sâmbătă, 30 iulie 2011

Poveste cu catel

  Azi. Zi obisnuita. O repetitie la Godot pentru spectacolul de maine sera la care va astept.
 
            Pana aici toate bune si frumoase. Mi-am tinut promisiune si dupa repetitie am facut primul meu interviu cu Ana Ioana Macaria. Probabil ca, in cateva zile, il veti putea citi pe blog. Oricum nu e munca usoara. Dar de undeva trebuia sa incep. Mi-am amanat un interviu pe care trebuia sa-l dau si am plecat acasa cu gandul sa ma odihnesc.

            Pe drum dau cu ochii de o mogaldeata alba care rodea un os , nevoie mare. Astept sa-si termine treaba si dau o fuga sa cumpar o pulpa de pui pentru el. Inutil sa va povestesc cum a facut cand a vazut-o. Probabil nu a mancat niciodata asa ceva. Din vorba in vorva , din labuta in labuta, iata-ma cu el la picioare. Doarme linistit si cred ca se viseaza liber. E tare frumos. Am apucat si am fost cu el si in parc, unde o doamna m-a intrebat ce rasa e. I-am povestit ca e maidanez, drept pentru care am fost dati afara din tarc. Nu-i nimic, ne-am continuat plimbare linistiti. Parcul e mare,si el e mic.    

           Acum eu ce ma fac? Vroiam un catel dar nu credeam ca o sa-l am asa de repede. Si ma intreb : nu e mai bine pentru el in libertate, pe Lipscani.? Doar toata lumea vrea sa fie pe Lipscani. De ce noi toti da, si el nu? Si daca o fi fost al cuiva?

         Si uite asa odihna mea s-a dus. O zi obisnuita care se transforma fara vrerea nostra  intr-una speciala, si in garsoniera suntem acum mai multi....:)))))    


                                                                                       

vineri, 29 iulie 2011

Povesti care nu s-au spus niciodata

          Sunt in vacanta de aproape o luna. Mi-am dorit foarte tare sa stau fara sa fac mai nimic si m-am bucurat enorm ca s-a inchis  stagiunea. M-am odihnit , am si calatorit, am fost la Ipotesti, am citit, am descoperit twitter-ul, m-am reapucat de scris pe blog.... Doar ca am constatat ca  incep sa pierd timpul. Am un mare dar. Nimeni nu pierde timpul mai frumos decat mine. Si pentru ca urasc sa fac asta mi-am amintit ca acum mult ,mult timp ,cand aveam vreo 10 ani, am prezentat la radio Iasi o emisiune, Planeta Copiilor.Prezentam cu Florentina Tilea (colega mea de la Teatrul National)

          Anii au trecut si uite ca mi s-a facut dor de radio. Am mai facut aici in Bucuresti  piese la teatrul radiofonic, dar foarte putine. Si cum nu pot lucra intr-un asftel de loc, m-am gandit sa fac ceva care sa-mi aline dorul :)).  Curios fiind din fire si placandu-mi sa aflu cat mai multe despre oamenii din jurul meu, m-am gandit sa fac cateva interviuri.

           Nu sunt un profesionist, nu stiu cum se face asta si nici nu vreau sa iau painea nimanui, dar avand acest spatiu mi-am spus ca e pacat sa nu fac asta. Sunt oameni carora nu li se iau interviuri in fiecare zi, oameni care nu sunt celebri dar care fac lucruri extrem de interesante.E pacat sa nu-i cunoastem  si sa aflam mai multe despre munca lor. Am ocazia sa ma intalnesc cu multi astfel de oameni si de multe ori, dupa o discutie cu ei, imi pare rau ca nu am putut sa scriu sau sa inregistrez totul. Profitand de noul meu telefon, care detine un super reportofon, plus camera de filmat, mi-am spus ca acum e momentul.

