joi, 25 august 2011

Povestea unui spectacol: Sta sa Ploua


Sta sa ploua...

            N-are rost sa povestesc cum m-am apucat eu sa scriu piesa si de-astea, ca doar nu vorbim despre "Pescarusul" - eram in chioscul din gradina, cind, pe masa, a cazut un pescarus cu aripa frinta. Asa mi-a venit ideea.

M-am apuca de "Stasaploo" cam cum fac de fiecare data, de dorul prietenilor. Ma apuca asa un chef sa stau mult cu ei, sa stam heirupist, sa stam intensiv zile in sir impreuna. Si am invatat tertipul asta cu piesa. Le scriu repede o piesa celor de care mi-e dor si dup-aia ei se-aduna in jurul piesei, deci si al meu. Ii mituiesc cumva, dar e o mituire culturala sa zicem, nu?

           Soarecele Lihnit nu era prietenul meu atunci, a aterizat in distributie din senin, era o perioada cind solutia oricarei distributii incomplete era Manole. Perioada n-a luat sfirsit, doar ca el a devenit ceva mai selectiv intre timp.

         Deci, prietena mea de-o viata Maria Buza, supranumita Ciocanitoarea, Antoaneta Cojocaru, supranumita Honey, si Tania Popa, supranumita exact cum o cheama, nu e genul cu porecla.

             Doar ca Soarecele si Ciocanitoarea aveau repetitii la ei la teatrul National de la ora 10 dimineata. Asa ca repetitiile de la "Stasaploo" au avut loc de la 5 la 9 dimineata in Green Hours, timp de vreo 12 zile. Cind intram dimineata in bar, era bezna afara si barmanii, treziti din somn de intrarea noastra suprarealist de matinala, ne priveau cu antipatia omului smuls din vis si aruncat in realitatea cruda a teatrului independent. Totusi ne faceau cafele si ne aprindeau luminile de repetitie. Pe la 8, incepea sa se umple barul de elevii de liceu care chiuleau de la primele ore, dar n-aveau tupeul sa ramina in pat, de frica parintilor presupun. Liceenii chiulangii au fost primul nostru public, turnesolul, cum s-ar zice. Nu exista compliment mai mare decit sa vezi niste loaze, chiulai si corigenti, cum nu mai scot o vorba si casca ochii atenti la repetitie, cum uita sa traga din tigara cu care s-au obisnuit de pe la vreo 12 ani. Ascultau, chicoteau, reactionau. Cind se hotarau sa plece, totusi, la scoala, ne intrebau cind o sa fie piesa asta si daca mai repetam si miine dimineata. Si-uite asa.

              Dup-aia a fost Vlaicu Golcea care ne-a facut muzica la piesa. Fara nici un ban si cu cei mai tandri ochi, de cite ori arunca o privire pe la repetitii. Ne-a iubit el de la inceput si s-a pus la mintea noastra, n-am sa inteleg niciodata de ce. E foarte frumoasa muzica din Stasaploo. E si-un cintec tembelut acolo, dar e tembelut in context, nu in sine. Altfel, e chiar un cintec frumos de-a binelea. Eu, daca n-am ceva tembelut in fiecare piesa de-a mea, consider ca am dat-o in bara.

             Cam asta-i povestea. Cu precizarea ca , intre timp, am ajuns sa joc si eu (Lia Bugnar) pe rol cu Tania Popa, pentru ca ea a facut un copil la un moment dat si eu i-am tinut locul. Si-acum impartim rolul frateste.



         N-ar mai fi mare lucru de zis, decit ca asta e spectacolul cu cele mai mari salturi in bine si rau din cite am scris eu vreodata. Au fost momente de gratie, momente cind noi, actorii din piesa, ramineam muti de cit de frumoasa devenea povestea stasaploilor si momente cind, la modul sincer, ne gindeam ce alte aptitudin am avea in afara de teatru, aptitudini care sa ne puna, poate, in situatii mai putin penbile decit reprezentatia din seara respectiva.

