joi, 29 decembrie 2011

Intamplare de Craciun

Cateva zile petrecute pe fuga in Iasi. Craciun...Familie , rude , prieteni, cunoscuti si necunoscuti. Am mancat cat pentru intreg anul. Un prieten imi spune ca nu-i vine sa creada ca deschide frigiderul si trebuie sa aleaga. De multe ori   e gol , sufla vantul. Asta-i bine cand mergi acasa. Esti iar copil si nu mai ai probleme. Macar pentru 5 zile are din nou cineva grija de tine...:)))





Dar nu despre asta vreau sa va povestesc. Ultima seara in Iasi...ma pregateam sa merg la un spectacol la Teatrul National si apoi sa plec spre bunici. In fata unui magazin, un baiat (un domn) ma opreste si isi cere scuze _Pentru ce? Intreb eu....Ma uit ciudat, omul pare destul de serios.. – Pentru ca acum 20 de ani de cate ori trecei pe strada mea in drum spre teatru ,te injuram .- Doamne , zic ...am uitat . Daca nu-mi spuneai nu imi aminteam . Si eu ce faceam ??? - Iti vedeai linistit de drum? Ba nu , intr-o zi  te-ai oprit si m-ai intrebat daca am ceva cu tine. M-am blocat pentru ca nu aveam nimic cu tine. Nu ti-am raspuns si ai plecat mai departe. Acum ceva timp te-am vazut la televizor si mi-am amintit de tine. Am promis ca daca te voi intalni vreodata am sa iti cer scuze.  –N-ai pentru ce , zic si trec mai departe





M-am trezit zimbind pe strada ... ce ciudat!!! Dupa atata amar de timp ...eu il iertasem demult, probabil ca el inca nu.  Avea nevoie de asta. Mi s-a facut mila de omul ala stingher din fata mea, dar l-am apreciat pentru curajul lui. Inca un mic miracol de Craciun....Cine ar fi crezut?






miercuri, 21 decembrie 2011

Cand totul devine greu

Toata viata am fost ajutat de oameni. Oameni pe care nici nu-i cunosteam, au venit la mine si m-au sprijit asa cum au putut ei ( aici vreau sa multumesc unor prieteni din Constanta, stiu ei de ce...). Am incercat sa ajut si eu la randul meu cu ce am putut pe altii. In perioada asta cred doar asa se mai pot intampla miracole. Sunt unii oameni care rezista mai bine, altii mai sensibili care nu prea se descurca in lumea asta asa cum e ea acum. Toata lumea iti spune....rezista fii puternic, asta trebuie sa faca cineva care vrea sa supravietuiasca . Ok. Numai ca uneori devine foarte greu. Si oricat te-ai zbate nu mai faci fata. Fata despre care vreau sa va vorbesc , face parte din categoria oamenilor sensibili si atenti la nevoile celor din jur. Cand a putut, a ajutat si ea pe altii. Acum nu mai poate si e pe punctul de a ceda. Nu vreau sa o las.... Nici eu nu cred in oamenii roboti, care au uitat de ce s-au nascut pe lumea asta.
Va rog , daca puteti si aveti vreo ideea, sa ne spuneti . Poate ca anul asta pentru ea Craciunul sa fie mai frumos... Depinde putin si de noi....

Asta a scris Alexandra pe blogul ei....


