trebuie sa luptam alaturi de el sa o invingem inca o data.



Nu stim nici noi ce am putea face. Pentru moment Dan Puric a facut in asa fel incat castigurile incasate in urma spectacolului ”Don Quijote” care se va juca vineri 14 octombrie la TNB de la ora 19, vor fi donate pentru operatia de maduava a lui Mircea. El a plecat azi spre spital si asteapta ca noi sa nu-l dezamagim. Suntem oameni, si stim ca toti avem probleme, griji, parinti, copii ,rate si cate si mai cate, dar poate va gasiti ragaz sa mergeti la acest spectacol. Nu prea avem voie sa-l promovam... asa sunt legile si nu le contesta nimeni. Mi-am permis sa scriu aici. Stiu ca unii dintre voi o sa citeasca, ca iubiti teatrul si actorii si nu o sa ramaneti nepasatori la suferinta lui Mircea.

 Draga Iuliana Moise, suntem alaturi de tine si Mircea, facem ce putem si incercam sa gandim pozitiv si sa avem incredere in Dumnezeu ... Sa aveti putere si sa va intoarceti pe scena, unde va e locul .

 
  Statul român acopera o parte din costurile tratamentului. Mai este nevoie însa de 30.000 de euro.
Cei care vor sa-l ajute sunt rugati sa doneze în:

Cont RON: RO07BRDE441SV86709744410

Cont EURO: RO73BRDE441SV86711334410

Cat e calitate si cat e reclama?

          Cat de tare va influenteza reclamele pe care le vedeti la tv sau pe panourile publicitare pe strada sau in toaletele barurilor. De cate ori vi s-a intamplat ca dupa o astfel de reclama sa dati fuga la magazin, si sa cumparati acel produs? Eu recunosc ca fac asta de foarte multe ori si de foarte multe ori produsul ales nu e tocmai ok, desi in reviste si la tv este foarte bine prezentat. E adevarat oare ca un produs foarte bun se autopromoveaza sau intr-adevar are nevoie de o campanie, macar pana il cunoste lumea.

            Toata viata am urat momentul in care a trebuit sa ma promovez, nu am stiut niciodata sa fac asta. Nu prea obisnuiam sa invit oameni la spectacolele si la evenimentele mele.Nu numai ca nu-i chemam, dar le mai si spuneam sa nu vina ca e foarte prost...si sa stea acasa  ca nu pierd nimic. Credeam, si inca mai cred, ca daca ele sunt de calitate isi vor gasi public si lumea va afla de ele, de spectacole. De curand cineva mi-a explicat ca nu  e nimic injositor in a te promova , timpurile fiind altele, tentatiile fiind din ce in ce mai multe , lumea din ce mai ocupata. Recunosc ca am inceput, dupa cum v-ati dat seama deja sa mai fac promovare pentru un spectacol sau altul, mai ales cand acesta nu se joaca la teatru. Lumea ne reproseaza ca nu stim sa ne vindem , ca prea ne credem artisti si de aceea nu prea facem bani cu meseria noastra. Posibil...nu stiu ce sa cred... Ma intreb de cate like-uri avea nevoie Gina Patrichi ca lumea sa vina sa o vada sau Stefan Iordache sau ..multi altii . Sa nu intelegeti ca ma  compar cu acesti monstri..nu, zic doar ca nu cred ca Dem Radulecu posta undeva ca are spectacol pe litoral, de exemplu, si cu toate astea salile erau neincapatoare...De ce oare???

           Nu mai spun de situatia absolut penibila cand faci reclama la un anumit spectacol, sala se umple si tu joci incredibil de prost... si in timp ce joci nu te gandesti decat ca tu i-ai chemat pe toti oamenii astia care acum isi zic intre ei..._Doamne , dupa ce ca joaca ingrozitor, ne-a mai pus sa dam si bani si sa pierdem o ora din viata noastra. Da ... jenant. Dar se intampla. Mie mi se intampla.

      Mama mea avea o vorba cand eram mic si ceream ceva ce vedeam intr-o reclama la tv. Imi spunea ca sigur produsul e prost, altfel nu ar avea nevoie de reclama..Asa sa fie oare?

P. S Nu uitati sa comentati postare asta care aduce unui om, mai putin norocos, o carte. Editura All propune campania ”citesti si daruiesti”.

miercuri, 28 septembrie 2011

P.S Te iubesc

 Stiti serile acelea de iarna cand afara e viscol, tocmai ai intrat in casa unde e cald si bine, faci repede o baie fierbinte, aprinzi veioza care imprastie o lumina galbuie, iti faci un ceai si te bagi in patul care tocmai are asternuturi curate si o perna moala?

        ”P. S  Te iubesc” de Cecelia Ahern e genul de carte de care ai nevoie in astfel de seri. Probabil ca multi dintre voi ati si citit-o, dar cum la mine cartile ajung mai greu si eu la ele mai rar, desi a fost publicata demult si reeditata in 2010 la editura All, in sfarsit am reusit sa o citesc si eu abia acum. Nu mi-a luat mai mult de o zi jumatate , pentru ca e genul ala de carte, de care te apuci si nu vrei sa te mai opresti din citit. Avand o poveste extrem de frumoasa, reuseste sa te prinda inca de la primele pagini, si cum spunea insasi autoarea ”Eu cred in magia cartilor. Cred ca, in anumite momente ale vietii, suntem atrasi in mod deosebit de anumite carti cand ne plimbam fara tinta pe culoarele unei librarii fara sa avem idee ce vrem sa citim si, dintr-odata, gasim cea mai frumoasa carte, cea mai buna si mai potrivita, privindu-ne drept in fata. Cartile au puterea de a-si gasi drumul in viata noastra.” Cu siguranta aveam nevoie de ea.

        Aflandu-ma intr-o perioda in care imi fac un mic bilant a ceea ce mi s-a intamplat sau nu pana acum , incercand sa inteleg ce e important si ce nu, la ce trebuie sa renunt sau ce ar trebui sa mai invat, care e scopul meu si de unde sa-mi gasesc puterea in fiecare zi, ”P.S. te iubesc” mi-a picat in mana si mi-a dat  cateva  raspunsuri la intrebarile astea. Nu pentru ca asa poveste nu s-a mai zis niciodata , nu pentru ca situatiile din carte nu le-ai mai intalnit si nu le-ai mai auzit...nu.  Cecelia Ahern face intr-un fel, sa ti se para ca auzi pentru prima data in viata povestea asta . Nu stiu, e ca si cum cineva iti spune numai tie la ureche un mare secret. Poate datorita faptului ca fiecare isi traduce povestea pe intelesul lui, raportat la experientele din viata lui, la problemele si incertitudinile pe care le are, face ca aceasta carte sa devine ceva foarte pesonal.

           Despre dragoste ne povesteste Ahern , despre o dragoste neimplinita si nu din cauza ca cei doi nu se mai iubesc, sau ca nu e o iubire reciproca. Gerry, sotul, moare la numai 30 de ani din cauza unei tumori pe creier , iar Holly ramasa singura trebuie sa invete sa suprevietuiasca . Actiunea se intampla in 10 luni. Timp in care Holly invata din nou sa traiasca, sa zambesca. sa poata infrunta din nou viata de una singura. Fiecare dimineata , prietenii, craciunul, petrecerile, casa, toate pastreaza inca parfumul celui care a fost pana mai ieri sotul ei.

           Cum faci sa treci peste asa o incercare ? Cum poti trai mai departe?  Daca nu as fi cunoscut oameni care trec chiar acum prin asta, poate ca nu m-ar fi atins atat de tare cartea, dar din pacate povestile astea se intampla de-adevaratele, ele nu raman numai in carti. ...e important sa stii ca si altora li se intampla , ca si altii cauta lumina si puterea ....Si ce prosti suntem uneori cand ne temem de batranete si vrem  ca ea sa nu mai vina niciodata, cand ar trebui de fapt sa ne dorim cu disperare sa imbatranim,  si sa  vedem asta ca pe o realizare sau ca pe o provocare. Cum am putea  privi lume in fiecare zi ca si cum am vedea-o pentru prima data, si cum ne-am putea bucura de fiecare clipa fie ea buna sau mai putin buna. Vorba unui prieten mai rau ca moartea  nu exista nimic pe lumea asta.

