miercuri, 17 august 2011

Teatrul te ajuta sa ramai"mai viu" in viata

Primul meu interviu. Actrita Ana-Ioana Macaria (Teatrul Bulandra)


M.M.:Ioana Macaria.
A-I.M.: Ana-Ioana Macaria
MM: Asa, f bun
A-I M: Numele meu e cu liniuta. Ana-Ioana. Ana liniuta Ioana
MM: Ana linioara.
A-I M: Stii, din cauza asta am aparut in ziare Ana Maria. Sau Ioana Maria.

MM: Cum e la teatru?
A-I M: Bine. Cel putin in ultima vreme mi-e bine.
MM: De ce?
A-I M: Fiindca am lucrat mult, n-am stat.
MM: Dar ai avut perioade in care nu ai lucrat?
A-I M: O, cum?!
MM: Nu stiam.
MM: Cand a fost perioada asta?
A-I M: Inainte de Unchiul Vania.
MM: Inainte de intalnirea cu Kordonsky.
A-I M: Adica Inainte de…2000 sau 2001. In trei ani. Nu am repetat nimic. La teatru, jucam. Am avut noroc ca mai jucam din spectacolele vechi, dar n-am repetat. Si nu erau cluburi, nici Green-ul nu aparuse.
MM: Si acum intrebarea colegului. Si ce ai facut in perioada asta, trei ani?
A-I M: Pai, am avut noroc cu Tibi. Nu mai spun cine e Tibi, ca stii tu cine e Tibi. Poti sa scrii.
MM: Nu, zi. Cine e Tibi?
A-I M: Sotul meu. Tiberiu Iordan. Care pe vremea aia nu era sotul meu, dar noi suntem impreuna din ’95.
MM: Si care este regizor de…?
A-I M: Terminase imagine de film atunci si, de atunci pana acum,  a terminat si regia de film. Dupa ce au terminat ATF-ul, UNATC-ul, s-au pastrat echipele din scoala si regizoarea cu care el lucra in scoala (el director de imagine, ea regizor) a plecat din tara. Drept care a lucrat ca director de imagine pe ici pe colo, dar n-a apucat sa debuteze in film si pana la urma singurul lung metraj ca director de imagine a fost Fix Alert-ul lu’ Piersic.
MM: Asa. Si de ce ai avut noroc de Tibi?
A-I M: Era in perioada in care nici el nu avea multe angajamente, dar avea mai multe decat mine oarecum… Aveam o camera, un VHS, cu care am inceput sa ne jucam; stateam la curte si faceam filme, el preda si un curs foto…
MM: Exista filmele astea, le ai acasa?
A-I M: Cred ca mai sunt, dar sunt pe VHS, ca asa filmam. Am inceput sa cautam texte, am scris tot felul de scenarii de scurt metraj, in paralel invatam si eu fotografie si imagine de la el . Lucram in curte la noi. A fost si Emil Hostina, prietenul nostru, de fapt cred ca el a venit cu camera si am inceput sa ne jucam si faceam inclusiv improviztie de teatru. Era si Silviu Geamanu – alt prieten bun…Cel care filma - ca filmam pe rand, nu filma numai Tibi - trebuia sa improvizeze si el.  Au fost si scenarii pe care le-am repetat aproape ca la teatru si dupa aia le-am jucat, le-am si facut scurt metraje.
MM: S-au dus undeva? Le-a vazut cineva?
A-I M: Nu, le-am vazut noi intre noi, pentru noi, ca sa invatam cat de cat, pentru ca actorie de film…
MM: Deci in perioada asta tu ai facut exercitii, adica nu ai stat.
A-I M: Am facut exercitii
MM: …de film. Foarte frumos, foarte bine.
A-I M: Dar cam atat. Si dupa aia am avut noroc ca a venit Kordonsky si am dat auditie. Ca altfel…
MM: Si cum a fost auditia?
A-I M: La Yuri? Eu zic ca a fost cea mai frumoasa auditie pe care am dat-o, pentru ca am vorbit despre orice, despre orice…
MM: …altceva, in afara de piesa.
A-I M: Stii si tu cum e. Tu nu ai dat la Inima de caine? Ba da. Imi aduc aminte ca de fapt eu nu eram pe lista de auditie. Si regizorul tehnic, Florin Sasu – Flocea - el a insistat “vino, vino, vino, ca ii trebuie cineva ca tine, stiu eu, hai vino, hai vino”. Si pana la urma, de gura lui, m-am dus. Am fost ultima dintre fete si Yura ma tot intreba daca am copii…
MM: Bun. Si pana atunci jucasei cu Rebengiuc, cu d-na Mariana Mihut? Jucasesi? Cu Malaele?
A-I M: Nu, (cu Malaele nu). Imi era frica de el. M-a intrebat Kordonsky ce as vrea sa joc in Unchiul Vania. Nu, m-a intrebat ce personaj iti place.  I-am raspuns: unchiul Vania si m-a intrebat de ce, si i-am zis ca e singurul care iubeste. Ma rog, intre timp m-am mai razgandit in repetitii, dar asa credeam atunci.
MM: A fost greu inceputul la repetitii? Cum e, dupa trei ani de zile, sa repeti din nou?
A-I M: E foarte greu. In primul rand ca imi era frica de toti, simteam ca mi-am pierdut exercitiul.
IT: Asta am vrut sa intreb in legatura cu trei ani, ca in timpul asta simti ca pierzi ceva sau chiar…
MM: Si chiar cred ca pierzi, realmente pierzi
A-I M: Da si nu. Simti ca pierzi, daca esti cat de cat treaz, lucid. Iti dai seama ca pierzi si, de fapt, ce e ingrozitor dupa aia, cand te intorci, e ca incerci sa fii in forma si de ce iti doresti mai mult, de-aia te blochezi mai tare cumva.
IT: Asa e. Dar pe de alta parte nu te reincarci, in timpul asta cat faceai exercitii sau chiar aveai timp sa faci altceva, nu te-ai reincarcat sau ceva?
A-I M: M-am tinut vie. Dar nu m-am reincarcat. Pentru ca nu erau spectacole, nu ajungeam la o finalitate. Astea mi-au folosit mult mai tarziu si mai degraba pentru film, e adevarat, decat pentru teatru. Pentru ca in teatru totusi daca nu esti pe scena, daca nu mai simti publicul, capeti frica de a gresi, pierzi siguranta de sine.

