marți, 30 august 2011

24 de ore


               Mi-era cald si parca nici nu mai aveam chef dupa „The Tree of Life” sa vad alt film. Nici pe acela n-am apucat sa-l cuprind, nici in minte, nici in suflet, nici chiar in memorie, (si poate un astfel de film nu poate fi cuprins, chiar asa ... oricand, oricum), si il vazusem printre pupaturile zgomotase si lipicioase ale iubaretilor din fata mea, tigarile aprinse ale fumatorilor care cereau mereu cate-o tigara de la altcineva, sau un foc, sau altceva si acompaniata de infometatii care rontaiau linsititi niste snacks-uri cu aroma falsa de chilli pe fundalul sonor al Simfoniei no. 4 in E minor de Brahms. Coloana sonora, ah!, coloana sonora. Am reascultat-o de dimineata, thanks Google, thanks Brahms, Berlioz, Bach, Schumann, Thanks God!, (nu, NU in ordinea asta, aoleo!), gandindu-ma cat de misto se face Brad Pitt de cand imbatraneste si se urateste. Iar Sean Penn, ah, Sean Penn ... de el nu va mai spun pentru ca el ramane al meu, sa nu va stea prea mult gandul la el, ca nu e voie. Si ma minunam cu voce tare cum a venit el din Haiti, din iadul de acolo, unde a facut voluntariat, si s-a aratat de trei ori in filmul asta, si o fata m-a auzit si mi-a soptit la ureche ca s-a despartit si de Scarlet. Yes! mi-am zis in sinea mea, de parca ...

             Asa ca, mergeam la film, alt film, parcasem masina mai departe ca sa mai merg si eu pe jos, (cate tertipuri trebuie sa inveti in viata!), transpiram si ma gandeam ca ma tin doar de-o promisiune, ca n-am chef, ca de ce?, ce poate sa-mi spuna Nuri Bilge Ceylan peste Terence Malick? Uzak / Distant / Departe – nu stiam nimic de filmul asta, dar mai bine, poate asa ma surprinde cu ceva. Si 110 minute m-am minunat cum doi barbati urati, dar urati frate, si sleampeti si nerasi, unul cu o punga vizibila de grasime pe o pleoapa, altul, al’ tanar, cu o umflatura dubioasa pe o tampla, si un regizor care n-are mijloacele materiale a lu’ Terence (ca doar si-a filmat filmul in propriul apartament, in propria masina, s.a.m.d.) imi spuneau simplu si genial povestea universala a omului, a apropierii, a cunoasterii, a vietii asa cum e, a intalnirii dintre oameni, atat de grea, ATAT de grea, atat de aproape, atat de departe. Si al mai batran, (actor neprofesionist) la vreo 40 asa, avea o privire, avea o privire, avea o privire ... Avea O Privire, DA!

*
Top that if you can!
Nury Bilge Ceylan

*

             Am plecat cu sufletul plin, din nou, gandindu-ma la ochii negri, privirea aia, of, si fata negricioasa si nerasa a turcului ramas sa priveasca malul Bosforului (sa se uite si la mine cineva asa, va rog!) si mi-am adus aminte brusc ca ziua mea nu s-a incheiat. Si m-a cuprins asa, un fel de panica. Mainile mi s-au ridicat singure in aer, s-au prins de propriul meu par si au inceput sa-l faca carlionti. Repede-repede-uite-asa. Teatru, aoleo, teatru! Mai e si teatru in seara asta. Prietena mea N. facuse rezervare la Godot, si mai trebuia sa vad o piesa de teatru. Dar ce piesa de teatru? Cum sa-mi amintesc printre Terence Malick, Nuri Bilge Ceylan, Sean Penn si turcul ala neras, pe care l-am lasat pe-o banca cam paraginita, privind apa cam cenusie a marii nelinistite, ce piesa o sa vad eu in seara asta? Dar de ce mi-am facut un program asa de complicat? Dar cate poate omul sa sufere intr-o zi? Hai, o zi si-o noapte, caci The Tree of Life s-a intamplat cu o seara inainte. Doamnee, sa vezi ca n-o sa-mi placaaa! Cum sa-mi mai place ceva dupa Uzak / Distant / Departe? Da-i si smiorcaie-te. In gand, fireste. Dar ce piesa o fi?

*
         Nu mi-am adus aminte. Iar la Godot m-am luat cu una, cu alta, caci amica mea N. mi-a aratat pozele din Burkina Faso, de unde tocmai venise, unde crocodilii sunt sfinti – pe bune! - si nu musca pe nimeni, si ea si-a facut poze cu ei, si ei chiar pareau blanzi, si totul parea ireal, dar era real, caci ea nu minte si mai erau si pozele si toate alea, si ca sa ma ajute sa cred SI in Asta mi-a facut cadou o cutiuta cu unt de karite (sau de shea? N-am inteles), cu care m-am dat imediat pe buze sa vad ce se intampla. Apoi m-am salutat cu unii si cu altii, am trimis bezele cu aroma de karite (sau de Shea?) si am primit altele inapoi cu gust de bere, nu mai stiu cate si nici sigur-sigur cui, am comandat o Pina Colada (parca? Parca.) m-am mutat de la o masa la alta si, taman inainte sa se stinga lumina, tipa din stanga mea mi-a zis ca piesa se numeste „Sta sa ploua”, e scrisa de Lia Bugnar si mai joaca si Marius Manole in ea.