Last day

Azi a fost ultima zi in care am lucrat pe call center. Din februarie 2009 am avut acelasi gen de job, in firme diferite. Numai la casca, aproape in fiecare zi. Am lucrat inclusiv in mare parte a weekendurilor, pentru ca atunci gaseam acasa minunatul popor roman ca sa-l pot suna si sa-i aud tampeniile, prostiile si marlaniile. Aproape 3 ani am suportat. Orice alt job imi cautam, nu gaseam pentru ca aveam experienta doar pe lucrul in call center si trebuia sa suport iar si iar casca si microfonul in fiecare firma, sa fiu amabila cu toti tampitii, sa le explic de 100 de ori de ce i-am sunat iar ei sa ma injure intr-un final si sa-mi inchida telefonul. Pana azi. De mult trageam de mine sa mai fac asta pentru ca stiam ca nu mai pot, taceam si suportam ca sa iau un ban dar azi a venit si picatura aia care stiti voi ce-i face paharului. Tocmai terminam un rahat de chestionar de 3 minute cu un nenea si cretinul imi spune ca i-au venit musafiri si ca nu mai poate vorbi. Mai aveam 3 intrebari, pana intrau musafirii lui pe usa, terminam de vorbit. I-am spus ca mai avem un minut si suntem gata. Boul imi zice ca da, imi raspunde la o intrebare, imi zice la revedere si-mi inchide telefonul. De 3 ani de zile am suportat chestii mult mai rele ca asta. Azi mi-a ajuns pana peste limita limitei. Mi-am scos castile de pe urechi si le-am aruncat pe laptop intr-un mod de am crezut ca-i crap monitorul. Am injurat. Toata lumea din jur s-a intors spre mine. M-au intrebat ce am patit. Nu le-am spus, era o chestie de nimic fata de ceea ce poti auzi cand lucrezi pe casca. Dar am stiut ca nu mai pot, ca e ultima zi in care mai fac asta. Si-mi amintesc ce spunea un sef de-al meu, referitor la genul asta de job:"Dupa 4 ani de call center nici sinapsele nu ti se mai fac ca lumea, esti terminat nervos." Avea dreptate. Eu dupa 3 ani nu mai pot. N-am de ce sa mor dupa jobul asta, eram platita prost, era pe proiecte si oricum trebuia sa gasesc altceva ca nu era mereu de lucru, riscam sa ramanem fara proiecte si vreo 3 luni de acum incolo dar n-am experienta pe altceva(din domeniul joburilor decente, ca vanzatoare ma pot duce oricand).
Unii oameni nu inteleg cum e sa nu mai poti, ei suporta un job mizer o viata intreaga. Ii admir, ei sunt supravietuitorii, societatea merge mai departe cu cei ca ei, cu robotii. Eu nu pot. Ajung sa nu mai pot dormi, sa nu mai pot manca, sa iau pastile ca sa suport fiecare zi si cu asemenea mod de viata oricum ramai fara job, pentru ca nu mai dai randament. In situatia asta nu vreau sa ajung vreodata, e culmea degradarii sa fii dat afara pentru ca esti un ratat, mai bine iti dai demisia cu fruntea sus. Aici n-aveam contract de munca, doar ii anunt ca nu mai merg si gata, nu ne incurcam in hartogaraie, scap usor. Macar imi dau sansa sa-mi schimb viata sau sa mor demn. Eu daca nu lucrez o luna nu am ce manca, nu am cu ce plati facturile,chiria, nu am cum sa traiesc. Sunt nevoita deci sa gasesc alt job din ianuarie, daca intentionez sa apuc si ziua in care voi face 30 de ani. Daca nu, nu. Viata mea depinde de mine, atat. Cand mi-a fost greu, imi spuneau unele persoane ca oricum, am o alternativa, sa ma intorc la Mangalia, la ai mei. Ei habar nu au ca singurul mod in care ma voi intoarce la Mangalia cu intentia de a si ramane, va fi cand voi muri. Atunci voi fi o mana de cenusa aruncata in mare, altfel n-am unde sa ma intorc, traiesc in Bucuresti sau mor, astea sunt alternativele mele. E 17 decembrie si nu mai am job. Peste doua saptamani e Revelionul. Am de tras si-n 2012. Daca nu obosesc de tot sau daca nu ajung in situatia fara iesire. E din ce in ce mai greu sa-mi dau curaj, din ce in ce mai greu sa sper si sa pot. Mereu ramane o rezolvare, e decizia aia pe care n-o mai poti schimba dar eu iubesc sa traiesc, doar ca vreau sa traiesc demn, sa inteleg ceva de viata mea.

miercuri, 14 decembrie 2011

La multi ani Radu Beligan!!!!

Astazi maestrul Radu Beligan implineste 93 de ani. Un om care  iubeste teatrul , traieste pentru teatru si care are o putere uimitoare. Nu putem decat sa ne rugam sa fie sanatos si sa ne bucure cu fiecare aparitie. Il putem vedea la Teatrul National in spectacolul ”Egoistul” si la Teatrul Odeon in spectacolul ” Misterul Sebastian”. Fiecare intalnire cu Radu Beligan e o sarbatoare. Nu poti sa nu-l admiri. A stiut sa aiba grija de el , sa treaca peste toate greutatile si sa faca TEATRU.....


La multi ani Maestre!!!!!!!!

joi, 8 decembrie 2011

SWIPE Magazine by Nokia N9 – cea mai nouă revistă online de lifestyle

Swipe Magazin  e un proiect foarte drag mie. M-am implicat pentru ca mi-a placut ideea lor si pentru ca e ceva nou si foarte interesant . O revista unde puteti gasi lucruri inedite. O revista cu stil..in care veti gasi chestii pe care nu le mai gasiti nicaieri. Rasfoiti-o  cu placere ...Merita!!!!!







Bucureşti, 18 noiembrie 2011 – Dezvoltat de agenția Wunderman SWIPE Magazine este un concept inedit de revistă online inspirat de  noul smartphone, Nokia N9.



SWIPE Magazine - http://swipemagazine.nokia.ro - este o platformă online de lifestyle care îşi propune ca printr-un conţinut original şi o tehnică îndrăzneaţă de navigare online să provoace publicul să experimenteze o nouă dimensiune a vieţii cotidiene surprinse cu Nokia N9.



Site-ul este structurat pe patru categorii: arte plastice, fotografie, teatru, modă şi conţine articole, imagini şi clipuri video generate de lideri de opinie din fiecare segment în parte.



 Suzana Dan (artist plastic), Cosmin Bumbuţ (fotograf), Marius Manole (actor) şi Ovidiu Buta (critic de modă) ne vor face cunoştinţă cu lumea lor, văzută prin intermediul unui Nokia N9. Ei vor contribui la actualizarea permanentă a conţinutului de pe site, pentru ca publicul să aiba acces la evenimente relevante din peisajul cultural şi monden, precum şi aspecte inedite din culisele vieţii celor 4 personalităţi.



Numele  SWIPE Magazine este inspirat din gestul swipe, care reflectă una dintre principalele caracteristici ale smartphone-ului Nokia N9: mişcarea de glisare. În acest context, Nokia N9 aduce un design inovator, în care butonul de navigare este înlocuit cu gestul swipe. Oricând utilizezi o aplicaţie, o mişcare de glisare din orice colţ al ecranului te va duce către meniul principal.



În aceeaşi idee a fost gândită şi platforma online Swipe Magazine, glisarea reprezentând o variantă mult mai simplă a modului de a interacţiona pe internet.



Site-ul conţine o pagină de intro în care se regăseşte o casetă prin care utilizatorul îşi alege modalitatea de navigare. Dacă utilizatorul alege să-şi activeze camera web, site-ul detectează mişcarea mâinilor sale şi trece la următorul articol sau la următoarea secţiune din meniu. În cazul în care utilizatorul nu deţine o cameră web, acesta va putea să navigheze în site folosind gestul swipe cu ajutorul mouse-ului.



