joi, 28 iulie 2011

Amintiri din... Ipotesti

        Trebuie sa-mi cer scuze pentru ca nu am reusit sa-mi tin promisiunea. Plecasem cu gandul sa scriu in fiecare zi un mic jurnal de lucru. Nu numai ca nu aveam internet, dar uneori nu aveam decat 30 de minute de pauza , in care numai de scris nu imi ardea. Si uite asa au trecut 5 zile in care nu am scris nici un rand. N-am scris, dar asta nu inseamna ca nu s-au intamplat o groaza de lucruri interesante.





M-am întors de 2 zile si nu reusesc sa ma adun si sa va povestesc cum a fost. Asta pentru ca totul a fost foarte intens si simt nevoia sa mai stau putin cu mine si sa inteleg ce s-a intamplat acolo. E greu sa fii nevoit (obligat) sa stai 5 zile fara televizor, telefon , internet si alte lucruri de care suntem pur si simplu dependenti. Sa rămai in liniste , în natura fara nici macar sa vezi masini sau alti oameni. Sa fii obligat sa închizi ochii si sa asculţi ce se intampla in jurul tau , sa asculti cu atentie (nu cum ne facem de multe ori ca ascultam), apoi sa deschizi incet ochii si sa vezi pentru prima data cerul si copacii si oamenii din jurul tau. Nu suntem obisnuiti sa facem un astfel de exercitiu cu noi în oras.Nici nu ai cum,  pare pierdere de timp. De altfel atunci cand il faci pentru prima data pare obositor, necesita un soi de concentrare pe care în oras nu ai unde sa o folosesti. O concetrare emotionala mare. De cele mai multe ori gandim si nu mai simtim nimic real .Emotia nu prea mai are loc in viata nostra. E normal. Asa traim, asa putem supravietui. Cateodata ratiunea e cel mai mare dusman al nostru.



 Acolo la Ipotesti oamenii au ramas curati si buni si primitori, mai dornici de experiment decat noi.Traiesc mai sincer si mai frumos acolo. Si asta e bine, e tare bine. Un drum prin padure de 3 km  spre manastire, citind o poezie de Eminescu, în tacere, poate fi mai linistitor si mai benefic decat orice sedinta de terapie scumpa. Nu va mai spun cat de frumos e la Manastirea Vorona, cu cele trei biserici....mergeti sa vedeti, daca aveti ocazia. Acolo te poti caza chiar o saptamana. Stai în mijlocul manastirii si ti se pare ca ai în tine toata istoria acelui loc si toata frumusetea lumii. Si razi. Razi pentru ca e penibil cum ne zbatem noi cu problemele noastre meschine si penibile. Maicuta care apare în fata noastra e mica si firava cu o voce cuminte, parca reamintindu-si sa vorbeasca, ne povesteste cu ochii în pamant istoria locului. Timiditatea ei nu e facuta, modestia ei e reala, si ni se face rusine ca suntem orgoliosi si prosti. Plecam sa luam masa in tacere si nu mai gandim. Simtim. Suntem linistiti. Pentru o secunda am reusit sa ne oprim din zbaterea nostra de zi cu zi.
 
   Si apoi Eminescu. Poetul cu care am fost sufocati în scoala. Ajunsesem sa-l urasc. Recitam versuri de Eminescu si habar nu aveam ce insemnau. Ma simteam vinovat. Nu poti sa nu-l iubesti pe Eminescu.! Trebuie! E poetul nostru nepereche.....L-am descoperit si eu, în sfarsit. Trist, cinic, puternic, acid, curajos. Am poezii despre care nu stiam nimic. Poezii superbe care nu sunt în manualele de lireatura romana. Daca vrei sa distrugi o poezie buna, fa-o celebra.

  Sunt doua zile de cand m-am intors  nu am nici o putere sa ies printre oameni, nu sunt inca în stare sa ies si
sa incep sa ma prefac. Mai stau putin :))). Mi-ar placea sa va mai povestesc sau mai degraba as vrea sa tac
 despre toate cate ni sau intamplat noua acolo. Sa tac ca sa nu pierd ceva atat de pretios. E greu sa te intorci la tine. Dar odata facuta aceasta calatorie, fie si pentru putin timp, descoperi lucruri simple, dar atat de puternice, de la care te-ai indepartat demult. Si ti se face frica de tine, de ceea ce ai devenit: un monstru incapabil sa se bucure, sa rada sa planga sau sa creada sincer in ceva. Zici ca nu e vina ta, ca e vina lumii in care traiesti si ca nu ai incotro. Eu zic sa ne mai gandim.....

Cam astia am fost noi...
                                                     


8 comentarii:

  1. Si totusi ai scris aici cateva randuri, iar asta e primul pas spre a nu mai tace...asa ca "Multumesc pt amintiri!"...sper sa pot ajunge si eu acolo, din descrierile tale este un loc propice meditatiei reiki.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos,ce curat...Mie Eminsecu imi pare exact geniul intors catre el si care poate a renuntat la orgoliu.Nu stiu,asa imi pare acum...E asa frumos cand tacem simplu,e numai adevar...

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos scris, din suflet, simplu si onest. Cu totii am avea nevoie de astfel de "detoxifiere" sufleteasca:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Te pup Marius... Esti un suflet atat de frumos si un Om unic... Te admir si te pup cu dor, Bianca Ionascu

    RăspundețiȘtergere
  5. acum incearca sa asculti cu atentie la tine acasa, cand esti la terasa cu prietenii, in mijloacele de transport, in activitatile orasenesti. fara sa astepti sa iasa din prima, dar persevereaza :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eminescu a fost pretextul ,cunoasterea de sine este scopul Sa te intorci TU cand o sa fii pregatit
    emily

    RăspundețiȘtergere
  7. tot de acolo ma reincarc si eu cu frumosul si firescul uitat din noi!

    RăspundețiȘtergere

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...