Asa ca bucurati-va de viata asa cum e ea, ca maine nu stim ce se poate intampla, acel cineva /ceva s-ar putea ca maine sa nu mai faca parte din viata noastra. Si e pacat...

P. S Te iubesc, o carte despre iubirea care nu dureaza pana la adanci batraneti, deoarece uneori destinul decide in locul nostru. O scriitura sensibila despre iubire, singuratate si puterea de a trai dupa pierderea sufletului pereche.

P.S  pentru fiecare comentariu care face referire la acest post si/sau  la acesta  carte,  o alta carte va fi donata cuiva mai putin norocos decat noi.

 Cartea o puteti gasi la www.all.ro. Au cerut leapsa de la mine: Ioana, Iulia, Marius, Andreea, Nicoleta

marți, 27 septembrie 2011

Atelierele Harniciei din Cluj

      La Tasuleasa Social  printre multe lucruri minunate care mi s-au intamplat, am cunoscut-o si pe Cora. Pe langa faptul ca e un om foarte fain e si foarte talentata, am aflat eu, ca are si un mic magazinas in Cluj, numit Atelierele Harniciei. Dupa ce am vazut ce fac ei acolo, o mana de oameni, nu am putut sa ma abtin si am comandat si eu o gentuta de piele, pe care am si primit-o astazi  si pentru care ii multumesc, n-am apucat inca.



Nu stiu cum se vede aici, dar pot sa va spun ca e superba. Toate produsele sunt handmade.

Atelierul a luat fiinta din dorinta celor doua „zane” ale sandalutelor, Daniela Paun si Cora Sevianu, de a crea modele deosebite, purtabile de cu buna dimineata. Cu experienta prealabila a Danielei in sectorul de creatie al fabricii Class Shoe si cu izvorul nesecat de idei de modele ale Corei, cele doua au format o echipa reusita, pornind activitatea in aprilie 2010. „Intr-o prima faza am dorit sa cream pantofi, insa ne-am dat seama ca sandalele sunt mult mai usor de realizat”, spune Cora


Mai multe imagini puteti gasi aici https://www.facebook.com/atelierele.harniciei#!/atelierele.harniciei?sk=photos

Sper sa va placa....

Festival de teatru pentru copii

Teatrul ION CREANGA organizeaza in perioada 1-8 octombrie cea de-a VII-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povesti”.
6 companii de teatru pentru copii din strainatate (Bulgaria, Elvetia, Germania, Israel, Polonia, Slovenia) alaturi de 4 teatre din tara (Teatrul National Timișoara, Teatrul National Targu Mures, Teatrul Excelsior Bucuresti si Teatrul Figura Studio Gheorgheni) vor prezenta spectacole adresate copiilor cu varste cuprinse intre 0 si 12 ani. In programul Festivalului sunt incluse și 6 productii ale Teatrului Ion Creanga (unul dintre spectacole fiind prezentat in premiera oficiala).
Festivalul are caracter competitiv si se adreseaza teatrelor din tara si din strainatate care au in repertoriul lor spectacole pentru copii, realizate cu interpreti actori .
Este structurat pe doua sectiuni:
spectacole pentru categoria de varsta 0-3 ani
spectacole pentru categoria de varsta 4-12 ani


Biletele și abonamentele s-au pus in vanzare la casa de bilete a Salii Rapsodia, str.
Lipscani, nr. 53.

Mai multe detalii pe www.fitc.ro



Altfel de teatru

           Intamplarea face ca ieri am fost chemat la Radio Romania pentru a imprima o piesa de teatru. In regia domnului Mircea Albulescu cu Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Ilinca Goia, Costina Ciuciulica, Mihai Calota. Teatrul Radiofonic ocupa un loc special in sufletul meu. Cand eram mic, la tara fiind si neavand televizor pe timpul ala, seara pe la ora 20 ascultam impreuna cu bunicii mei teatrul radiofonic. Asta a fost prima mea intalnire cu teatrul si cu marii nostri actori. Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Vali Seciu, Rodica Mandache, Dem Rdulescu ....si cati altii. Abia asteptam sa se insereze, sa pot deschide radioul si sa ascul alta piesa, cu alti actori...Parca-mi rasuna si acum in urechi ...”Ati ascultat piesa... Au interpretat actorii...”

             Acum din pacate s-a piedut moda teatrului radiofonic, dar imi spuneau cei mai invarsta ca ei ani la rand asa isi incepeau ziua. La ora 8 dimineata erau la radio, pana la 10 imprimau, apoi plecau la repetitii . Se faceau si cate 3 piese pe saptamana. Acum nu stiu daca se mai fac 2 pe luna.

       Vestile sunt bune pentru iubitorii genului. Directorul radiolui promite sa dezvolte acest departament si de asemeni sa faca acelasi lucru si pentru actorii din orasele unde Radio Romania are studiouri. Un lucru extrem de bun...

       Pentru doritorii si ascultatorii de teatru radiofonic, Radiodifuziunea Romana a lansat proiectul eteatru, singurul post de radio unde puteti asculta teatru non stop.www.eteatru.ro

luni, 26 septembrie 2011

Spectatorii sunt rugati sa..........

            Nu stiu cum sa formulez urmatoarea postare ca sa nu sune ca un repros. Nu intentionez sa trag pe nimeni de urechi, nu vreau sa va fac morala sau sa tin o lectie de buna purtare. Vreau doar sa va intreb cinstit, cat se poate de cinstit: de ce daca un spectacol e programat la ora 19, oamenii vin la teatru la ora 19.15? Sunt curios. poate are cineva o explicatie. Lasa ca deranjeaza toata sala, ca incep sa se certe pe locurile care intre timp s-au ocupat, ca bietii actori au inceput sa joace si ei acolo ce le-a dat regizorul.....Sigur ca scuza cu traficul ar trebui sa functioneze, dar va intreb... oare cand au avion sau tren tot aceeasi scuza folosesc? Sta el, trenul sa-l astepte pe calator? Nu prea cred...Si atunci la teatru sau la concert, de ce ne permitem sa intarziem? Pentru ca traim in Romania si exista celebrul sfert academic? Pentru ca  nu exista reguli stricte, si cu doar cateva rugaminti se rezolva totul?...Probabil ca da. Alta explicatie nu gasesc.

          Imaginati-va ....Stam si noi in culise emotionati, cu 20 de minute inainte de inceperea spectacolului, 20 de minute care ti se par o vesnicie, si cand sa ne pregatim sa intram , ni se transmite ca mai sunt oameni in foier si ca mai asteptam 15 minute. Deci se fac 35 de minute de emotii si chin, poti sa si mori, ca nu intereseaza pe nimeni. Bun... cand in sfarsit apuci sa intri in scena, si incepi timid sa-ti spui si tu monologasul, din dreapta ta se aude  _ E al meu!  _ Scuzati-ma ati intarziat , ati pierdut locurile! _Va rog frumos sa nu fiti nesimt!  _Eu ?  Si mie imi vine sa urlu...Nu , eu!!!  Scuzati-ma ca am inceput spectacolul la si un sfert, cand puteam foarte bine sa mai astept jumatate de ora! Sunt un bou. Nu mi-am dat seama......Cum ar fi sa venim si noi actorii la si 20...???? Noi vorbim aici de teatrele de stat, la cele particulare e cu totul si cu totul altceva...

       Nu mai spun de spectatorii care sunt corecti si vin cu o jumatate de ora inainte de inceperea spectacolului. Ei vor trebui sa stea in sala 45 de minute pana se aduna toata lumea, si cand s-au strans toti, ei trebuie sa mearga la toaleta ca deja asteapta de ceva vreme :)

      Eu am propus ca la 19.05 sa se inchida usile si sa nu li se mai permita intarziatilor accesul in sala. Nu cred ca o sa ma bage cineva in seama, dar....Pana si la tenis li se permite accesul spectatorilor pe teren doar in pauzele de joc. Nu intri cand vrei si pleci cand vrei tu. Bine acum daca spectacolul e chiar asa de prost, puteti iesi sa nu va imbolnaviti de nervi...

     Data viitoare cand aveti de gand sa intarziati, amintiti-va ca sunt unii, care stau in culise, emotionati si numara secundele...

duminică, 25 septembrie 2011

Ideo Ideis la Bucuresti.