„Cât de interesant poate fi banalul cotidian şi cât de mult poate captiva el atenţia? Probabil că suntem supuşi conexiunilor pe care creierul le face dincolo de voinţa noastră, iar acest lucru face diferenţa de exemplu dintre imaginea aceluiaşi copac fotografiat de mai multe persoane. Dacă într-o imagine veţi descoperi apocalipsa în cealaltă poate că veţi vedea doar frunzele. Artiştii, cum bine spunea tatăl meu, sunt nişte mari mincinoşi iar acest proiect mă provoacă să vă mint cu un alt instrument în mână decât pensula şi culorile.” Suzana Dan



Scopul meu este să intervin atunci când cuvintele îşi pierd din importanţă şi locul lor este preluat de imagini. În modă fiecare imagine portretizează un stil şi exprimă mai mult decât orice cuvânt. Îmi place să creez şi nu să distrug, să formez şi nu să deformez imaginea, relatând în acelaşi timp esenţa stilului. Swipe Magazine este un proiect curajos care lucrează cu elementul meu preferat: imaginea în diferitele ei ipostaze.” Ovidiu Buta

 

„Un fotograf nu este cel care ţine un aparat foto în mână, ci acela care vede în jurul său fotografii în tot ce îl înconjoară. O fotografie bună poate fi construită şi asteptată să se întâmple, dar sunt şi momente pe care îţi pare rău că le-ai pierdut pentru că nu ai întotdeauna aparatul foto cu tine. O tehnologie suficient de performantă, care îţi permite să surprinzi imagini şi cu un telefon mobil, poate fi următorul pas în materie de fotografie, dar şi de libertate de exprimare. În acest context, Swipe Magazine este o platformă de prezentare a unei forme noi de expresie în fotografie.” Cosmin Bumbuţ



„Teatrul e o lume ireală. Acolo în culise şi pe scenă se creează ”ceva”... Un fel de mediu fantezist şi copilăros. Toţi actorii sunt nişte copii, chiar şi cei bătrâni, au emoţii, vanităţi, bucurii, răutăţi, orgolii pe care oamenii normali, obişnuiţi nu le pot înţelege. Îmi place că la teatru totul e unic. Fiecare seară... Actoria e o meserie care te păstrează viu, atent. Mă bucur că prin acest proiect pot opri clipa, vă pot arăta lumea din spatele scenei. Sper să vă placă.” Marius Manole



Creat pentru utilizatorii care apreciază o combinaţie impresionantă între design şi tehnologie, Nokia N9 va fi lansat în decursul lunii noiembrie în România.



Echipa care a lucrat la dezvoltarea proiectului:

Nokia România: Alina Gheorghiu – Digital Marketing Manager; Monica Stanciu: Activation Manager; Wunderman România: Alina Dumitru – Account Director, Mirela Ologeanu – Account Manager, Joaquin Bonilla – Executive Creative Director, Andrei Bunciu – Head of Digital Creative Team, Ionut Mustaţă – Copywriter, Raluca Popa – Online Strategist, Mihaela Mureșanu – PR Director, Denissa Scutaru – Senior PR, Marius Simionescu – Digital Producer, Radu Coman - Web developer, Alexandru Peter - Flash developer.

Despre Nokia

Nokia este lider global în domeniul comunicaţiilor mobile, produsele sale devenind parte integrantă în viaţa oamenilor din întreaga lume. În fiecare zi, peste 1,3 miliarde de oameni folosesc terminale Nokia pentru a surprinde şi împărtăşi experienţe, pentru a accesa informaţii şi a naviga cu ajutorul hărţilor sau pur şi simplu pentru a comunica unii cu alţii. Datorită inovaţiilor în domeniul tehnologiei şi design-ului, Nokia a devenit unul dintre cele mai recunoscute branduri din lume. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi http://www.nokia.com/about-nokia

Despre Wunderman România



Parte a grupului Y&R Brands, divizia Wunderman a devenit activă pe piață din România în decembrie 2007. Ileana Badiu, Tereza Munteanu și Joaquin Bonilla ocupă funcțiile de Managing Partners Wunderman. Agenția oferă o gamă largă de servicii ce includ event marketing, consumer promotion, trade marketing și dezvoltare POSM, direct marketing, PR, interactive & New Media, digital thinking.

vineri, 25 noiembrie 2011

Teatrul nostru, teatrul lor

As dori sa incep acest material cu o analogie care sper ca va face putin mai multa lumina asupra evenimentelor ce vreau sa le povestesc. Vreau sa ma refer aici la un pahar cu lapte si o vaca. Dimineata cand, dupa ce trezesti, te duci la frigider, iti pui un pahar cu lapte proaspat. In lumina diminetii cu ochii inca mici te uiti la paharul plin cu un lapte alb desavarsit si simti mirosul de lapte proaspat muls cu un gust ce parca iti da o energie buna si plina de optimism pentru toata ziua. Dar mai apoi ne gandim de unde vine acel lapte. Si incepem sa ne gandim la acea vaca din sura taranului care, murdara fiind merge pe camp prin iarba, pamant si namol pentru ca apoi sa revina si sa stea din nou in acea sura total neigienica pentru a se lasa mulsa de un taran care a avut si el o zi plina si obositoare si care s-a spalat pe maini in graba pentru a putea obtine mai apoi lichidul care ne infrumuseteaza fiecare dimineata de cand suntem copii.