IT: Sunt oameni care de exemplu nu au jucat trei ani, doi ani, cinci ani, dupa aia revin cu o…
A-I M: Probabil ca depinde si in ce moment vine pauza asta.
MM: Poate ca lucreaza in timpul asta
A-I M: Eu eram cruda, facusem niste personaje, dar nu…
MM: Facusei ce? Facusei Pescarusul?
A-I M: Pescarusul, Nina Zarecinaia.
MM: Facusei Fuga.
A-I M: Facusem Fuga, tot cu Catalina (Buzoianu n.a.), facusem 1794 la Ducu (Alexandru Darie n.a.), facusem Mutter Courage cu Catalina, ma rog, jucasem in multe, Woyzeck la Tompa (Tompa Gabor n.a.).
MM: Dar cum a fost? Cum? Cum a fost asta cu Catalina? De fapt, nu, tie ti-a plecat dragostea de teatru de la Andrei Serban.
A-I M: A plecat de la profesoara de romana din liceu.
MM: Asa.
A-I M: Pe care  o cheama Livia Goia si care e mama Ilincai Goia.
MM: Nu am stiut.
A-I M: In clasa a noua, in prima zi de scoala, profesoara de romana a marit ochii si m-a intrebat cum ma cheama, fiindca semanam cu fata ei foarte tare, la 14 ani.  Acum nu mai semanam una cu alta. La un moment dat mi-a spus ca ea tine cercul de teatru si a intrebat cine vrea la cercul de teatru. Eu am ridicat mana fiindca mi s-a parut un prilej bun, ca puteam sa chiulim de la orele alea de cunostinte social-politice, de pe la practica…Ma rog, nu ma omoram dupa teatru si m-am dus la cercul de teatru, am propus o piesa intr-un act – ca puteam sa propunem noi texte- scrisa de maica-mea. Mama a scris si piese, dar putine.
MM: Mama ta?
A-I M: Dorina Badescu.  A scris, dar nu e in Uniunea Scriitorilor.
MM: De ce?
A-I M: Pentru ca nu au primit-o. Ea a publicat cateva carti inainte de Revolutie. N-a mai putut sa publice la un moment dat pentru ca pe tata l-au dat afara din Partidul Comunist, pe ea au mutat-o la Giurgiu, ma rog, s-a mutat tot ziarul, dar nu si-a putut gasi un post in Bucuresti si a facut naveta vreo zece ani, la Giurgiu. In fiecare zi. Si nu prea ii mai ardea de scris si oricum avea hiba la dosar si…pe taica-miu din ziarist l-au facut magazioner… Dupa Revolutie  mama a mai publicat doua carti.
MM: Dar tu ai crescut in Bucuresti? Esti bucuresteanca?
A-I M: Da. De fapt, am copilarit la tara, pe langa Silistea-Gumesti.
MM: Asa. Bun. Ai trecut de liceu si ai ajuns la…
A-I M: Si profesoara asta, la un moment dat, din cauza cercului de teatru, a zis ca ei i se pare ca am talent si ma tot batea la cap sa ma duc la Teatrul Podu. Eu nu voiam sa fac teatru, eu voiam medicina. I-am spus ca o sa ma duc dupa treapta a doua, sa fiu sigura ca iau treapta. Mi se parea un hobby. Si dupa treapta a doua, in septembrie ’89, cand a inceput scoala, de la liceu m-am dus in Pod si acolo am dat pentru prima data in viata mea o auditie. Habar n-aveam ca e aia, m-a pus un domn pe care nu stiam bine cum il cheama ca i-am zis Naom si pe el il cheama Naum, Catalin Naum.
MM: Naom. Ce frumos!
A-I M: Si m-a corectat. Eu asa intelesesem ca il cheama. Stiu ca eram in uniforma de liceu, mi se dusese un fir la ciorap si eram stresata ca toata lumea o sa vada ca mi s-a dus firul de la ciorap. In fine, m-a pus sa zic o poezie, i-am zis o poezie, dupa aia m-a pus sa cant…
MM: Ce poezie i-ai zis?
A-I M: Soldatul lui Zaharia Stancu, o poezie de baiat.
MM: Dar tu ai predilectie pentru chestia asta, oare de ce?
A-I M: Da’ ma, nu stiu… Am copilarit cu baietii. Am avut multi prieteni baieti.
MM: Unde ai copilarit? Unde ai stat?
A-I M: La tara, nu la oras, la tara. Si acolo de fapt nu prea eram baieti-fete, eram cam androgini cu totii, nu stiu cum, eram copii. Cel putin pana la adolescenta nu era o distinctie foarte clara, adica toti aveam aceleasi preocupari.
MM: Asa, si?
A-I M: M-a pus sa cant, i-am cantat o balada romaneasca pe care o stiam de la maica-mea - Ilincuta Sandrului, foarte frumoasa - si mi-a dat o tema: “ai un copil in brate si ii canti lui”. M-am facut ca tin un copil in brate si ii cantam copilului. Dupa aia a zis “copilul e bolnav”, eu continuam sa cant si dupa aia a strigat: “stop, ce ai in brate?”
M-am speriat si am zis: “fata mea”.
“Cum o cheama?”
“Ilinca”
Dar mi-a iesit pe gura instant. Dupa aia m-a intrebat:
“de ce vrei sa dai la teatru?”
 Si am zis: “dar nu vreau sa dau la teatru”.