           V-am mai povestit eu despre Festivalul Ideo Ideis si despre ce lucruri minunate se intampla in Alexandria timp de doua saptamini cat are loc acest eveniment. Cum intr-un oras care nu are nici cinematograf, nici teatru se intampla cel mai mare festival de teatru pentru tineret, la care participa peste 180 de elevi. Cum, in sfarsit, datorita acestor copii minunati casa de Culatura din Alexandria , destinata pana acum activitatilor de tot felul , de la nunti pana la club de noapte, va fi transformata in sala de spectacole.


Nu v-am spus ca intre timp Andreea Bortun si Alex Ion au fost facuti cetateni de onoare ai orasulul, lucru pentru care noi toti am fost foarte mandri. Nu v-am spus ca cei care au castigat marele premiu, respectiv Trupa ”Atelierul de Teatru” de la Botosani va juca pe scena teatrului din Sibiu in cadrul celui mai mare Festival de Teatru, iar cei de la Timisoara care au luat premiul pentru cea mai buna regie, vor fi invitati sa joace in Bucuresti la deja celebrul Godot.

Iata ca ziua a sosit si Trupa ”Hooleelogans” isi va face debutul in Bucuresti, miercuri 28 septembrie. Vor juca ”Sanziana si Pepelea”. Daca aveti chef sa-i vedeti haideti cu noi, dureaza 45 de minute si o sa va faca mare placere.

Mai puteti citi despre Ideo Ideis aici

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Ce de lume pe Lipscani....

           Eu cred  pur si simplu ca tot Bucurestiu e pe Lipscani. Nenica nu mai ai unde arunca un ac. Vorba unui coleg: intr-un an mai prinzi o masa aici doar cu pile sau cu spaga. Eu stiu ca e vineri, dar alte locuri nu mai sunt in Bucuresti? Lautari, cersatori, caini, oameni cu multi muschi, toti s-au adunat aici.

E adevarat ca locul e ceva mai curat decat acum cativa ani , oricum nu e o minune, ca e mai plin de turisti, dar atmosfera e groaznica. Nu e un loc unde te poti relaxa si bea ceva, ascultand o muzica buna in surdina, sau chiar sa stai in liniste. Bine... acum voi puteti, si chiar cred ca o faceti, sa ziceti... Manole, du-te frate la bai la Sovata daca vrei liniste si pace, lasa-ne sa ne bucuram de viata, te-ai lasat de baut si de fumat si vrei sa ne pocaim cu totii? Nu , nu vreau asta ...dar parca imi amintesc ca atmosfera asta o gaseam acum cativa ani in alta parte de Bucuresti, unde erau oameni cu bani si cu fite, iar ceilalti eram protejati aci in centrul vechi. Stateam si noi in saracia si in mica noastra boema. Acum s-a mutat Dorobantiul aici si odata cu el a venit tot ce-i mai rau.

         Acum  va mai puneti o intrebare....Asa si ce vrei acum ? La care eu am sa va raspun ....NIMIC...ziceam si eu asa, ca mi-au cantat niste lautari de m-au zapacit si mi-au tipat unii in urechi de m-au capiat si cum eu o faceam lata cu apa plata, n-am mai inteles nimic din viata asta. Am ajuns acasa si mi-am promis ca ma las de apa plata, ca prea ma face sa vad lucrurile clar, si nu-mi face nici o placere.

                  Daca aveti chef sa petreceti o sera linistita sambata si duminica , ocoliti Lipscaniul ca e jale ...zgomot, mizerie si nesimtiti cat incape...hai ca, la cati dusmani aveam, mi-am mai facut cativa, ca sa nu treaca ziua degeaba...

vineri, 23 septembrie 2011

Citesti si daruiesti....

Caut cinci blogeri care sa intre intr-o campanie ...




Numele campaniei este “Donează citind. Intră în Clubul de ficţiune ALLşi se desfăşoară în perioada 26 septembrie – 14 octombrie.

Campania presupune implicarea a cinci bloggeri care, la rândul lor, pot cere ajutorul altor maxim cinci – ei pot scrie despre aceeaşi carte aleasă de tine sau despre alta din colecţia Strada Ficţiunii, pe care o doresc ei şi pe care le-o vom pune la dispoziţie. Cititorii se pot implica prin lăsarea unui comentariu referitor la cartea în discuţie.
Cărţile, 10 + 5x5 + numărul de comentarii de pe blogul tău şi ale prietenilor, vor fi trimise de Editura ALL către un centru ales de tine (dacă centrul este din Bucureşti sau din apropiere vom merge împreună cu tine să le ducem). Cărţile vor fi din domenii specifice centrului, dacă se alege o grădiniţă vom trimite cărţi pentru copii, dacă se alege o şcoală – manuale.

Scopul campaniei este de a mări fondul de carte din centrele propuse şi de a asigura accesul la informaţie şi cultură persoanelor ce provin din medii defavorizate.

Se vor lua în calcul doar comentariile date în perioada specificată şi doar la postul în care se discută despre cartea din Strada Ficţiunii. Comentariile la alte posturi sau pe alte platforme social media, Facebook sau Twitter, nu vor fi înregistrate ca donaţii. La fel, nici comentariile offtopic, care nu se referă la cartea în discuţie.

Editura ALL îşi rezervă dreptul de a închide mai devreme perioada de comentarii dacă plafonul de cărţi s-a epuizat sau de a extinde perioada de comentarii dacă nu au fost epuizate cele 500 de cărţi.
entru fiecare post noi mai directionam cinci carti. In plus, fiecare comentariu referitor la carte, dat la postul de pe blogul tau sau la cele de pe ale prietenilor tai, mai pune cate o carte la donatia ta.
In atasament gasesti mai multe detalii.
Stiu ca este din scurt invitatia, insa ne-am bucura tare mult sa ni te alaturi. In campanie vor mai fi: Cristina Bazavan, Sana Nicolau, Roxana Precu si Marie Jeanne Schweffer.

Daca aveti timp si chef de citit, lasati-ma sa stiu si scrieti-mi aici. Astept.
 Puteti alege cartile din colectia Strada Fictiunii. Eu am ale ”P:S Te iubesc” si ”Portretul unui barbat imatur”. Voi? 

din culise...:)))

Maria Buza inainte de a intra in scena. Spectacolul ”Sinucigasul” care s-a jucat aseara la TNB

joi, 22 septembrie 2011

Din repetitii...

Repetitii  de reluare la spectacolul ”A patra sora”, care se va juca maine seara la ora 19 la TNB. M-am gandit ca ar fi interesant sa vedeti si voi secvente din repetitiile de la teatru, sau din culise. Cand eram mic si abia calcasem in Teatrul National din Iasi, eram fascinat de lumea din culise, de la cabina. Ma uimea puterea actorilor de a se transforma atunci cand intrau in scena.

In repetitie acum Mircea Albulescu, Tania Popa si Amalia Ciolan, Madalina Ciupitu

Ingerul meu pazitor

      Astazi e ziua Madalinei. Am vrut sa scriu despre ea, si mi-am dat seama ca acum un an faceam acelasi lucru pe fostul meu blog. Si ca simt la fel. Tot ce am scris acum un an. Nu s-a schimbat nimic. Doar ca am mai aflat despre ea cateva chestii... ca are vointa, ca si-a propus sa aiba o viata frumosa, ca are talent de actrita, am vazut-o in Sinucigasul, desi ea sustine ca n-are...si ca o iubesc la fel de mult. Asa ca am sa va las sa cititi ce am scris acum un an...Am ajuns sa ma citez :)))

Am mari emotii. Urmeaza sa scriu despre un om care mi-e tare drag. Foarte drag. Si caruia nu i-am marturisit niciodata sentimentele mele pentru el.

Va amintiti in copilarie, cand va certati cu alti copii sau cand, pur si simplu faceati o boacana, ca fugeati la mama. Sau acum, cand oameni mari fiind, va e greu, sunati la mama. Si simplu fapt, ca stiti ca e acolo si ca va da un sfat, va linisteste.

Eu ma gandesc ca daca imi va fi foarte greu aici in Bucuresti si nu am sa mai pot, am sa ma intorc acasa la ai mei. Acolo nu se va putea intampla nimic rau.