                Cand am inceput sa am primul contact direct cu teatrul din cealalta parte a scenei, cu publicul care aplauda in fata mea, viata mea capatase pentru prima oara un sens si un drum care nici macar nu stiam ca exista.  Am incercat si am reusit sa intru la una din cele mai bune facultati in domeniu, la Cluj Napoca. In trei zile mi-am facut bagajul si am plecat de acasa fara sa ma uit inapoi deoarece stiam ca acesta este drumul pe care vreau si trebuie sa il urmez. Am avut norocul sa lucrez cu oameni pe care inainte mi-ar fi placut macar sa ii intalnesc. Am terminat plin de entuziasm, cu un avant si o inocenta ce credeam cu nu imi pot fi furate indiferent de ce s-ar intampla. Am lucrat apoi o perioada de cativa ani la Cluj Napoca si Timisoara in proiecte care vizau promovarea tinerilor actori. Proiecte cu bataie lunga, proiecte care au avut un inceput foarte bun, promisiunile luand incet incet locul actiunilor propriu-zise. As fi vrut sa pot sa gasesc un vinovat pentru acest lucru chiar daca acel vinovat as fi fost eu. Nu mi-ar fi fost frica sa iau masurile necesare. Dar din pacate tabloul sumbru din care faceam cu totii parte era schitat pe o panza mult mai mare decat mi-as fi putut eu imagina. Nu conteaza, am mers mai departe cu totii ca o echipa unitara ce nu vroia sa renunte la pastrarea spirirtului viu pe care ar trebui sa il aiba teatrul. Am refuzat joburi in strainatate in diferite domenii, am renuntat la gandul de a pleca cand s-au redus salariile cu aproape jumatate in anumite orase, ne-am luat second job-uri fiecare pentru a ne putea sprijini cat mai mult proiectele.

Din pacate in spate era un pahar care incet ajungea la limita de sus. Singura lui supapa erau proiectele noastre. Pentru ca la un moment cineva sa ne spuna foarte frumos: “mai incolo totul va fi mai bine si ne putem ocupa si de proiectele voastre, dar deocamdata din pacate acum gata nu mai putem sa va ajutam cu absolut nimic”. Si din acel moment am fost martorul unei caderi generale ce a constat in schimbarea profesiei din partea unor colegi, indiferenta din partea altora, iar pentru unii efectiv resemnarea pentru ce va veni.

Acela a fost momentul cand trupa Drama Inc. a luat nastere si cu ajutorul asociatiei culturale SpaceTrip trei actori, un jurnalist si o violoncelista au hotarat ca unde toti au spus nu ei pot si vor sa spuna da. Astfel a luat renascut piesa “Angajare de clovn” de Matei Visniec care a fost construita de doamnele Mona Marian si Miriam Ciubus. Piesa a fost foarte bine primita atat in tara cat si in strainatate la festivalul de la Osijek, Croatia si in Statele Unite la Arizona State University in Phoenix, Arizona. Prin eforturi personale am reusit sa finantam si sa sustinem cam 80% din acest proiect pentru ca pe urma sa cerem si sa primim ajutorul Rotary Club Timisoara. A fost acel pahar cu lapte proaspat care ne-a dat aripi pentru urmatorul proiect. Din nefericire nimeni nu s-a gandit la toata munca si eforturile depuse, acea “vaca din sura”.

Drama Inc. si SpaceTrip si-a propus sa promoveze tinere valori care din pacate traiesc intr-o perioada in care, chiar daca esti bun si ai ceva de aratat, nu au oportunitatea de a arata publicului de ce sunt in stare. Tocmai de aceea urmatorul proiect va fi realizat in Cluj Napoca, trupei deja existente alaturandu-se inca doi actori. Proiectul va fi o adaptare dupa “Petrecerea” de Slawomir Mrozec, o piesa in trei personaje. Acest proiect va fi premiera nationala in limba romana. Protagonistii vor fi Camelia Curutiu, Rares Abraham si Radu Vaduva, spectacolul fiind realizat in regia lui Laszlo Vadas. Din pacate si aici au aparut cam aceleasi probleme. In primul rand de atitudine din partea anumitor oameni care parca vor sa ne descurajeze in mod constant, iar din acest motiv au aparut si cele financiare. In momentul de fata am ajuns cu un deficit de 1500 de euro, costuri de productie ale acestui spectacol. De aceea apelam la dumneavoastra, cei care inca mai cred ca se poate face teatru in Romania fara a inghiti toata subcultura care este promovata in ultima perioada, fara ne folosi vedete false si fara a face compromis dupa compromis sa ne ajute in realizarea acestui proiect, care este doar un inceput, speram, dintr-o serie lunga care va reusi sa scoata la lumina tineri actori care vor sa dea publicului tot ce au mai bun in ei.  
Acum o luna am primit un telefon de la un actor pe numele sau Radu Vaduva. Imi spunea ca e din Cluj si ca vrea sa vorbeasca cu mine. Am spus ca e ok. In trei zile era deja in Bucuresti. Ne-am intalnit si mi-a povetit cu mare dure prin ce trece el si alti colegi de-ai lui. Alta metoda de ai ajuta, eu nu stiu. Cred ca trebuie ajutati, e important pentru ei si pentru noi. Au cerut sprijin tuturor. Din pacate nu prea au gasit intelegere. Imi dau seama ca oamenii cer bani pentru alti oameni saraci, bolnavi .... Nu stiu daca scrisoarea asta v-a emotionat , pe mine da. Stiu cat de greu e la inceput, toti ne amintim...cred. Guvernul nu sprijina trupele independete, nu sprijina el sanatate, pensionarii ...ce sa le mai ceri si pentru arta...Copii astia au spus ca mai au putere putina, au treminat de 6 ani facultate, au facut un pariu cu ei....daca il pierd, pleaca din tara. Ca ei sunt mii. Eu ii stiu pe ei,  au strigat dupa ajutor..Nu mi se pare nimic rusinos in asta.
 Repetitiile au inceput am sa va arat si poze, maine. Haideti sa-i ajutam sa aiba un spectacol frumos.