         Cu siguranta sunt multi oameni interesanti pe care nu-i cunosc sau la care nu m-as gandi, daca ar fi sa fac un astfel de proiect. Tocmai de aceea va rog pe voi, sa-mi scrieti, si sa-mi spuneti cu cine v-ar placea sa ma intalnesc, si ce curiozitati aveti in legatura cu acea persoana. V-as ruga sa fie din lumea artistica caci la ea am acces mai usor :)). Oameni care nu apar prin presa sau la televizor, sigur sunt foarte multi. Sau poate ca apar, dar mai au multe de spus. Cine stie?

         Astept cu mare interes parerea si propunerile voastre. Deja am emotii la gandul ca ma voi intalni cu atatia oameni interesanti.

P.S    Ma gandesc sa sunt multi tineri, despre care eu nu stiu, din teatru si (sau) din afara lui. Mi-ar placea sa aflu despre ei .....



Celebru autocar

    Am avut sansa ieri, cand ma intorceam de la conferinta Ideo Ideis, sa vad si eu celebrul autobuz al turistilor care viziteaza Bucurestiul. La tv spuneau ca sunt doar patru, inchiriate de la Constanta cu 60.000 de ero pe trei luni.. Problema e ca astazi am revazut acel autobuz care parcugea cei 15,4 de km cu doar doi turisti. Bucurestiul e vizitat anual de doar 2000 de turisti, din care 1000 sunt  in trecere. Asa ca patru astfel de autobuze mi se par deja foarte multe.  Ministrul Turismului a spus ca a calatorit aproape in toate orasele din Europa in care a fost, cat si in SUA, cu acest tip de autobuze si ca este multumita ca acum si Bucurestiul are acest tip de transport. Asa e . Autobuze supraetajate avem, dar ma intreb, asta e problema turismului romanesc? Ma intreb cum arata strazile si acele orase in care ea a circulat cu aceste autobuze.Tot ea mai declara  ca toate costurile care tin de promovarea programului vor fi suportate de catre Ministerul Turismului, care va face mai multe pliante si prosuri, iar costurile de inchiriere care s-au ridicat la aproximativ 60.000 de euro sunt suportate de catre RATB. De parca acesti bani nu sunt tot din buzunarul nostru. Cred ca cei doi turisti ar fi putut sa mearga si pe jos. Ar fi vazut mai mult si ne-ar fi costat mai ieftin.

joi, 28 iulie 2011

Festivalul de Teatru Tanar IDEO IDEIS

          De partu ani, in fiecare vara imi fac de lucru prin Alexandria. Nu pentru ca sunt fascinat de oras (desi e ok.) ci pentru ca am onoarea sa fac parte dintr-un juriu . Juriul festivalului de tearu tanar Ideo Ideis. Acum ceva ani in urma am fost invitat de doi copii, Andreea Bortun ( 15 ani)  si Alexandru Ion (19ani), sa fac parte din minunata echipa a festivalului. Nu aveam nici un fel de asteptari, un festival pentru liceeni, mi-am spus. Media de varsta a organizatorilor era de 19 ani,cred. Nu mica mi-a fost mirarea, sa constat ca am ajuns la cel mai mare festival de gen din tara, care depasea cu mult asteptarile mele. Spectacole de teatru invitate din Bucuresti, spectacolele trupelor participante, workshop-uri sustinute de sudenti la teatru, cinemateca de noapte si multi alti invitati, toate acestea iti tineau mintea treaza timp de 8 zile. Un adevarat tur de forta pentru organizatori dar si pentu apropiatii acestora. Cine l-a cunoscut pe domnul Tabacitu , stie ce vorbesc :))

Iata-ne anul acesta  la cea de-a 6 editie a festivalului Ideo Ideis care se va desfasura intre 2-11iulie. Trupele  care au sansa anul asta de a juca pe scena Casei de Cultura , care inteleg ca se va transforma din discoteca in spatiu pentru manifestari culturale, sunt din Bucuresti , Bacau, Botosani,Timisoara si  Roman. Primele  patru zile fiind dedicate atelierelor de actorie, dramaturgie şi coregrafie, iar restul vor fi zile de concurs.


Pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori, organizatorii propun pachete speciale. Pasionaţilor de teatru din întreaga ţară li se oferă masă, cazare şi participare la toate evenimentele festivalului, la preturi cuprinse între 100 şi 360 de lei. Pentru 360 de lei se asigură cazare, masă şi acces la toate evenimente. Alexandru Ion, directorul festivalului promite că ediţia din acest an va aduce noutăţi: „„Vom veni anul acesta cu o serie de noutăţi pe care le vom prezenta înainte de deschiderea festivalului” a spus Alexandru Ion, directorul festivalului. Gasiti mai multe informatii pe http://ideoideis.ro/

Asadar nu ne mai ramane decat sa ne vedem la Alexandria pentru o gura de tinerete ,prospetime si teatru de cea mai buna calitate. Va astept cu drag sa facem parte din povestea  lor si sa o ducem mai departe.
Trupele acceptate la IDEO IDEIS, ediţia VI, sunt:


1. ACT (Bacau) - "A safe place" - dupa "Mama Mia", Theo Herghelegiu
2. Arlechino (Bucuresti) - “Doamna Deleanu”, Gabriel Pintilei
3. As (Bucuresti) - “Forma lucrurilor”, Neil LaBute
4. Atelierul de teatru (Botosani) - “Momo” sau ”Strania poveste despre hotii de timp si copilul ce le-a inapoiat oamenilor timpul furat”, dramatizare, Michael Ende
5. Brainstorming (Bucuresti) - "Scene din viata insectelor", Josef si Karel Capek
6. Drama Club (Botosani) - “Opera de trei parale”, Bertolt Brech
7. Hooleelogans (Timisoara) - “Sanziana si Pepelea”, dupa “Fata din Gradina de Aur”, Richard Kunisch
8. Limelight (Bucuresti) - “Aproape maine”, John Cariani
9. GONG (Roman) - “O inspectie scoalara”



Amintiri din... Ipotesti

        Trebuie sa-mi cer scuze pentru ca nu am reusit sa-mi tin promisiunea. Plecasem cu gandul sa scriu in fiecare zi un mic jurnal de lucru. Nu numai ca nu aveam internet, dar uneori nu aveam decat 30 de minute de pauza , in care numai de scris nu imi ardea. Si uite asa au trecut 5 zile in care nu am scris nici un rand. N-am scris, dar asta nu inseamna ca nu s-au intamplat o groaza de lucruri interesante.





M-am întors de 2 zile si nu reusesc sa ma adun si sa va povestesc cum a fost. Asta pentru ca totul a fost foarte intens si simt nevoia sa mai stau putin cu mine si sa inteleg ce s-a intamplat acolo. E greu sa fii nevoit (obligat) sa stai 5 zile fara televizor, telefon , internet si alte lucruri de care suntem pur si simplu dependenti. Sa rămai in liniste , în natura fara nici macar sa vezi masini sau alti oameni. Sa fii obligat sa închizi ochii si sa asculţi ce se intampla in jurul tau , sa asculti cu atentie (nu cum ne facem de multe ori ca ascultam), apoi sa deschizi incet ochii si sa vezi pentru prima data cerul si copacii si oamenii din jurul tau. Nu suntem obisnuiti sa facem un astfel de exercitiu cu noi în oras.Nici nu ai cum,  pare pierdere de timp. De altfel atunci cand il faci pentru prima data pare obositor, necesita un soi de concentrare pe care în oras nu ai unde sa o folosesti. O concetrare emotionala mare. De cele mai multe ori gandim si nu mai simtim nimic real .Emotia nu prea mai are loc in viata nostra. E normal. Asa traim, asa putem supravietui. Cateodata ratiunea e cel mai mare dusman al nostru.