Spectacolele de teatru exista pentru ca sunt actorii si regizorii? Gresit. In spatele nostru e o armata de oameni care muncesc pe branci ca noi sa putem aparea in fata voastra. Printre ei este si ea. Madalina pe numele ei. Ingerul meu pazitor.

Ma vegheza de cand am venit in Bucuresti. E de meserie sufleur. O meserie tare grea si pe care putini o fac bine. Ea o face impecabil. A terminat actorie, dar fiind foarte emotiva s-a refugiat in spatele scenei. Din umbra are grija de noi toti. Poate nu intamplator Stefan Iordache lucra cu ea . O iubea. Olga Tudorache la fel. E mare lucru sa stii sa-ti porti crucea si sa-ti pastrezi credinta, vorba lu’nenea Cehov. Ea stie asta mai bine ca noi toti. Face parte din familie. O familie care nu adopta pe oricine.
Ii datorezi multe momente frumoase in teatru. Spectacolele mele de la National sunt facute cu ea. E cel mai bun barometru. Cand ies din scena o privire de a ei imi ajunge sa stiu ca a fost bine sau prost. Nu ma lauda decat atunci cand merit. De fapt ma critica mai tot timpul. Desi ma doare stiu ca MADA are dreptate, pentru ca stie teatru, teatru de calitate.

        Astazi e ziua ei. Nu stiu cum sa-i spun toate astea.Vreau doar sa stie ca o iubim si ca fara ea nu as fi reusit sa fac multe lucruri…..E ingerul meu pazitor.
Poate daca i-as fi spus toate aste in fata ar fi ras….in fata calculatorului…e treaba ei:)))

      Va rog, dragii mei, cand mai veniti la teatru jumatate din aplauze sa fie pentru Madalina …Fata din spatele scenei, care are emotii de parca ar juca ea si care ne iubeste si va iubeste din umbra.

Mada, maine e prima zi din restul vietii tale….si ai sa fii la teatru . Ai spectacol. Te vom aplauda la fel ca pe cei pe care ii vedem.
Cu drag ……

P. S maine chiar avem spectacol...Sinucigasul .

miercuri, 21 septembrie 2011

Dor de DORina








          Asta noapte vreau sa scriu despre o persoana tare draga mie. Am uitat, am uitat sa ma gandesc la ea, asta si pentru ca nimeni nu are grija sa-mi aduca aminte. Nu se scrie nicaieri,  in discutiile de la teatru numele ei nu este pomenit iar la televizor nu are loc, nu  prea a avut loc nici cand era printre noi, daramite acum cand ne-a parasit.

          Aveam 7 ani, eram la Iasi si pentru prima data calcam intr-o sala de teatru, iarna, frig ... noi pe doua randuri in frunte cu invatatoarea  intram in ”Teatrul pentru copii si tineret Luceafarul”. Urma sa vedem ”Chirita in Iasi” .”Ca-s papusi , papusi lumesti , tot sa stai sa le privesti”. Asa suna cantecul cu care incepea si se termina spectacolul. Din ultimul rand priveam catre scena si nu intelegeam de ce , cum nu inteleg nici acum , de ce privirile imi erau atrase de o doamna cu parul rosu, subtire, distinsa , care tragea fum dintr-o sipca lunga iar pe cap avea o pana neagra. Vocea ei, ochii ei verzi care sclipeau in lumina reflectoarelor, forta cu care avea grija de toata lumea in scena....poate ca toate astea la un loc, ma faceau sa nu-mi desprind privirea de la ea. Ea si pianul. Cand era la pian era stapana lumii. Nu avea tata, nu avea mama, n-avea pe nimeni. Era doar ea si pianul. ”Cel Pian” asa isi botezase pianul de acasa de la Iasi. Apuca rar sa-l vada , dar si cand ajungea langa el, Dorina Crisan Rusu devenea cel mai frumos copil din lume. Pianul era jucaria ei cea mai de pret cu care putea sa petreaca ore. Am petrecut un Craciun langa ”Cel Pian”. Un Craciun cand am auzit si eu clopoteii ingerului, c-o fi fost muzica Dorinei , nu stiu, stiu doar ca dupa acea seara nimic nu a mai fost la fel. Dorul.. de muzica isi facuse loc in imina mea si avea sa nu mai plece de-acolo. Am cantat, am ras , am plans si am baut vin rosu la lumina lumanarilor, intr-o noapte superba de Craciun , intr-un Iasi pe care nici unul dintre noi nu are sa-l poata uita niciodata.

           Povestea Dorinei incepe demult, la Piatra Neamt, acolo unde Victor Ioan Frunza a descoperit-o si a promovat-o ca si compozitor de muzica de teatru. Era profesoara de muzica acolo. Cate povesti avea Dorian cu Piatra, sute, mii pe care le-ar fi povestit incontinuu, pentru ca acolo a  ramas o parte din inima ei. Inima Dorinei era mare....daca ai rabdare sa cauti, gasesti bucati din ea peste tot unde a lucrat: la Braila, Iasi , Piatra, Focsani, Cluj si unde nu a fost draga de ea?

          Bucuresti. Aici  a facut muzica unora dintre cele mai frumoase spectacole de teatru. Nu stiti cat muncea ..pana la epuizare , cu rabdare, cu grija, cu indarjire. Si a gasit si cu cine. Regizori, actori , scenografi au iubit-o si au tinut-o langa ei. Era un om de nadejde, un prieten, un sfatuitor si un ascultator talentat.


             Acum in acest moment as vrea sa fiu cel mai bun scriitor din lume, pentru ca as putea sa va povestesc despre ea cu har, sa o cunoasteti mai bine, sa-i auziti muzica. Din nefericire nu ma prea pricep asa ca....Muzica Dorinei ii semana....plina de viata , de energie, era in ea  pasiune, vise, regrete,  sperante, zambete , lacrimi, melancolie si forta. Asa era ea. Nu stiai niciodata cine e azi. Putea fi in multe feluri. De la femeia misterioasa asezata la pian, pana la omul plin de viata, patimas, deschis care aparea atunci cand te asteptai mai putin. Imprevizibila...asa era.

Dupa ce am plecat din Iasi, ea plecase deja de acolo cu mult inaintea mea, ne-am reintalnit la Braila. Era ca si cum am fi fost prieteni din totdeauna. Ne unea Iasul, teatru, muzica, oamenii pe care ii iubeam si ii admiram amandoi si dragostea de viata. ....nu stiu cum suna asta, dar asa era. Si iarasi am cantat pana in zori, si Teatrul Maria Filotti rasuna de muzica si o intreaga lume se nastea la picioarele noaste. Pe furis mergeam in scena, in decorul ala minunat facut de Alina Herescu, si stateam acolo, uneori nici nu vorbeam , ascultam linistea din teatru si mirosea a lemn  si noi....noi  care nu vom mai fi niciodata la fel pentru ca Dorina  s-a grabit. A vrut sa ajunga prima acolo sus, sa asculte muzica stelelor. Ne-a luat-o inainte. E la Iasi, s-a intors acasa. Dupa atatia ani....

        V-as mai povesti despre tangoul nostru de la Focsani si despre valea in care rasuna Mozart desi nu era nici o casa , despre povestea ei la National, unde dealtfel a si facut ultimul spectacol cu Catalina, depre Mangalia.....Mangalia la inceputurile Galei Hop, unde ea tinea un atelier  ...si daca erai atent o puteai vedea pe Dorina noaptea pe malul marii singura cu marea si credeti-ma simteai ca va pleca inaintea noastra. Era in fata marii la fel de puternica ca marea insasi infruntand-o exact asa cum a facut ani de-a randul cu cei care nu au crezut in ea..statea in fata marii linistita si calma ...acum stia cine e....Nu-i mai era frica. Au mai trecut 5 ani si ea a plecat intr-o dimineata de noiembrie...Singura, fara sa dea de veste nimanui, fara sa faca circ, fara sa-si ia ramas bun, discret.....