Datele lor sunt astea:


Asociatia Culturala Spacetrip

CUI 18033370
Adresa. Str.Teiului, nr.7/1, sc.A, ap.12

Timisoara

Cont IBAN: RO23BTRL03601205N66286XX

La Banca Transilvania

miercuri, 16 noiembrie 2011

Grand Hotel Italia

regia rodi contenescu

Bucureşti strict secret

 
Teatrul Odeon în parteneriat cu Fundaţia Orient Expres anunţă debutul unei serii de evenimente teatrale cu titlul Bucureşti strict secret. Primul episod al seriei se referă la Misterul Sebastian şi va fi prezentat vineri 18 şi luni, 28 noiembrie 2011, ora 20.00, la Sala Studio.

Spectacol-document în regia lui Felix Alexa, pe scenariul lui Stelian Tănase, cu participarea lui Radu Beligan, a Rodicăi Mandache şi a lui Marius Manole.

Premiera piesei Steaua fără nume a lui Mihail Sebastian a avut loc într-o clipă tragică a istoriei româneşti. Armata roşie se apropia... O trupă de teatru şi-a luat riscuri enorme, adică pedeapsa cu închisoarea şi deportarea în Transnistria, ca să joace o piesă de teatru excepţională. Secretul s-a păstrat, cu toate că serviciile speciale german şi român au încercat să afle cine se ascunde pe afiş sub un nume fals. Autorul purta un stigmat în acele vremuri: era evreu.

Al doilea act al acestei drame are loc un an mai târziu, când Mihail Sebastian este călcat de o maşină. A fost asasinat? Dacă da, de către cine? Cine are interes să ucidă un scriitor? Dacă ne gândim că Bucureştiul era ocupat de Armata Roşie şi bolşevicii se pregăteau să preia puterea, poate avem un indiciu. Incomoda Mihail Sebastian pe cineva? Fusese implicat în lovitura de la 23 august? Dar dacă a fost pur şi simplu un accident?

Scenariul spectacolului îmbină elemente de televiziune, mărturii, muzică, documente de epocă, şi recreează prin flash-back-uri spiritul unei istorii secrete şi zbuciumate a unui Bucureşti uitat, dar pe care îl dorim viu în memoria noastră.

Durata spectacolului: 1h 20 min

Preţul biletelor: 21,20 lei

marți, 15 noiembrie 2011

La inaltime

Mie imi plac foarte tare. Sper sa va placa si voua. Si va asteptam pe 9 decembrie la Otopeni sa fim la  inaltime!!!!!! Revin  cu  detalii...

vineri, 4 noiembrie 2011

Amintiri despre unchiul Liviu

Cu o timiditate specifica virstei,  dar si a importantei momentului, aterizam in vara anului 1959 undeva pe malul Dunarii unde se filma, cu efervescenta dar si cu voiosie, pelicula la ceea ce avea sa devina filmul Valurile Dunarii.

Ajunsesem acolo pentru ca tatal meu era consilier militar la acest film, pelicula avind subiectul plasat in plin razboi doi.

Am fost instruit de catre tata ce sa fac, ce sa nu fac si in special cit si cum sa vorbesc. Ceea ce am retinut cu mirare a fost apelativul adresabil domnului regizor si anume Unchiul Liviu.

Avea sa fie pentru mine o experinta formidabila, apropierea de acest  mare om, tacut si aproape taciturn adesea, modest,  dar care radia in jurul sau o energie complesitaoare, ce o transmitea deopotriva actorilor, masinistilor si in egala masura mie, care eram perfect novice si picat din ceruri intr-o astfel de experienta. Avea o vorba aleasa si un ton distinct pentru fiecare. Daca pentru Lazar Vrabie lucrurile erau mai simple, ei cunoscindu-se de mult, pentru Irina Petrescu, debutanta si novice in meserie, vorbele sale au fost probabil elixirul care a catalizat debutul carierei sale. Se lucra mult profitindu-se de conditiile naturale, tehnicile epocii fiind putin avansate, dar se si statea la cite o plaja sau baie in Dunare, mai ales cind lucurile pareau a fi obosit in mersul lor firesc. Atunci, unchiul Liviu se retragea discret dupa vreo tufa si se relaxa si gindea la ce mai era de facut.

Si pentru el lucrul la un film nu era ceva de rutina pentru ca pina atunci lucrase mult in domeniul scenografiei sau a regiei de teatru. Dar nu se simtea deloc acest fapt ci din contra, siguranta si decizia cu care aborda scenele ce se turnau , tradau  marele sau talent.

Nu am fost neglijat de domnia sa, primind adesea dreptul de a sta pe un scaun pliant  nu departe de locul de unde dirija marea sa orchestra.

Peste citiva ani scena s-a repetat la Padurea spinzuratilor, film ce a marcat o borna de hotar pentru filmografia romaneasca. Eran deja cu citiva ani mai mare, participarea afectiva a fost mai profunda si atentia pe care mi-a acordat-o unchiul Liviu a fost pe masura. De data aceasta protagonistii erau consacratii Gyorgy Kovacs ori Gina Patrichi, dar si mai tinerii si novicii Victor Rebenciuc sau Ana Szelles.