 Acolo la Ipotesti oamenii au ramas curati si buni si primitori, mai dornici de experiment decat noi.Traiesc mai sincer si mai frumos acolo. Si asta e bine, e tare bine. Un drum prin padure de 3 km  spre manastire, citind o poezie de Eminescu, în tacere, poate fi mai linistitor si mai benefic decat orice sedinta de terapie scumpa. Nu va mai spun cat de frumos e la Manastirea Vorona, cu cele trei biserici....mergeti sa vedeti, daca aveti ocazia. Acolo te poti caza chiar o saptamana. Stai în mijlocul manastirii si ti se pare ca ai în tine toata istoria acelui loc si toata frumusetea lumii. Si razi. Razi pentru ca e penibil cum ne zbatem noi cu problemele noastre meschine si penibile. Maicuta care apare în fata noastra e mica si firava cu o voce cuminte, parca reamintindu-si sa vorbeasca, ne povesteste cu ochii în pamant istoria locului. Timiditatea ei nu e facuta, modestia ei e reala, si ni se face rusine ca suntem orgoliosi si prosti. Plecam sa luam masa in tacere si nu mai gandim. Simtim. Suntem linistiti. Pentru o secunda am reusit sa ne oprim din zbaterea nostra de zi cu zi.
 
   Si apoi Eminescu. Poetul cu care am fost sufocati în scoala. Ajunsesem sa-l urasc. Recitam versuri de Eminescu si habar nu aveam ce insemnau. Ma simteam vinovat. Nu poti sa nu-l iubesti pe Eminescu.! Trebuie! E poetul nostru nepereche.....L-am descoperit si eu, în sfarsit. Trist, cinic, puternic, acid, curajos. Am poezii despre care nu stiam nimic. Poezii superbe care nu sunt în manualele de lireatura romana. Daca vrei sa distrugi o poezie buna, fa-o celebra.

  Sunt doua zile de cand m-am intors  nu am nici o putere sa ies printre oameni, nu sunt inca în stare sa ies si
sa incep sa ma prefac. Mai stau putin :))). Mi-ar placea sa va mai povestesc sau mai degraba as vrea sa tac
 despre toate cate ni sau intamplat noua acolo. Sa tac ca sa nu pierd ceva atat de pretios. E greu sa te intorci la tine. Dar odata facuta aceasta calatorie, fie si pentru putin timp, descoperi lucruri simple, dar atat de puternice, de la care te-ai indepartat demult. Si ti se face frica de tine, de ceea ce ai devenit: un monstru incapabil sa se bucure, sa rada sa planga sau sa creada sincer in ceva. Zici ca nu e vina ta, ca e vina lumii in care traiesti si ca nu ai incotro. Eu zic sa ne mai gandim.....

Cam astia am fost noi...
                                                     


miercuri, 27 iulie 2011

Cat de frumos.....

 Si pentru ca zilele astea au avut ceva special, am simtit nevoia sa citesc  poezie. Fernando Pessoa e autorul pe care vi-l propun si voua, pentru ca e tare frumos si adevarat. Ma bate gandul sa fac un spectacol de poezie. Desi se spune ca nu ai avea public pentru asa ceva, eu cred ca mai sunt oameni care mai au nevoie de poezie. Sau nu? :))))). Sunt chiar curios.
   
                      Exista dureri mai grele decat durerile,
                      Dureri ce nu dor, nici macar in suflet,
                      Desi sunt mai dureroase ca altele.
                      Sunt angoase visate mult mai reale
                      Decat cele pe care le-aduce viata, senzatii
                      Simtite doar cu imaginatia, proprii
                      Vietii noastre chiar mai mult decat viata noastra
                       Lucruri nenumarate care, neexistand
                      Exista, exista cu incapatanare,
                      Sunt ale noastre, cu incapatanare, si suntem noi...
                      In cupa cea verde a fluviului maiestuos
                      Se regaseste stralucirea albilor pescarusi...
                      Iar peste suflet inutila trece o alinare
                      Din ceva care nu exista, si nici nu poate, si este totul.


                      Mai dati-mi vin, caci viata nu e nimic.
 