             Despre disparitia ei nu s-a scris mult, aproape deloc, ei  nu aveau timp, si spatiul din ziare era pentru probleme adevarate, nu pentru nimicuri. Ba chiar au si confundat-o cu Dorina Lazar. Pe net greu gasesti o poza cu ea. Si nimeni nu-mi aminteste de Dorina, iar in discutiile de la teatru numele ei nu i mai apare...Dar stiu sigur ca bucati din inima ei sunt lasate peste tot si ochii ei verzi inca ne mai privesc si fumul tigarii ei e uneori ceata de dimineata...Si cand ma duc spre Bulandra Izvor ridic ochii pana la etajul zece si vad cerul, si o vad pe ea....

Mi-e dor...
”C-asa e lumea o comedie , iar noi actorii care -o jucam, n-avem dorinta alta  mai vie, decat aplauze sa  meritam....”

CORTINA

marți, 20 septembrie 2011

Prima data la tenis

         
  
              De foarte mult timp imi doream sa vad si eu un meci de tenis live. Dat fiind faptul ca nu prea pot sa plec in strainatea cand sunt marile turnee si ca in Romania exista un singur turneu ATP, cu care nu m-am sincronizat niciodata, nu am apucat sa intru si eu pe un teren profesionist de tenis.



           Minunea s-a petrecut duminica. Am fost la Arenele BNR , cred ca asa se numeste locul, desi am inteles ca s-au facaut niste schimbari in ultimul timp in adminstratie. Un loc foarte placut, cu lume destula, m-am si mirat, nu credeam ca atatia oameni merg la tenis. Un loc unde, daca am inteles eu bine, in restul timpului cand nu e turneu, se poate invata tenis cu antrenor personal si toate alea...frumos. Ma bate un gand, desi eu cand eram printr-a saptea am cochetat cu acest sport la Iasi, nu imi aduc aminte sa fi fost vreo reusita...Ma rog. Mai incercam odata aici la Bucuresti, macar de dragul miscarii si tot e un castig. Cunosc destui actori practicanti ai acestui sport: Malaele, Mihaita, Mircea Rusu...si inca multi altii.

      Pentru  prima data am vazut si eu pe viu un meci de tenis pe terenul central intre A. Savulescu si francezul O. Patience. Primul meci din viata mea a fost extrem de scurt, cred ca a durat 50 de minute. Francezul incheid la scorul de 6-1, 6-1. Am promis ca ma intorc acolo, poate chiar astazi. As fi vrut sa-l vad pe Hanescu , dar meciul a inceput la 11, m-am trezit prea tarziu. Iata si programul pe ziua de azi, pentru cine are chef sa petreaca o zi la tenis...

CENTRAL start 11:00
[Q] A Giannessi (ITA) vs [8] A Montanes (ESP)
V Hanescu (ROU) vs A Ramos (ESP)

Not Before 3:00 PM
[WC] M Copil (ROU) vs [WC] V Crivoi (ROU)

Not Before 5:30 PM
[WC] A Ungur (ROU) vs L Rosol (CZE)

SEMI-CENTRAL start 2:30
P Riba (ESP) / J Souza (BRA) vs F Mayer (GER) / R Wassen (NED)

Not Before 4:00 PM
R Machado (POR) vs F Volandri (ITA)

COURT 2 start 11:00
[Q] F Serra (FRA) vs [Q] G Naso (ITA)
C Berlocq (ARG) vs A Haider-Maurer (AUT)
I Andreev (RUS) vs [Q] P Torebko (GER)

Not Before 4:00 PM
E Prodon (FRA) vs [7] A Seppi (ITA)

COURT 3 start 4:00
M Emmrich (GER) / A Siljestrom (SWE) vs [2] F Cermak (CZE) / F Polasek (SVK)

luni, 19 septembrie 2011

Gabi si puterea de a crede II

        V-am povestit despre Gabi si despre unchiul lui. A trecut o luna si ceva de atunci si impreuna cu cativa foarte putini prieteni am incercat sa le rezolvam problemele. Pentru o perioada a fost chiar bine, au locuit intr-un apartament cu 3 camere prin bunavointa unui prieten, apoi au stat undeva in Regie. Au si muncit in tot acest timp si au mai castigat un banut. V-am spus ca sunt extrem de decenti si nu vor bani daca nu li se cuvin.

             Au avut grija de caini, au facut curat , au zugravit , au pus fainta... Numai ca acum ne aflam intr-un mare impas. Astazi am aflat ca trebuie sa plece din Regie, si pur si simplu nu stim unde sa-i cazam peste noapte. De maine avem ceva promisiuni sau poate gasim ceva de inchiriat. Noi am putea plati 100 de euro pe luna. Daca cineva stie vreo locuinta de inchirit la pretul asta sau putin mai scump, dati-ne de stire pe marius27man@yahoo.com. Pentru o perioda, pana reusim sa-l angajam pe domnul Nicu, o sa strangem bani si platim noi chiria. Asa ca sa nu va faceti griji. Ei sunt oameni foarte curati si au avut mare grija de locul unde au locuit.
  
 Daca cineva are nevoie de ajutor la orice fel de munca, spuneti-ne. Sau sunati direct pe telefonul lor 0735.142.195

Desi nu cred, poate ca cineva ar vrea sa-l angajeze pe domnul Nicu. Am spus si eu, nu se stie de unde le vine norocul.

Povestea lor o puteti afla aici si aici. Sper ca totul o sa fie bine, si ca vom putea sa-i ajutam mai departe. Noi ne dorim asta foarte tare, numai ca nu putem singuri.

PINA. Un gand.........

           In sfarsit am ajuns si eu la Pina. M-am bucurat pentru ca sala era plina si m-am intristat pentru ca langa noi erau cinci domnisoare care asteptau cu infrigurare aparitia Angelinei Jolie.Si pentru ca ea a intarziat sa apara, fetele au comentat mai tot timpul, intrebandu-se ce stil de karate este cel practicat in film, si de ce femeia cu muschi de la metrou  nu l-a dat gata pe tanarul care se ascunsese marsav in spatele ei, avand intentia clara sa o omoare. Oricum au plecat discutand aprins, nestiind sigur daca domnul din tren cu urechi, era criminalul sau nu. Complicat....fetele au avut o seara grea. Noroc cu iphonul care te salveaza atunci cand esti gata, gata sa te plictisesti.


             Dar sa le lasam pe fetele noaste si sa ne intoarcem la PINA. Ne intoarcem pentru ca vom avea nevoie de ea mult timp de acum incolo. Ce a facut ea, e atat de puternic si de intens incat mult timp de aici inainte lumea se va hrani cu spectacolele ei. Un amestec de vis si luciditate, de fragilitate si forta de feminitate si masculinitate deopotriva. Gesturi mici , rafinate, subtile fac ca intregul sa fie extrem de puternic, atentia la detaliu, la respiratie, la privire...Am vazut la Pina Bausch  tot ce stiam si ce nu stiam pana acum, am simtit tot ce am simtit si ce n-am simtit pana acum.

             E un film care te inspira. Nu l-as mai vedea inca o data, dar am sa-l iau, sa-l am acasa, si atunci cand lucrez si ma simt neispirat, am sa ma uit la el, macar zece minute. Libertatea pe care Pina a avut-o, libertate de a imagina, de a descoperi, de a risca....acestea toate trebuie invatate. Nu stiu de ce, dar in timp ce vedeam filmul m-am gandit la Miriam Rducanu. Un coregraf la fel de puternic, pe care lumea deja il uita, si care s-a nascut  intr-un  loc gresit. Poate daca ar fi vazut lumina zilei in alta tara.....dar cine stie? Cine mai vorbeste astazi de serile extraordinare de dans si de poezie care aveau loc seara dupa ora 21 in Bucuresti??? Nimeni......Daca cineva isi aminteste il rog sa ne povesteasca si noua , aici...


  Aseara cand am iesit din sala, ma gandeam ca nu e genul de film pe care sa-l recomanzi sau sa spui ca l-ai vazut. El nu poate fi povestit. E o stare.....care te tulbura si care devine , nu stiu cum, ceva extrem de intim si de personal.




Nu mai spun cat de mandru am fost ca pe coloana sonora a filmului exista si o melodie  a Mariei Tanase ...