Intre primul eveniment si cel actual aproape ca nu se simtea ca trecuseara vreo 6 ani. Blindetea dar si fermitatea regizorului domina ca o vraja intregul platou de filmare si nu putinele ocazii cind ceva nu mergea, se sfirseau  in tonuri dojenitoare, fara urma de repros sau sarcasm gratuit(asa cum din pacate aveam sa aud si sa vad la alti regizori consacrati ai filmului romanesc). De data aceasta maestrul avea o siguranta adesea afisata si o incredere de multi considerata exagerata, privind valoarea realizarii sale. Consacrarea avea sa vina odata cu premiul pentru regie de la Cannes.

Nu de putine ori, in pauzele de filmare sau in clipele de ragaz unchiul Liviu isi facea timp si pentru mine chestionindu-ma asupra celor vazute, nu rar cerindu-mi parerea asupra  unor amanunte din cele vizionate, sfirsind citeodata cu exclamatii de genul – uite ca nu m-am gindit la asta, ori nu am observat amanuntul. Si nu o facea gratuit, o facea pentru ca pentru domnia sa, parerea oricui din platou era interesanta si poate, pertinenta sau utila.

Ultima oara l-am vazut pe Liviu Ciulei, in urma cu citiva ani(aprilie 2005),  in sala ce astazi ii poarta numele, la premiera piesei Sase personaje in cautarea unui autor de Luigi Pirandello, in traducerea  Aliciei  Georgescu si adaptarea lui Liviu Ciulei, regia si decorurile apartinindu-i aceluiasi Liviu Ciulei. Iradia in jurul sau aceeasi aura, vorbea la fel de incet dar convingator, era la fel de modest si de firesc ca in vremurile de demult cind avusesem ocazia, dar si privilegiul sa-i fiu prin preajma

Acum, la ceas de despartire nu pot spune decit un simplu La revedere Unchiule Liviu,  pentru ca pentru dumneata nu exista un adio !

Victor Gavrila Loghin

Constanta –noiembrie 2011


miercuri, 26 octombrie 2011

Ori calare, ori pe jos

  Ieri m-am nimerit si eu in Parcul Izvor, in trecere. Fiind o zi de toamna tocmai buna de relaxare,mi-am adus aminte ca aici s-a deschis un centru de inchirieri pentru biciclisti amatori, ca ceilalti probabil ca au deja bicicleta proprie. Frumos gand, zic. Nu mai facusem miscare de mult, parcul aproape gol, soare, liniste ...numai bine pentru o repriza de pedalat. 

Am gasit repede centrul in cauza, care are vreo 40 de biciclete, scot buletinul, stiam ca asa se face si....  si arata buletinul daca ai cui?? La respectiva locatie toate lacatele erau puse, bicicletele bine legate....nici picior de concetatean. Am mai asteptat putin in speranta ca omul nostru a plecat sa-si rezolve si el o problema, dupa 10 minute nimic... Acum cat am asteptat nu am pierdut timpul m-am uitat si eu la niste cai care pasteau pe langa gard, vreo 7 cai frumosi. Asa ca, de calarit s-ar mai fi putut calari in Parcul Izvor, dar de mers cu bicicleta nici nu putea fi vorba.    



Si m-am tot intrebat de ce?.... Ca de plouat, nu ploua, frig nu era.... si daca tot pui lacatul pe usa , lasa si tu o explicatie in geam, sa stie omul daca mai revine sa-si satisfaca pofta de pedalat ori ba. Acum eu sunt in situatia in care cred ca s-a inchis definit, ca asa arata, parasit ( o fi fugit omu cu buletinele, mai stii)

Am auzit ca ar mai fi un centru si in Tineretului ....dar eu nu ma mai risc.....


Daca tot infiintam centre peste centre de inchiriere pentru biciclisti in mai toate parcurile, n-ar trebui sa le tinem si deschise? Intreb....

marți, 25 octombrie 2011

Reclama pe fata


Ce-mi place cum ne descurcam noi in orice situatie. Cat de inventivi suntem si cum ne duce capul. Probabil ca un cetatean bine intentionat a vazut aceasta ”tisnitoare” care stropea trecatorii si s-a gandit sa faca un bine. A gasit varianta cu sticla....Buna!!!!!!  Nu m-as fi gandit. Asta ar fi si o foarte buna reclama sau poate chiar asta s-a vrut... daca da, omul trebuie cautat, e foarte bun.

Nu conteaza cine esti, conteaza cui faci reclama...:)))

25 octombrie...Nu e cea mai fericita zi

 Cateodata ai senzatia ca oamenii talentati nu mor niciodata. Ai senzatia ca ei sunt aici de cand lumea si nu se vor sfarsi decat odata cu ea. Prin talentul, daruirea si pasiunea lor reusesc sa lase in urma spectacole, filme care raman nemuritoare si fac istorie. Da, opera unui artist este nemuritoare, autorul ei insa e supus legilor naturii... Asa e de cand lumea. Si atunci oare de ce noi ne miram de fiecare data cand dispare cate un artist mare? Poate pentru ca suntem obisnuiti sa fie mereu acolo, sa intindem mana si sa-i atingem. Poate  pentru ca avem senzatia ca Dumnezeu se poarta cu ei altfel, cu manusi si ca nu vrea sa le faca vreun rau. Si poate ca nici nu le face, poate doar ca-i cheama mai aprope de el...