      E ultimul poem pe deplin structurat scris de Pessoa, cu unsprezece zile inaintea mortii.

                  

marți, 19 iulie 2011

Workshop la Ipotesti

     Cele cateva zile de vacanta au trecut ca si cum nici nu ar fi fost. Desi am promis ca nu lucrez nimic in vacanta, iata-ma in drum spre Ipotesti, unde Andrei Serban va tine un workshop de 5 zile.
Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Roman, prin ICR New York, in parteneriat cu Centrul de Cercetare si Creatie Teatrala „Ion Sava“ al Teatrului National „I.L. Caragiale” Bucuresti si Memorialul Ipotesti – Centrul National de Studii „Mihai Eminescu“ (gazda Atelierelor). Initiat in 2007 de Corina Suteu, directorul ICR New York, proiectul este conceput ca un laborator interdisciplinar de creatie in jurul personalitatii artistice a regizorului Andrei Serban, reunind actori, regizori, scriitori si artisti vizuali.Dupa Tanacu, New York, Horezu iata ca Academia a ajuns si la Ipotesti.
  
 In urma auditiilor desfasurate in perioada 17 iunie – 4 iulie 2011, la Teatrul National din Bucuresti, au fost selectati, pentru cele trei serii ale Atelierului, peste 60 de tineri actori, studenti la actorie in an terminal si masteranzi. Intre 19-25 iulie este programata a treia si ultima serie .

 O sa incerc sa tin un jurnal. Asta pentru ca acum 2 ani nu am facut lucrul asta si mi-a parut tare rau. Se intampla o groaza de chestii foarte faine, cu timpul se uita si e pacat.
Cum spuneam, o sa incerc.Nu stiu daca o sa si reusesc. Nu stiu sigur daca acolo o sa avem semnal si mai ales nu stiu daca o sa aveam timp. Programul workshopului este unul (am fost avertizati) foarte dur....:)).Nici nu ma mira .Am fost la Horezu si sunt oarecum familiarizat.
                                               

  Mi-e drag si dor sa ma intalnesc cu Andrei Serban. Fiecare intalnire cu el inseamna o noua provocare. Inseamna sa devii iar umil, sa renunti putin la tine si sa constientizezi cate mai ai de invatat. Si in graba asta de a trai , ai 5 zile in care esti putin atent si la tine. E ca o gura de aer bun. Nu mai spun ca ai ocazia sa cunosti actori din alte genaratii, alte scoli si teatre.

Din cand in cand e bine sa te opresti  si sa-ti reamintesti de ce ai vrut sa faci teatru. Cand esti angajat, de cele mai multe ori uiti sa iti mai pui intrebarea asta. Fara sa vrei  intri intr-o rutina din care e foarte greu sa iesi. Incepi sa devii increzut si "actor".Prospetimea,curiozitatea si bucuria de joc se pastreaza greu .E nevoie sa te mai cureti de zgura. In stainatate actorii pot merge la scopli speciale pentru refacerea mijloacelor. In Romania , din pacate, nu exista asemenea scoli. Uneori nu exista nici teatru...Dar asta e o alta discutie
Cateva ganduri din autocarul care ne duce catre Ipotesti .Ne asteapta un drum de 10 ore si 5 zile extrem de interesante...Prietenii stiu de ce