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Mic tratat de colorare a noptii

Daca pana astazi Fabian Anton era pentru mine un spectator pe care l-am intalnit intr-o seara in cafenea, incepand cu ziua de azi este unul dintre poetii mei preferati. Astazi Fabian si-a lansat primul volul de poezii pe care l-a numit cu multa delicatete Mic tratat de colorare a noptii.

     Adrian Paunescu spunea despre el  ca este cel mai important si autentic talent al generatiei sale. Victor Rebengiuc a citi astazi din poezia lui Fabian, emotionant, cald, e vocea perfecta pentru poeziile lui Fabian. Cand am primit cartea si am inceput sa citesc m-am speriat, era prea multa emotie si sensibilitate si eu sunt obisnuit sa fug de toate astea. Dupa ce am citi 3 sau 4 poezii mi-am spus ca e o timpenie, ca avem nevoie de lucruri frumoase, de vis, de dor, de melci si zambete....daca el  poetul, a avut curaj sa-si puna sufletul pe tava , atunci eu cititorul am aceeasi datorie, sa fiu cinstit cu mine si sa accept ca sunt vulnerabil si mic, ca am nevoie de dragoste si de clipa. Pentru ca asta stie Fabian sa faca , sa te provoace sa recunosti cine esti, in fata adevarului nu poti spune decat adevarul. Asa mi s-a intamplat mie. Aproape ca mi-e greu sa cred ca in 2011 mai exista asfel de oameni ca el. Simplu, delicat, sensibil, modest...

Am fost la cea mai curata lansare de carte. Fara cuvinte mari, fara ca autorul sa tina un discurs despre opera sa, el nici macar n-a stat in fata publicului, s-a citit poezie, caci despere asta era vorba. Un sfert de ora a fost nevoie , ca noi cei aflati in sala sa plecam de acolo mai fericiti....

Cartea lui Fabian o gasiti la editura Terra si costa 20 de lei.


Uneori îngerii dispar fab, ştii,
se satură de trupurile noastre prelungi şi gri,
se satură de cît suntem de fragezi şi goi,
sunt sătui de răceala şi tăcerea din noi,
şi se duc fab, se duc, precum ar pleca
o rază albastră din inima ta
sau precum plec eu uneori, cînd fug de toate,
dispar mirosind a crini şi unt şi a noapte,
îşi îmbracă aripile şi flanează spre munţi,
acolo îi aşteaptă melcii mov şi cărunţi,
şi lăstuni infiniţi, gata de sărbătoare,
şi îngerii, sătui de minuni şi sătui să zboare,
vor vrea doar să bea bragă şi să ronţăie flori.
De undeva de sus, de dincolo de nori,
se va porni ploaia aşa, ca o taină,
de parcă cineva ar lua iute o haină
de apă şi-ar pune-o pe umerii mei.
Atunci vom uita de îngeri, ce să facem cu ei
în oraşul acesta îmbîcsit şi-afumat.
Îngerii dispar fab şi-ntr-un fel e păcat
că ne lasă atît de palizi şi mici
dar e mai bine aşa, ce să facă aici?

Despre blog..

           Da...asa cum ma asteptam, de azi lucrurile se complica putin. Legat de blog, zic. Pana astazi am mai facut fata cat de cat, dar cum azi chiar am primul spectacol la teatru, asta inseamna ca pe bune stagiunea a inceput. Dimineata repetie, la pranz repetitie seara spectacol. Sunt tare curios unde va incapea si blogul. Presupun ca trebuie sa ma trezesc cu o ora mai devreme sau sa ma culc cu o ora mai tarziu. Ciudat. Stiti, e ca atunci cand te lasi de fumat si incerci sa faci lucrurile pentru prima oara fara tigara. Eu nu am mai avut blog in timpul stagiunii sau am avut, dar nu m-am tinut de el. Apropo de tigara, eu am lasat-o...:))) Bine, eu am lasat-o de 20 de ori, sa vedem cat ma va tine data asta. 
 
        Adevarul  ca nu prea am mai avut timp pe langa actorie sa mai fac si altceva in ultimii ani. Oricat ai spune ca blogul nu iti ia mult timp, mie imi ia ceva. Numai gandul ca am de scris ma inspaimanta si imi mai fura cateva minute din somn. Daca aveti experienta in domeniu poate imi scrieti si mie cum sa fac sa impac blogul cu teatru. Am promis ca incerc sa ma tin de el, asa ca.....

          Si sa stiti ca nu am postat pe blog gandurile participantilor de la Gala Hop, pentru ca nu aveam ce sa scriu. E o prostie sa gandesti asa. In primul rand ca nu ma obliga nimeni sa postez in fiecare zi, e treaba mea ce si cum se intampla lucrurile aici. In al doilea rand, atunci cand am facut blogul , m-am gandit si la faptul ca pot sa va fac cunostinta cu oameni pe care inca voi nu-i stiti. Exista o groaza de tineri pe care as vrea sa-i promovez. Din pacate eu nu prea am timp sa scriu despre ei, asa ca ii rog sa scrie singuri. Mi-ar fi placut si mie ca atunci cand am debutat cineva sa-mi dea sansa sa scriu ce am simtit in urma unui concurs. Ei sunt colegii mei de maine si am vrut sa-i cunoasteti si voi. Atat.
 

Ei, e 08:45. ...Vedeti la 10 repetitia incepe si mai am de facut o groaza de lucruri  pana ies din casa. Greu nenica, greu
Fug......Zi buna sa aveti!!!!!!

vineri, 16 septembrie 2011

Sluga la doi stapani...

          V-am spus ca ma duc aseara la Light Cinema sa vad Sluga la doi stapani de C. Goldoni. Chiar am fost in sala eu si alti 30 de oameni. Din pacate foarte putin actori . De fapt in afara de mine, mai nimeni. De ce spun din pacate? Pentru ca a fost un spectacol extrem de bun. O comedie de foarte buna calitate, cu actori buni si cu un text dupa C. Goldoni, adaptat perfect de Richard Bean. Un Goldoni modern si actual, fara a se indeparta de la situatiile din textul original.
 
            Am ras cu lacrimi 3 ore si mi-a parut tare rau ca nu erau mai multi oameni in sala. Daca erati acolo ati fi vazut o mana de actori care canta , danseaza si joaca impecabil, i-ati fi vazut in culise in pauza, nemultumiti ca publicul rade prea usor si mai tot timpul... In cabina actorul James Corden era cu lacrimi in ochi nemultumit fiind de reactia publicului. Am crezut ca numai la noi se intampla, iata ca se poate si la case mai mari. James Corden joaca rolul principal si face un rol incredibil.


         Un alt moment absolut genial a fost atunci cand din sala a fost urcata pe scena o domnisoara si a fost pusa in tot soiul de situatii ciudate. Bagata pe sub masa , udata si murdarita cu spuma de la un stingator. In culise inca tremura iar directorul teatrului i-a promis ca-i vor curata rochia si ca este invitata dupa  spectacol la un pahar cu actorii... Nici acum nu stiu daca era actrita sau doar o simpla spectatoare.  Oricum la aplauze era pe scena langa actori si parea foarte fericita. Eu am crezut ca o sa-i dea in judecata...


         Pe langa spectatorii din sala care erau in numar foarte mare mai erau cateva sute, care urmareau spectacolul afara pe un ecran imens, iar actorii dupa ce si-au facut aplazele in sala au fugit  in fata teatrului pentru ai aplauda si cei care nu au avut norocul sa prinda un bilet. A fost un moment emotionat si o seara extrem de frumoasa.

         Pe 6 octombrie tot aici se va transmite in direct spectacolul The Kitchen( Bucataria) de Arnold Wesker. Textul a fost jucat in peste 30 de tari si a avut premiera la Curtea Roiala in anul 1959.
Stiu ca pretul unui bilet e cam mare, dar tinănd cont ca sunt doar 4 sau maxim 6 spectacole pe stagiune eu zic ca merita. De fapt stiu sigur ca merita. E un sentiment foarte tare sa stii ca piesa pe care tocmai o vezi, se transmite live in peste 30 de tari. Plus ca mai vedem si noi ce mai fac altii..:)) altfel o sa credem ca suntem cei mai buni, si nu suntem :))


       Deci eu zic sa ne vedem pe 6 octombrie la The light Cinema la Bucataria...Da?