Aseara la varsta de 88 de ani a murit Liviu Ciulei, cel mai complex artist roman. Pentru cei care se vor naste azi el e istorie. Sa speram ca cineva se va stradui si va scoate o integrala Liviu Ciulei, nu de alta dar avem marele talent de a ne ingropa valorile.

Gina Patrichi si Victor Rebengiuc in Padurea Spanzuratilor, regia Liviu Ciulei


http://www.adevarul.ro/cultura/Liviu_Ciulei-regizor-_-Fiecare_spectacol_al_meu_a_fost_diferit_0_410959550.html asta pentru ce-i care nu l-au cunoscut. Pot afla cateva lucruri...putine dar ....

luni, 24 octombrie 2011

Jocuri in curtea din spate


”Jocuri in curtea din spate” e noua premiera a Teatrului Act. Am fost  si am vazut. O echipa de actori tineri, foarte tineri, abia au absolvit facultatea  si un regizor la inceput de drum ... Un spectacol puternic, fara decor mult, doar cinci scaune, un text conteporan foarte interesant .... un spectacol deloc comod dar foarte cinstit,  cu o actorie de buna calitate.... Mi-a facut mare placere sa-i descopar pe Ioana Manciu, Pavel Ulici, Florin Hritcu, Cezar Grumazescu, Vlad Pavel.

N-am sa va povestesc spectacolul, vreau doar sa va fac curiosi si sa mergeti la Act.


 ”Totul incepe cu un joc. Participantii – patru pusti de 17 ani si o fata de 14 ani. Piesa dramaturgului israelian Edna Mazya, inspirata de un caz real, prezinta faptele din doua perspective pe care spectatorii le urmaresc alternativ: cea a evenimentului in sine si cea a procesului in care cei patru baieti sunt judecati pentru viol.
O poveste emotionanta despre dreptate, ineficienta sistemului judiciar, adolescenta, joaca, teribilism si dragoste”.

Bobi Pricop, regizor. Sunt sigur ca despre Bobi vom mai vorbi in urmatorii ani.

vineri, 21 octombrie 2011

O experienta....livelogtv

        Livelogtv.ro  ..... tare ciudat pentru mine. Obisnuit fiind cu toate televiziunile unde apar, acolo unde cer informatii despre cine prezinta, ce se discuta, cum punem problema, cum o sa arate ... toate astea.. .am avut un soc asta seara cand la Livelogtv am fost intrebat ce beau?  Nu mi s-a spus despre ce vorbim , care e tema , cat dureaza.. Nu, am fost intrebat ce beau??... Va dati seama ce soc am avut... Din fericire nu a durat mult. Oamenii foarte deschisi si foarte in regula. Sigur ca avem multe prejudecati despre ceea ce ar trebui sa fie o emisiune de televiziune.. Trebuie sa fim frumosi , sa fim interesanti, sa discutam despre lucruri.... Dar daca nu trebuie nimic, dar daca putem fi noi , pur si simplu...fara sa ne pese de reguli.... Oamenii de acolo gandesc cu sufletul , sunt liberi si nu prea le pasa de cum trebuie sa fie, intr-o lume in care regulile trebuie respectate. Nimeni nu spune ca sunt perfecti, mie mi-a fost foarte frica, obisnuit fiind cu reguli , cand nu le mai ai ,esti in aer. .. Cam asa a fost pentru mine emisia din seara asta... Poate ca o iau prea in serios, de alfel toti imi spuneau: stai linistit aici poti face orice, dar eu peste tot fac numai ce trebuie, eu nu stiu sa fiu liber, sa fac orice, eu ce ma fac acum???

 Si am facut ce am simtit , mai mult sau mai putin, n-am reusit sa fiu nici asa nici asa(vorba Madalinei) . Cum e mai rau ..la mijloc, dar nu-i nimic ... mai sunt aparitii, mai putem repara...  Acum marele risc e sa fii altfel decat te stie lumea...dar noi putem fi in multe feluri , in foarte multe feluri, de aia ne-am facut actori, daca ma intrebati cum sunt eu de fapt... habar n-am , eu sunt si asa si asa... Eu nu mai sunt demult intr-un fel.. Poate ca e rau sau poate ca e bine .. cine stie ?... cine stie adevarul???..... Nimeni....De aia m-am bucurat de Livelog tv.... pentru ca nu e in nici un fel..si poate ca asta e cel mai bine.. Ce stiu, e ca trebuie tinuta o directie, ca trebuie decenta si curatenie in tot ceea ce facem ... De cele mai multe ori nu ne reuseste , dar putem incerca... viata e tare complicata , n-o sa reusim sa o cunoastem , n-o sa reusim sa facem tot timpul ce e bine... Tindem... Ce stim sigur, e ca toti ajungem pana la urma intr-un singur loc, toti terminam la fel... Si atunci toate criticile noastre , toate judecatile , sunt atat de mici...  Important e sa experimentam cat mai mult... eu ma chinui.. Imi place sa stiu care e pasul urmator, imi place sa stiu pe ce calc... Asta in viata , pe scena imi place sa nu stiu nimic... Sa ma las purtat de val... de ce urmeaza sa se intample.