“Si ce cauti aici?”
“M-a trimis doamna profesoara.”
S-a strambat si nu m-a mai bagat in seama. Ma chema si asistam la repetitii, repeta Romeo si Julieta, si la un moment dat cand s-a infuriat si a dat pe toata lumea afara m-a chemat si a zis: “cand ii dau pe toti afara, tu iesi pe usa si intra pe fereastra”. Si mi s-a parut ceva interesant in replica asta, si de fapt dupa aia a venit Revolutia, si dupa Revolutie tot nu voiam sa dau la teatru, nu aveam, nu mi se parea, nu stiam ca am talent; imi placea ce se intampla la Pod, dar nu mi se parea ca asta are vreo legatura cu ce se intampla in teatre, cu ce vazusem eu la teatru.
MM: Dar ce vazusei tu pana atunci?
A-I M: Mai, eu vazusem niste spectacole, ca mama ma ducea la teatru, dar imi placeau destul de putine.
MM: Pe cine ai vazut jucand?
A-I M: Am vazut la Teatrul Vasilescu un spectacol regizat de Tocilescu, Teatrul Vasilescu acum este teatrul de la Giurgiu, cand s-a infiintat judetul s-au mutat si ei acolo. Mama mergea des la teatrul asta. M-a dus si am vazut o comedie “Jumatatea mea e intreaga” se chema.
Acum, de curand, pentru ca mai am imagini din spectacol, mi-a explicat maica-mea ce era cu piesa aia. Era un text impus, cum se impuneau pe vremea aia, cu care Toca s-a jucat si in personaje care trebuiau sa fie niste copii inocenti el a distribuit ditamai actorii. A iesit, de fapt, un soi de parodie la textul prost in sine si spectacolul ca atare era valoros. Asta e prima mea amintire de la teatru: niste oameni mari in pantaloni scurti care fac pe copii mici si sar intr-un pat, sar in saltele. Mi se parea foarte haios si viu ce era acolo. Dupa aia am mai vazut si alte spectacole in care aveam senzatia de carton si oameni care spun vorbe.  Asa ca ma duceam doar la…ma tineam dupa niste actori.
MM: Ca de exemplu?
A-I M:Claudiu Bleont, de exemplu. Datorita lui am vazut Harap Alb, care mi-a placut enorm, am vazut Zbor deasupra unui cuib de cuci, tot la National care mi-a placut, juca si el Billy Bibbit.
MM: Dar juca si cine: Florin Piersic?
A-I M: Piersic, Costel Constantin, Olga Delia Mateescu. Multi erau.
MM: Bun. Si de la Naum ai taiat-o spre facultate?
A-I M: De la Naum n-am taiat-o spre facultate, ne-au trimis, cum ma trimisese profesoara la Pod, m-a trimis Domnul Naum - cu podarii toti - la auditie la Andrei Serban la National pentru Trilogia Antica. Dar eu treceam a 12-a. Si am dat auditie cu Priscilla Smith – actrita americanca, era prima americanca pe care o vedeam in viata mea si m-a impresionat.
MM: Te-a impresionat. Stiu mi-ai povestit. Am si vazut-o, am vazut-o si eu un post de-al lui Andrei.
A-I M: Toata vara am repetat la Trilogie.
alaturi de Victor Rebenciuc in Ivanov
MM: Ce iti amintesti cel mai pregnant, ce ti-a ramas in cap cel mai tare de la Trilogie ce era, ce a fost. Adica daca te-ar intreba cineva noaptea repede ce iti amintesti din Trilogie sau ce te-a marcat la trilogie, ce a fost?
A-I M: Intensitatea.
MM: Intensitatea.
A-I M: A noastra repetand, a spectacolului in sine.
MM: Mai gasesti in zilele astea cand repeti acum in 2011 … La un spectacol sau undeva?
A-I M: Da. Dar rar si nu pe timp lung. O mai gasesti in anumiti oameni.
MM: Bun. Si hai sa ne imaginam ca nu era Andrei Serban, nu era Naum. Cine ai fi fost tu acuma?
A-I M: Eu probabil ca acum as fi fost medic.  Asa credeam ca va fi viata mea cand eram in liceu in clasa a-11-a, dupa Revolutie si nu venise inca Trilogia, care sa nu imi mai dea de ales…
MM: Nu ti-a mai dat de ales? (Nu mai aveai nici o urma de indoiala)
A-I M: Nu. De fapt, nu mai aveam timp sa invat pentru medicina
MM: Si ai tai ce au zis cand ai facut schimbarea asta?
A-I M: Pai cand i-am zis maica-mii ca dau la teatru, a zis: “sunt prea batrana sa te astept pe tine sa dai de 20 de ori”. Si eu i-am zis: “mama, dau doar o data, pentru ca daca dau la medicina oricum nu intru… Daca pic la teatru nu mai incerc si macar am un an de zile sa invat, pentru ca acum e clar ca nu intru la medicina”. Aveam spectacole, aveam turnee cu Trilogia si eu eram in clasa a-12-a, am avut preaviz de exmatriculare din liceu. Era un liceu serios, cu pretentii.