Liberty Center

Str. Progresului, nr. 151-171

Sector 5, 050696

Bucuresti, Romania

Tel: 0040 21 369 97 33

Fax: 0040 21 369 97 37

Mobile: 0040 732 300 154




marți, 13 septembrie 2011

Haideti la National Theatre London Live

 Haideti sa mergem joi 15 septembrie la The Light Cinema la primul spectacol din aceasta stagiune. In transmisie directa de la National Theatre London vom vedea Sluga la doi stapani de Carlo Goldoni.





Distributie:
Gareth - David Benson
Stanley Stubbers - Oliver Chris
Francis Henshall -James Corden
Rachel Crabbe - Jemima Rooper
Dolly - Suzie Toase




The Light Cinema
Liberty Center
Str. Progresului, nr. 151-171
Sector 5, 050696
Bucuresti, Romania
Tel: 0040 21 369 97 33
Fax: 0040 21 369 97 37
Mobile: 0040 732 300 154

Ne vedem acolo incepand cu ora 21.:)))) E o senzatie tare faina.

Triumful talentului asupra muncii

           Am stat cu totii aseara in fata televizoarelor urmarind finala US Open de la Flushing Meadows dintre  Nadal si Djokovic. A fost un meci extrem de interesant. Ambii jucatori sunt foarte buni , numarul unu si numarul doi in clasament. Stiam ca Nadal a pierdut anul asta mai tot timpul in fata lui Djokovic, asa ca cel de-al doilea era favorit. Ce mi se pare  foarte interesant in duelul de aseara e faptul ca pe teren era un jucator talentat nativ si un altul nu la fel de talentat ,dar foarte muncitor. Nadal e un jucator care se antreneaza pana la epuizare, are o tehnica impecabila si un joc agresiv, bazat pe lovituri puternice si inteligenta. Aseara a luptat pentru fiecare punct cu o incrancenare pe care rar am vazut-o la un jucator de tenis. Aveai senzatia ca lupta pentru a-si apara viata. M-a impresionat foarte tare modul in care nu a renuntat la nici un punct fara lupata, desi uneori nu avea nici o sansa. A reusit sa-i smulga un set lui Djokovici, care ajucat si el foarte bine,dominand meciul chiar de la inceput. Djokovici mi se pare un jucator talentat, nascut sa joace tenis, fara sa depuna efortul lui Nadal, fara incrancenare, folosindu-se de intuitie si nu neaparat de tehnica.

          M-am gandit ca e exact ca la actorie. Am vazut actori talentati care nemuncind s-au ratat. S-au bazat prea mult pe calitatile lor si nu au mai continuat sa-si imbunatateasca mijloacele. Talentul poate sa moara repede daca nu e muncit si intretinut. Am vazut si actori care nu stralucesc pe scena, n-au destule date pentru aceasta meserie, dar fiind constienti de asta si inteligenti, cu foarte multa munca si seriozitate ajung de multe ori sa fie mai buni chiar si decat cei nativ talentati.

        La inceputul drumului meu in teatru nu prea credeam in astfel de actori, dar cu timpul am inteles ca vorba romaneasca: Dumnezeu iti da , dar nu iti baga in traista, este foarte valabila. De obicei actorul muncitor rezista mai mult in meseria asta. Fiind constiet de defectele lui are foarte mare grija sa fie serios, sa aiba grija de el si de corpul lui, sa fie tot timpul in forma si competitiv. Celalalt asezandu-se pe laurii pe care deja i-a obtinut, crede ca talentul se vede oricum si oricad. Chiar daca e obosit , chiar daca a pierdut o noapte la bere fumand 200 de tigari pe noapte. O perioada tine si chestia asta , dar cand ajungi sa nu mai poti vorbi in scena din pricina tigarilor , sa-ti atarne o burticica draguta plina de bere si obosesti cand urci trei scari si faci doua miscari, nu mai e bine. Inconjurat de prieteni care ii tin companie si il incurajeaza sa-si cultive viciile, ca doar asta inseamna un artist, talentul lui scade pe zi ce trece si ramane doar o umbra a ce-a fost odata. Destul de trist, dar se intampla.

      Revenind la meciul de aseara, m-am bucurat ca a castigat Djokovic. Mi-a placut ca talentul a avut castig de cauza. Acum ramane sa vedem cum continua...

P. S. Nu ma pricep la tenis, nu luati in serios parerea mea despre jucatorii mai sus mentionati :))

luni, 12 septembrie 2011

Cine il poate dubla pe Pacino?????

         Nu mai e un secret pentru nimeni ca imi place sa gatesc. Asta cand am timp si chef. Asa ca m-am bucurat foarte tare cand in grila de programe de la Romtelecom de curand a aparut postul Paprika Tv. Ma rog...poate va vine greu sa credeti ca cineva se poate uita la asa ceva. Eu prefer asta , decat sa vad cine cu cine se mai injura pe posturile romanesti. Toate bune si frumoase pana aici. Nenorocire e ca acest post e tradus in limba romana. Groaznic. Nu inteleg de ce nu pot lasa limba engleza sau macar sa foloseasca subtitrarea. Parca asculti teatru radiofonic prost, foarte prost. N-am nimic cu bietii oameni care pun voce, nu au nici o vina, dar sunt tare enervati. Si cand te gandesti ca Socaciu vrea ca si filmele sa fie traduse in romana :)) e cam penibil. Vreau sa stiu si eu ce actor din Romania il poate dubla pe Pacino, pe De Niro, sau pe Meryl Streep...Sunt foarte curios.

“Dacă un film este dublat, telespectatorul poate urmări mai atent scenele filmului şi jocul actoricesc. Acestea conţin adesea mesaje subtile, astfel că procedeul dublării poate ajuta la o mai bună receptare a mesajului filmului. De asemenea, mesajul este mai uşor de receptat de toate categoriile de persoane, inclusiv copii sau bătrâni care nu pot citi sau oameni cu dificultăţi de vedere”. spune Victor Socaciu. Mai sa fie! Eu daca aud vocile astea nu ma mai pot gandi decat sa schimb programul. Nu mai receptez nici un mesaj, cat despre subtilitati, nici nu poate fi vorba.

De acord cu voi ca s-ar mai creea locuri de munca pentru actori, dar merita oare? Mai nimeresc din cand in cand cate un desen animat dublat de colegii mei. Nu ma pot concentra la nimic. Pana si fetita unor prieteni a recunoscut un actor si de atunci il striga pe numele din film. Ba chiar il si imita. Mai bine asculta engleza si poate ar fi invatat ceva.

Gata schimb postul.

P. S. Chiar ...spuneti-mi si mie cine ii poate dubla pe actorii de mai sus. Sau pe altii...Daca aveti vreo idee, sunt curios :)))

Amintiri..11. 09. 2001

        Ziua de ieri a fost dedicata atentatelor care au avut loc in NY. Au trecut zece ani. Si eu imi amintesc exact acea zi, nu-mi vine sa cred cum a trecut timpul. Aveam 22 de ani, abia terminasem facultatea si mi se parea ca sunt la inceputul unei aventuri extraordinare. Dupa 4 ani de facultate, au fost unii dintre cei mai frumosi ani din viata mea, am plecat impreuna cu colegii mei sa ne angajam la Teatrul din Focsani, care nici macar nu avea teatru, exista doar Ateneul, cum ii spuneam noi, cu cele 4 sau 6 reflectoare si unde urma sa ramanem toata viata.


         Ne-am angajat pe 1 septembrie dupa un concurs greu, dat in fata unei comisii extrem de exigente, era al doile concurs, pe primul il picasem pe motiv ca nu eram suficient de bine peregatiti. Era foarte comic, ei nu aveau teatru, n-aveau regizori, n-aveau repertoriu dar erau foarte exigenti la concurs. Norocul nostru a fost ca am gasit  acolo o mana de actori buni, si cand spun o mana erau chiar o mana, adica 5 care ne-au ajutat sa ne adaptam intr-un oras nou si cu un teatru care de fapt nici nu era teatru. Si pentru ca entuziasmul tineretii nu ne dadea pace am incepus sa repetam o piesa de Caragiale. Era primul meu rol dupa facultate. Din nefericire am fost dat afara din distributie pe motiv ca nu sunt ascultator. Acum judecati si voi. Mi s-a cerut  sa ies in Piata Mare din Focsani in chiloti si sa strig in gura mare ca ma bate nu stiu cine, ca ma omoara. Voi ati fi facut asta? NU. Ei bine eu am facut-o, pentru arta, pentru teatru, daca regizorul te trimite sa te arunci in fantana, te duci. Se pare ca nici acest gest al meu nu a fost suficient de convingator asa ca am fost dat afara din distributie.