luni, 18 iulie 2011

Apa pentru elefanti

            Nu citesc foarte mult. Nu citesc nici macar mult. De fapt nu prea mai citesc in ultimul timp din pricina programului foarte incarcat. In schimb am un mare noroc. Atunci cand o fac dau peste carti care imi fac bine, de care sufletul meu are nevoie. Carti in care gasesc raspunsuri la intrebari care ma macina si la care caut raspuns de ceva timp. Nu numai ca nu le caut, ca nu le cumpar, pur si simplu le primesc in dar. Se spune ca nu noi ne alegem animalele de companie ci ele ne aleg pe noi. Probabil asa se intampla si cu cartile.
„Apa pentru elefant” de Sara Gruen. Asta e cartea pe care am primit-o in dar si care oarecum m-a ales sa o citesc. Mi-a fost strecurata fara sa-mi dau seama in geanta ca ceva extrem de pretios. Am deschis-o destul de neincrezator. Titlul nu-mi spunea nimic. Si apoi sa-ntamplat minunea. Pur si simplu nu am mai putut sa ma despart de ea.
Nu vreau sa va povestesc cartea, ar fi pacat sa va stric bucuria, vreau doar sa va spun de ce atunci cand am inchis-o m-am simtit fericit.
Mi-a reamintit (pentru a nu stiu cata oara) ca fiecare dintre noi suntem speciali. Ca fiecare avem povestile noastre extrem de interesante. Ca viata fiecaruia dintre noi este cel mai senzational spectacol de pe pamant.
Uitam. Pur si smplu uitam multe lucruri care ti s-au intamplat de-a lungul timpului ba chiar, pe unele, ne caznim sa le uitam. Fie ca nu ne-au placut, fie că ne-au durut, fie că ni s-au parut penibile. Si uite asa ne trezim intr-o buna zi ca am taiat din filmul vietii noastre personaje si cadre cu adevarat importante doar pentru ca nu aveau o lumina buna sau ca ni s-au parut jucate prost.
M-am bucurat ca m-am intalnit in drumul meu cu romanul Sarei Gruen, despre care nu stiam nimic pana acum, poate pentru ca vorbeste despre lumea spectacolului (a circului), o lume tare draga mie. O lume in care „totul e o iluzie si nu e nimic rau in asta. Asta vrea lumea de la noi. Asta se asteapta sa le dam”. Vorbeste despre lumea din spatele scenei, oamenii din umbra unui spectacol mare, care nu sunt ei nici cei mai frumosi, nici cei mai curati, nici cei mai buni sau destepti, dar care devin niste ingeri atunci cand monteaza decorul sau aranjeaza recuzita sau lumina. Si care, atunci cand incepe marele show, se retrag indeva in umbra unde nu pot fi vazuti si ne vegheaza. Au grija ca „artistii” sa poata straluci in voie. Nu vor sa li se vada mainile muncite, oboseala, lacrimile si emotiile. Lumea lor e surprinsa incredibil de bine in roman.
Apoi mi-a placut pentru ca vorbeste cu atata delicatete despre batranete. Delicatete si umor. „Una dintre cele mai mari umilinte ale batranetii este faptul ca lumea tine mortis sa te ajute cu lucruri precum baia si mersul toaleta”.
Mi-a mai amintit cat de vulnerabili suntem si cat de usor se poate schimba cursul vietii noastre. Cat de imprevizibil e totul, si cât de efemer. Ca ar trebui sa ne bucuram de fiecare momentel, chiar daca nu e cel mai bun, oricand poate fi mai rau.
Asadar… suntem in America Marii Crize din anii 30. Incercand sa-si afle drumul in viata, tanarul Jacob Jankowski sare din mers in trenul unui vestit circ ambulant. Printre acrobati, imblanzitori de lei, inghititori de sabii, invata sa rada si sa planga, sa urasca si sa iubeasca. O carte despre seductie magica, despre viata ca spectacol perpetuu, despre stralucire si suferinta si mai ales despre iubire.
Am inchis cartea, m-am uitat in jur si am fost fericit (e drept, eram in fata marii).
Mergeti la Carturesti si cautati „Apa pentru elefanti”, poate o sa vi se intample si voua la fel.
Multumesc Denisa Comanescu
Multumrsc Laurentiu
P.S. Personajul meu preferat e Rosie :))
       Astept impresii

De ce ai vrea sa ramai in Romania

 