MM: Asa. Cine erai tu Ioana  daca nu erai actrita…?
A-I M: Pai intr-a unspea eu ma gandeam asa: dau la medicina, fac facultatea, termin, imi iau specializare. Voiam chirurgie sau psihiatrie sau raman la medicina generala si ma intorc in satul unde am copilarit, la Baciu, ma marit, fac copii, o luna pe an de concediu plec singura peste tot in lume. Deci viata mea era destul de clara. Eu voiam sa fiu medic la tara. Acolo. Nu oriunde, la Baciu. Si varianta doi: dau la teatru, intru, ma fac actrita si mai departe nu mai stiam. A fost varianta doi. Deci daca nu era varianta doi, probabil ca era varianta unu.
MM: Bun. Te-ai maritat. Te-ai maritat la ce varsta?
A-I M: Nu stiu. M-am maritat la…acu cati ani? 2006 sau 2007. Nu stiu cand m-am maritat pentru ca eu sunt cu Tibi din 1995. Noi suntem impreuna din ’95.
MM: Ti-a schimbat chestia asta in teatru…faceai teatru cand te-ai casatorit cu Tibi de cat timp?
A-I M: De mai mult timp de cat eram cu el, deci din ’90, de cand cu Trilogia.
MM: Si s-a schimbat ceva?
A-I M: In teatru?
MM: Da. Dupa ce te-ai maritat?
A-I M: Nu. Absolut nimic.
MM: V-ati luat trei caini.
A-I M: Nu. Aia ii aveam dinainte. Eu am vrut animale, dar mama nu prea…Nu suporta parul, drept care acum, cand stau de vorba cu tine am doua pisici si un caine. Am avut si mai multi cand am stat la curte, dar nu se mai poate.
MM: Am inteles. Bun, si te-ai reapucat sa joci, dupa 2001 ai reinceput sa joci.
A-I M: Da, sa repet.
MM: Sa repeti si sa si joci. De jucat jucai. Si ai avut niste intalniri foarte tari dupa 2001.
A-I M: Da. M-am intalnit cu Kordonsky in primul rand. Si am fost foarte nauca la repetitiile de la Unchiul Vania, dar dupa aia m-a luat si in Casatoria, in Duniasa, rolul ala mic, dar care mi-a dat voie cumva sa stau mult mai linistita si sa vad cum lucra el cu personajele celelalte, mai lungi, mai dezvoltate. Am invatat mult atunci. Imediat dupa asta, dupa Casatoria, am simtit ca pot sa incep sa lucrez mai mult sau mai putin singura.
MM: Dar ce ai invatat mai exact?
A-I M: Nu stiu. Cumva cam tot ce stiam deja s-a clarificat si s-a pus intr-o ordine. Legat de stilistica unui spectacol am inceput sa inteleg.
MM: Dar un actor trebuie sa fie constient de stilistica unui spectacol?
A-I M: Poate nu, dar eu am avut nevoie de asta. Eu jucasem in spectacole care au avut mare succes, eu am avut mare succes, cu Nina Zarecinaia am luat premii, cu restul n-am luat premii, dar undeva acolo…
MM: Da chiar, ai luat vreun premiu individual in viata ta?
A-I M: Am luat doua, pentru Nina Zarecinaia am luat premiul Fundatiei Silvia Popovici si premiul pentru cea mai valoroasa prezenta tanara in Festivalul National de teatru.Cred ca premiera a iesit cand eram la inceputul anului trei.