         Apoi tot la Focsani mi s-a intamplat un lucru cu care nu m-am mai intalnit niciodata. Impreuna cu Emilian Oprea jucam in Buzunarul cu Paine de M. Visniec, am fost rugati sa jucam spectacolul si la Ateneul focsanean. Am fost fericiti, era un spectacol la care noi tineam mult, facut in facultate in regia lui Vitalie Bichir. Pentru ca nimeni nu se ocupa de organizare, acolo fiind angajati vreo 6 oameni, in marea seara a premierei ne-am trezit cu vreo 10 spectatori, 6 dintre ei ne erau prieteni, pe care i-am invitat la o bere in parcul de alaturi unde am vorbit cu ei despre teatru, despre oras....Asta a fost prima mea premiera ca actor profesionist, proaspat actor angajat cu carte de munca la Teatrul Municipal Focsani.

      Mi-am amintit de Focsani, pentru ca acolo eram pe 11 septembrie 2001. Intr-un apartament dat de teatru, cred ca era casa cuiva care lucra acolo, nu mai stiu exact, cu telefonul in mana si cu mama care imi spunea  sa ma las de teatru ca incepe al 3lea razboi mondial, sa vin acasa. Adevarul e ca a fost o zi groaznica pe care as vrea s-o uit. Dar cum asta nu se poate, perefer sa-mi amintesc lucruri haioase care mi s-au intamplat in acea perioada la Focsani. Primul meu Teatru

P. S. Acum Focsaniul are unul dintre cele mai frumoase teatre din tara, dar ce pacat ca nu se intampla nimic acolo.

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Ultimul gand de la Hop...:))))))


            Eram anul I la păpuşi–marionete, îmi trece pe la urechi primul zvon despre Gala Hop: “Doar cei care au treminat la actorie au voie să participe…” (şi nu intelegeam de ce).
Mai trece un an: “Anul acesta concurenţii au fost foarte slab pregătiţi, nu este posibil să termine facultatea şi să se prezinte atât de prost…” Apoi am uitat de Hop şi m-am concentrat pe spectacolul de licenţa “Ţara lui Gufi”, după Matei Vişniec, cu care am participat la diverse festivaluri internaţionale şi am luat premii ca cei mai buni actori mânuitori. Am avut norocul să prind două colaborări la Teatrul de Comedie şi timp de doi ani după ce am terminat facultatea m-am antrenat în trupa d-lui Dan Puric, fără a avea încă un rezultat materializat într-un spectacol.

       După ce termini facultatea este foarte important să nu stai acasă degeaba şi să aştepţi să te sune un regizor. Mai bine îl cauţi tu când te simţi pregătit că ai ce să-i “spui”… Fericirea a făcut ca la aceste antrenamente să-l cunosc pe cel care mi-a devenit soţ, Axel, şi care văzând anunţul cu preselecţia la gală, îmi propune: - Ar fi o experienţă bună pentru tine să participi la Gala Hop.
- Nu am nimic pregătit aşa cum mi-aş dori, nu ştiu dacă primesc actori mânuitori, iar gala este pentru tinerii actori, nu pentru o femeie însărcinată (vorbe la numai 23 de ani).
Ca un copil ce urma să-şi primească prăjitura mult dorită, am început să mă pregatesc, dar nici un monolog nu mi se părea potrivit şi inspirat, mi-am amintit de o scena ce o avusesem ca exerciţiu acum 10 ani în liceu şi am transformat-o în monolog, pe care l-am adaptat la noua situaţie. Cu o zi înainte de preselecţie m-am prezentat în faţa comisiei severe de acasă: mama soacră şi soţul (mi-au dat acceptul şi încrederea de a merge mai departe). A doua zi în fata adevăratei comisii… au râs cu poftă – o fi de bine? Peste câteva ore am luat avionul spre Belgia la un mare festival de păpuşi şi marionete – am cunoscut oameni frumoşi, mânuitori consacraţi, am fost apreciaţi pentru spectacolul nostru, fiind la secţiunea “Young Talent”. Pe data de 18 iulie mă găseam ţopăind de fericire, prin Gent, pentru că luasem preselecţia… din acel moment am cunoscut un freamăt şi o nelinişte în gânduri, în suflet, în tot trupul, chiar şi bebeluşul trăia cu mine aceeaşi agitaţie. Mă fulgerau mii de întrebări: oare cum o să fie? Dar cum e scena? Cum o să joc singură în faţa unei mări de ochi? Şi iată cum am intrat în aşa zisă febră a creaţiei. Provocarea cea mai mare am avut-o cînd am primit textul impus, îl citeam şi-l tot citeam, idei erau dar lipsite de strălucire, iar citeam şi cântam… şi-ntr-o zi vine Axel cu ideea:
         - Dar de ce nu cânţi despre “Cartea milionarului”? atunci am văzut-o pe Iapa Roşie cântând despre viaţa ei. În două zile am transpus textul pe versuri, iar într-o zi m-a ajutat Nadejda Dumitriu la coregrafie (atât cât s-a putut pentru o sarcină de 9 luni) şi m-am prezentat din nou în faţa comisiei severe de acasă.
Iată-ne în Mangalia. Linişte. Valuri. Soare. O noapte agitată. Prima zi a galei. Mari Emotii… Îmi ascultam colegele din culise, mă bucuram că sunt talentate. Am intrat cu încredere, am trecut peste problemele tehnice şi gata… râsete, aplauze, autocritica. A fost o experienţă unica, am învăţat că trebuie să te adaptezi în funcţie de sală, că probleme tehnice pot apărea oricând şi că dacă nu eşti viu pe scena, te îngropi singur, am învăţat că oricât de pregătit te simţi niciodată nu este suficient şi că ajungi să-ţi stăpîneşti vocea doar lucrând pe scena. Au urmat zile însorite, workshop-ul cu Florin Fieroiu, îmi părea rău că obosesc repede şi că nu pot sa profit pe cît mi-aş dori de aceste ateliere. Îmi priveam de data aceasta din sală ceilalţi colegi, unele greşeli de-ale mele se repetau şi la ei… păcat.

Ea este Andreea Moustache. Premiul Sica Alexandrescu...Si pe ea o puteti vedea duminica de la 18.30 in Piata Festivalului Enescu

vineri, 9 septembrie 2011

O alta poveste HOP

Mi-a lipsit tare mult publicul, scena…

Ce dor îmi era de scenă, aşa cum o ştiam eu, aşa cum am învăţat să o iubesc încă din clasele primare!

M-am simţit bine în lumină… cu acei ochi aţintiţi asupra mea. Venise momentul meu, l-am aşteptat mult dar a meritat. A meritat fiecare emoţie, fiecare tensiune, fiecare gând negativ…
A fost un moment scurt, magic în care publicul a fost cu mine şi mi-a dat energia cu care m-am hrănit în momentul respectiv.

Publicul m-a hrănit bine.

 M-am simţit pe mine cea care iubesc teatrul, am comunicat prin el trăiri şi sentimente şi mi-am mulţumit. Cred că asta este de fapt cel mai important, ca la sfârşitul reprezentaţiei pe care o dai să te simţi bine şi să fii mulţumit cu tine, de tine, de ceea ce ai dat şi de ceea ce ai primit.
Mi se întâmplă rareori să fiu mulţumită de ceea ce fac, asta pentru că am acel defect care se numeşte: perfecţionism. 

Îl numesc defect pentru că mă înnebuneşte!
Perfecţionismul meu se găseşte în tot: sunt perfecţionistă atunci când şterg praful, când dau cu mătura, când urc pe scena… (piciorul trebuie să fie neapărat cel drept), da… e şi puţină superstiţie.

Iată că la “Hop” am fost mulţumită. Bineînţeles, întotdeauna e loc şi de “mai bine”






Claudia Cristina Jassmine Glodeanu

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...