         N-am ris la nici un spectacol cit am ris la "Stasaploo" si inainte, si in timpul, si dupa el. Nu ne-am certat in nici o distributie in halul in care ne-am certat la piesa asta (cind iesea prost) si nu cred ca am vreo piesa mai indisciplinata ca asta. Voicu sustine ca e un fel de jazz teatral. Actorii din Stasaploo sint unul si unul, diferiti intre ei ca porumbelul de sconcs. Ciocanitoarea (Maria Buza) are talentul asta de a ne lua piuitul in zilele ei bune, pur si simplu auzi filfiitul aripilor de ingeri care o ating citeodata in timp ce joaca. Ma abtin sa va spun cum e cind e pe dinafara, ca prea a fost frumoasa fraza cu filfiitul ingerilor. Honey (Antoaneta Cojocaru) cu felul ei aparte de a exista in scena, cu felul ei asa de neasemanator cu ceilalti de a fi. Doar sa vorbeasca suficient de tare, bineinteles, au fost seri in care a fost geniala si n-am auzit-o nici noi, colegii din scena. E asa de discreta uneori. Tania Popa, rusoaica navalnica, temelia si siguranta spectacolului, cu energia ei darimatoare, cu frumusetea ei asa de atipica. Soarecele Lihnit, Manole adica, linhnit dupa teatru bineinteles, dupa afectiunea celor din jur, nu mai trebuie descris, mi-e si frica pentru el, a devenit un fel de patrimoniu national. Sper sa nu devina un om plictisitor cind o sa-si dea seama ca a ajuns mare. Si eu, cind buna, cind penibila, dupa cum se aseaza stelele in seara respectiva.

        Spectacolul tine cit faci un piure. Adica de cind curatam cartofii, pina cind mincam piureul. Faza suprarealista e ca, de cite ori piureul iese bun, spectacolul e si el bun, cind nu iese piureul... nu va mai zic, ca trag a rau.

Cind iese, e jazz, vorba lui Voicu, cind nu iese, e manea, vorba mea.

Si pentru ca niciodata n-au fost mai verzi orele de la Green Hours decit atunci cind repetam noi de la 5 la 9 dimineata, hai la stasaploo si va tin pumnii sa fim buni. Cum v-o fi norocul, ca mai e si dupa sufletul omului

                                                                                                                    text Lia Bugnar

10 comentarii:

  1. l-am vazut de DOO ori :) E fain.

    RăspundețiȘtergere
  2. vai ce pofta-mi faceti, tocmai aici, la Barcelona, si de voi, si de Green Hours, si de muzica lui Vlaicu Golcea...frumosilor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Lia scrie frumos , in afara de Sta sa poua ( pe care l-am vazut de 3 ori) o data s-a intrerupt curentul, spectacolul pina la pana a fost misto dar o fi fost piureul prost:)); am mai vazut si Oase pt Otto si Jocul de-a adevarul si au fost frumoase toate asa ca felicitari Liei, Marius nu prea cred ca isi da voie sa isi recunoasca merite el este dependent de meseria lui teatrul si cred ca o sa fie mereu nemultumit de el. Maria Buza si Tania Popa sunt 2 actrite care mie imi plac foare mult, iar Antoaneta e fragila si puternica in acelasi timp( asa mi se pare mie) Sta sa ploua e un spectacol relaxant care merita vazut! Gabriela

    RăspundețiȘtergere
  4. Ioana Muntenescu25 august 2011, 21:59

    Am vazut piesa in 2008 la Green Hours, mi-a placut si-am scris despre ea. Va multumesc c-ati jucat-o!

    http://metropotam.ro/La-zi/Teatru-Sta-sa-ploua-la-Green-Hours-art0247166969/

    Enjoy!

    RăspundețiȘtergere
  5. Prima data and am vazut Stasaploilor:
    - am dus 12 prieteni
    - tipul de la Green a uitat sa ne faca rezervare
    - am stat pe jos, aproape in spatiul de joc
    - mi-am facut o foarte buna prietena

    A doua oara .. s-a luat lumina spre sfarsit!

    Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Numele spectacolului se potriveste cu vremea de afara, am sa vin in seara asta sa-l vad, cred ca o sa ploua diseara :))...

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu am vazut spectacolul la Godot, nu am reusit sa-l vad pana la final (probleme tehnice), dar tot mi s-a parut GENIAL!
    Vin si pe 10 oct la Green, clar vreau sa-l mai vad o data.
    Eram deja fan Marius Manole, mi-am confirmat lucrul asta, acum sunt si fan Maria Buza, cred ca ea e sarea si piperul in piesa asta.
    Sincer sincer: Felicitari pt voi!

    RăspundețiȘtergere
  8. In seara asta am sa vad piesa pentru a doua oara, cu acelasi grup de fete!!!
    Felicitari!!!1

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari la intreaga echipa. Superb spectacol. Multumim

    RăspundețiȘtergere

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...