  Ziceam de asta cu Casatoria, ca dupa Casatoria, dupa ce am vazut la repetitii, am simtit nevoia sa lucrez de una singura  mai mult sau mai putin si atunci s-a nimerit bine ca a venit Dorina Chiriac la mine, colega mea si prietena mea cu care insa nu jucasem nici in scoala, iar dupa aia fusesem amandoua in distributie la Fuga, dar n-am avut scena impreuna. A venit Dorina cu un text, regia Florin Piersic Jr. Noi am lucrat cu el, evident, dar am lucrat foarte mult una cu alta si am desfacut textul impreuna si a fost foarte interesant sa descopar ca ea, pe drumul ei, ajunsese cumva cam in acelasi punct in care ajunsesem eu pe drumul meu, in a citi un text. Era un text simplu, era comedie si chiar imi doream comedie si multi au spus ca ala a fost cel mai bun rol al meu: in “Totul despre Al”, la Green Hours.
MM: Dar e necesar pentru un actor sau pentru tine sa joace in alte spatii decat teatru.
A-I M: O, da. Eu zic ca da. Te imbogatesti fantastic. E ca si cand ai manca acelasi fel de mancare in fiecare zi, daca ramai in aceasi sala.
MM: Ti-a fost greu sa treci de la scena mare la…?
A-I M: Mie nu. Eu oricum am inceput sa fac teatru la Podu. Eu, in turnele cu Podu, am jucat pe strada, am jucat in parcuri, am jucat in scoli. E foarte frumos cand te inspira spatiul.
IT: Dar cum crezi tu ca trebuie sa fie un sistem sanatos, ca sa zic asa, de teatru?
A-I M: Habar n-am. Un sistem sanatos e un sistem care functioneaza, oricum cand zici sanatate, sanatatea e un echilibru instabil. E un echilibru pe care incerci sa-l tii sub control, dar nu inseamna ca totul e perfect, deci sanatatea e un echilibru fragil. Cam asa e si cu teatru. Sanatatea teatrului e un echilibru fragil.
MM: Dar ce nu e sanatos in ziua de azi, adica ce ti se pare tie ca nu e sanatos in ziua de azi?
A-I M: In teatru? Imi tot vin in minte lucruri si, de fapt, esential nu e nici unul, esential e cand uita oamenii care fac teatru de ce fac teatru. De ce s-au apucat.
MM:  Se obisnuieste sa dai vina pe sistem…
A-I M: Sistemul suntem tot noi. E adevarat ca e saracie in tara asta, e adevarat ca in mass-media si in tot ce ajunge agresiv la public sunt promovate niste valori in care eu cel putin nu cred.
MM: Dar crezi in puterea talentului ca in orice sistem ar functiona, daca talent este si interes atunci lucrurile ies oricum la suprafata?
A-I M: Pai da, eu cred ca si in sistemul nostru ies lucrurile la suprafata, numai ca pana la urma depinde ce alegere faci, ce iti doresti. Adica ce numesti a iesi la suprafata, ca poti sa numesti a iesi la suprafata sa te stie toata tara.
MM: Sa fi cunoscut
A-I M: Sau sa te stie un oras sau sa te stie publicul de teatru.
MM: Sau sa nu te stie nimeni, dar sa fii tu multumit.
A-I M: Mai e si varianta asta. Dar e greu, totusi, ca daca joci sa nu te stie chiar nimeni.
MM: Dar de ce face un actor teatru?
A-I M: Intreaba-l pe fiecare.
MM: De ce faci tu teatru? Ca nu ti-a placut, ai nimerit intamplator, te-ai indragosit de teatru datorita lui Andrei Serban.
A-I M: M-am indragostit de “viu”.
MM: Da’ in viata nu suntem vii?
A-I M: Pai nu, teatrul te ajuta sa ramai “mai viu” in viata, dupa parerea mea.