            Nici nu stiu cum sa incep acest post. ‘ Simt,ori ca izbucnesc in lacrimi ,ori ca ma apuc sa urlu ori ca lesin ‘ vorba unui personaj din Livada de visini. De cateva luni am inteles ,de parca mi-ar fi luat cineva o pâclă de pe creier, ca oricati ani vor trece de la revolutie , in tara asta nu se va schimba absolut nimic. Si asta pentru ca nimeni nu vrea asta , pentru ca in venele noastre curge un sange contaminat cu un microb care nu are leac . FRICA . Nimeni nu stie cum ne-am imbolnavit sau cine ne-a injectat microbul asta care se raspandeste incredibil de repede . Traim intr-o frica continua…Ne e frica de dimineata pana seara tarziu…avem cosmaruri, in care ne pierdem casele ,in care suntem concediati sau oricum ,in care ni se intampla lucruri foarte grave,dar nu facem nimic pentru a scapa de ele. Iar cel mai groaznic, este ca vesnic traim cu frica!! Si ce e mai grav, ne e frica ca  nu o sa mai avem de ce sa ne fie frica ….
De cateva zile ma tot chinui sa inteleg CE sau CUM trebuie facut sa reusim (reusesti) sa inlaturam de la conducerea unui teatru, un om care nu are legatura cu meseria de manager sau director . Cat despre actor, nici nu poate fi vorba (el terminand IATC acum foarte multi ani ). Caror autoritati trebuie sa ne adresam ca sa reusim solutionarea acestui caz? Primarul Brailei ,caci despre teatrul din Braila vorbeam , spune ca stie ca nu e omul potrvit si ca incearca sa dreaga el pe o parte , ce strica Domnul Bodolan pe alta, doar ca nu exista forme legale pentru inlaturarea actualului director . Aha !!! Ce intelegem noi de aici ? Ca odata ce ai capatat un post (printr-un concurs, cel putin bizar) poti linistit sa te culci pe o ureche , pentru ca nu exista legi care sa permita demiterea ta. Iar daca mai faci parte si dintr-un partid influent (PSD in cazul nostru) esti lipit de scaun si pot urla ei bietii actori in vid, ca tot nu se intampla nimic. Foarte frumos. Deci fugiti cu totii prin partide si capatati functii cat mai mari. De frica tot nu scapati.
Apoi mai avem un bun obicei sa ne plangem si sa nu facem nimic. Sa fim un soi de ‘ revolutionari de closet ‘ cum spune colega Madalina. Ani buni m-am intalnit cu mii de oameni care mi-au spus cat de mult iubesc artistii si cat de pasionati sunt ei de teatru. Si daca ,intamplator avem nevoie de ceva , ei ne vor ajuta neconditionat. Ne-am bucurat .Ne-am bucurat ca undeva sunt oameni care se gandesc la noi, gata gata sa ne sara in ajutor la nevoie..Eiiiiii….si uite ca a venit ziua cu pricina. La Braila ,un teatru pe care toata lumea il iubea) sunt probleme. Nu-i nimic, noi avem sprijinul publicului pentru care am muncit zile si nopti si am trait mai mult din arta decat din salariu. Dar publicul merita, merita tot . Ce sa facem sa reusim sa-l dam jos pe acest director care intr-o stagiune nu a facut mai nimic ,inafara de un festival prost gandit si cam atat ? Si ne gandim sa facem o petitie pe care , cu siguranta o vor semna multi ,multi iubitori de teatru .Ne vom duce cu ea la primarie si peste tot si vom rezolva .Suntem prea importanti pentru cetate sa nu fim auziti .SURPRIZA…!!!!!!! Din miile de iubitori de teatru semneaza 700. Hmm …Ciudat .Unde sunt ei? Marii iubitori de artisti ? Nu stiiiim. Apoi jurnalistii care au sarit imediat cand au auzit ca un actor in regimul PDL traieste cu 10 lei pe zi? Acum cand se darama un teatru ,nu-i mai intereseaza….. Concluzia ????? Habar n-am . Va las pe voi sa o scrieti. Sau nu .Nu mai scrieti ca nu ne ajuta la nimic.PACAT
VREAU O TARA CA AFARA!!!!!! SAU MAI ZIS …VREAU O TARA

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...