*
Hait!

*

pe Marius asta il si cunosc.

*

         M-am uitat in sus si nu l-am vazut pe Dumnezeul lui Terence Malick, care cateodata nu-ti da nimic, ba chiar iti ia tot si alteori iti da mai mult decat ceri. Nu m-am prins cum face asta, si cand, si de ce, dar se pare ca asa e. Am vazut doar candelabrul foarte frumos al salii, si, pentru o clipa mi s-a parut ca se sparge in mii de bucati, care cad toate inspe mine, incet, cinematografic, ca-n filmele holywoodiene. Ca-n Matrix, sau nu stiu, unde am mai vazut asa ceva? In Harry Potter? Poate. Si toate o sa ma strapunga, nu stiu nici eu de ce. Poate pentru ca vreau prea multe. Acum nu ca m-as simti obligata sa-mi placa toate lucrurile facute de cei pe care-i cunosc, dar e o senzatie acolo inexplicabila de asteptare, astept sa se Intample ceva, si daca nu se Intampla am senzatia ca mor, si, dupa filmele vazute inainte emotia asta devenise acuta ca un atac de cord.

*

Ieri, Cineva a fost generos cu mine. Maybe God. Perhaps. Pe la finalul piesei, si eu, ca toate fetele din sala, ne uitam la MM si oftam in sufletel ca nu ne iubeste nimeni si pe noi asa cum o iubea el (actorul si personajul) pe fata din piesa. „Hai te rog, treci si pe langa noi, asa incordat de emotie si coplesit de iubire! Adica treci si prin noi! Sa simtim si noi, o data, asa ceva. Te rugam” – auzeam clar un cor un capul meu, format din glasurile celor din jur, si parca si glasul meu se amesteca printre ele. Dar nu, nu-s eu asa de, asa de ... Si iar: „vrem si noi sa planga cineva pentru noi si sa vrea sa ne inteleaga si sa vrea sa rupa zidul pe care naiba stie de ce il facem”.... Si cand nu era asta erau fetele de pe scena (Lia, Maria, Antoaneta), ah fetele, ne-au transmis de toate, energii pozitive, si speranta, si voiosie, si, si, si ...

*

        Cateodata Dumnezeu e generos. Si totul iti merge din plin. Si primesti daruri peste daruri. Si zilele se numara in minuni. Si peste toate tragi concluzia ca iti trebuie o doza mare de sensibilitate, de generozitate, de bunatate chiar, de bunavointa ca sa vezi toate lucrurile astea si sa le dai altcuiva. Altora. Sa le impartasesti. Toate Astea sunt calitatile rare si nepretuite azi. Cele pe care le cautam si le gasim rar. Cele care ne lipsesc acut. Cele care te imbogatesc ... si singurele care conteaza.

*

        Si acum chiar va las, caci am nespus de multe lucruri de aranjat in sertare, de filtrat, rememorat, de cugetat, de simtit, de aflat, de respirat

                                                                                                                text : Laura Ilica

6 comentarii:

  1. ...astfel gandeam intr-o zi mai veche,astfel citindu-te-n cartea viclenelor zile si-a razei ce atunci te patrunde.Astfel gandesc in vechea mea ziua ,insa eu locuind intr-un trup muritor ma gandeam in clipele decat anul mai lungi ce voi face dupa.

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos, multumim

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper ca isi gasesc locul aici multumiri pentru Lia Bugnar ca a scris un text atat de frumos, ca nu l-a pastrat doar pentru ea si multumiri celor 4 minunati care il transpun intr-un fragment de viata pe scena. I-am vazut si cand il transpun mai bine si cand mai stangace, dar emotia e acolo de fiecare data si publicul se simte atat de aproape de ei. Sta sa ploua inaintea fiecarei reprezentatii...Roxana

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pentru prestatia din Sta sa ploua!Vizionand piesa,mi-am dat seama ca o ploaie nu e neaparat o povara,ea poate fi chiar binfacatoare pt. trupul si sufletul nostru.

    Printre picaturi de ploaie inserate in textul piesei am simtit melancolie,dragoste,disperare si nu in ultimul rand am remarcat actori dedicati,profunzi si cu dragoste fata de profesia lor.

    RăspundețiȘtergere
  5. 24,48 h...oare ce mai face Marius?!Nu mai are sa ne povesteasca nimic? :) ony

    RăspundețiȘtergere

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...