 P. S si pentru ca Ioana scrie poezie, si-o face foarte bine, am alesc una dintre ele pentru voi. Mai multe puteti citi si pe blogul ei personal


CINE ESTI?

confuz, străin de cele ştiute, te strecori
Travestit cu rochii albe de linişte
Sub voalurile cărora gâlgâie un hohot în surdină...
Râzi şi nici nu mai ştii că râzi.
Nici lacrimile nu ţi le recunoşti.
Dai vina pe ploaia de stele ce a izbucnit peste tine,
Pe stropii albi ai şampaniei deschise pentru tine,
Pe vârtejul caruselului ce te poartă.
Singur cu tine eşti... singur. Străin.
Ca să ai impresia că te cunoşti
Te costumezi şi te pudrezi
Şi, după o privire piezişă în oglindă,
Iar pleci la vânătoare de râsete
Dar ele nu-ţi ajung niciodată
Aşa că, în curând, fără să-ţi dai seama,
O să pleci la vânătoare de suflete.
Al meu s-a predat deja...

7 comentarii:

  1. ...si tu esti foarte "viu"...imi place mult:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Super interviu, bravo! :) la mai multe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Te pricepi, am citit neintrerupt. Le asteept si pe urmatoarele...succes!:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo Marius! Super primul interviu, sa continui neaparat:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumim, Marius! Le asteptam si pe celalalte :)

    RăspundețiȘtergere
  6. E adevarat...teatrul poate avea uneori efecte de-a dreptul terapeutice. Pot confirma asta :) Arta te vindeca de multe rele!

    RăspundețiȘtergere

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...