Asta seara mi-a fost frica. Frica ca o sa vedeti un Marius Manole pe care nu-l cunosteti , frica  pentru ca aveam de aparat ceva... Stiti care e adevarul? Ca nu am de aparat nimic, pentru ca nu am nimc( cum spunea Lia) . Nu am nimic... e o constructie falsa , un castel de nisip care la prima pala de vant se darama... Asa ca de ce sa fiu inchipuit? De ce sa apar ceva ce nu am?...  Norocul meu e ca mi-am dat seama in timpul emisiei ca asa stau lucrurile... Oamenii trebuie sa te placa pe tine, asa cum esti, pe tine ,nu  pe cel pe  care il vad la teatru.....Nu. Pe tine cel care esti acum si aici.... simplu fapt ca acum va scriu lucrurile aste, arata deja ca sunt inchipuit. E ca si cum cuiva ii pasa de ceea ce sunt si simt eu.. De ce i-ar pasa? Sunt lucruri mai importante pe lume, si eu stiu asta si cu toate astea scriu.

Ce am vrut sa va scriu e ca livelogtv e o experienta...buna sau rea, nu are importanta, important e ca acolo sunt niste oameni care vor sa faca ceva si ca experimenteaza....ca niste copii...Daca gresesc ?? Cine nu greseste?

Multumesc Chinezu.eu...esti tare fain...!!!!!!

joi, 20 octombrie 2011

Mai e putin si incepe....:)))

      Dupa cum multi dintre voi stiu, mai e putin si incepe FNT-ul, Festivalul National de Teatru, pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenul. Incepe mai precis pe 27 octombrie, ma rog 28, ca atunci sunt primele spectacole. Uitandu-ma pe program mai atent, caci in sfarsit m-am trezit si eu la 6 si pot incepe ziua ca un om normal, mi-am dat seama ca sunt foarte multe spectacole pe care as vrea sa le vad. Nu pe cele din Bucuresti la care mai am timp sa merg, pe unele chiar le-am vazut...

Uite ca teatru se face in Romania, oricat ne-am plange noi de lipsa banilor, de regizori, de actori, de critici, de repertoriu....Da, teatru se face, exista spectacole bune, actori buni, regizori si in ultimul timp din ce in ce mai multi spectatori, lucru imbucurator. Inteleg ca biletele pentru FNT s-au vandut aprope din primele zile. Norocul nostru e ca fiecare spectacol venit din afara Bucurestiului se joaca de doua ori, dar chiar si asa....

Nu va scriu aici programul, pentru ca puteti intra pe site-ul festivalului sa-l vedeti. Daca nu v-ati luat bilete , poate reusiti totusi sa intrati la spectacole. Nici nu vreau sa fac recomandari, ca nu imi sta in fire si  nu sunt in masura, dat fiind  faptul ca  multe dintre spectacolele invitate  nu le-am vazut.

    Vreau doar sa va recomand o sectiune, care nu stiu daca  a mai existat, dar care e foarte interesanta, mai ales pentru aceia dintre voi care nu puteti ajunge in Bucuresti in perioada festivalului . Se cheama ”FNT on air” sau altfel spus teatru radiofonic.... din aceasta sectiune fac parte spectacole pe texte de Cehov. Pescarusul, o montare din anul 1980 cu Ion Cramintru, Gina Patrichi, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc .....Unchiul Vania din 1984 cu George Constantin, Stefan Iordache , Valeria Seciu. ... nu o mai lungesc, sunt multe spectacole bune pe care nici eu nu le-am ascultat si promit sa-mi fac timp pentru asta.

Eu nu am vrut sa fac recomandari, dar voi o puteti face aici. Daca ati vazut un spectacol din afara Bucurestiului si va placut , spuneti-ne si noua, daca aveti chef si timp. Mi-ar placea sa stiu recomandarile voastre .... Altfel....... sa ne vedem sanatosi prin salile de teatru.

miercuri, 19 octombrie 2011

La Colt



35 Ron si sunt 12 raci
Aseara am fost invitat intr-un loc tare frumos. Se cheama La Colt si este in locul fostului Time Out. mai precis pe Popa Nan 3 A. Habar n-aveam,  de aia va si scriu. Poate   cautati un loc prietenos cu mancare foarte buna si oameni draguti, care intre noi fie vorba stau cu voi cat vreti. 

Un locusor simplu, amenajat cu foarte mult bun gust , cu preturi rezonabile si unde se pot manca raci si fructe de mare. Noi aseara am mancat raci cu un sos minunat(marca Buhagiar),  supa de ceapa  si cel mai bun tiramisu pe care l-am mancat in ultimul timp.



”La Colt” s-a deschis de curand, mai putin de o luna, daca vreti sa mancati raci si fructe de mare trebuie sa anuntati ca veniti. Totul e proaspat si se face special pentru voi.

Pana acum mergeam sa mancam raci la Bulgari, de acum avem si noi racii nostri.

Noi vom merge des, patronul locului iubeste actorii, asa ca poate ne zarim pe acolo. Am sa las si numarul unde puteti suna sa anuntati ca veniti.

marți, 18 octombrie 2011

Baschet in scaun cu rotile

Ce bine ca sunt inconjurat de oameni care ma pun sa fac bine, sa particip la actiuni caritabile, ma indeamna sa vad filme si sa sa citesc. E tare important sa stii cu cine te insotesti la drum. Conteaza enorm anturajul, oamenii langa care stai si cu care te sfatuiesti.

Astazi Chinezul mi-a facut o mare bucurie. M-a invitat sa particip la un eveniment extrem de emotionant. Primul meci de baschet in scaun cu rotile.  Cinci bloggeri vor răspunde provocării lansate de echipa de baschet a Fundației Motivation România. Vino și tu să-i încurajezi! E un prilej de celebrare a mobilității, a performanței și a fair-play-ului. habar n-am sa joc baschet, cum ii scriam si lui, trebuie sa fie cineva de care sa radeti...:)))

Meciul va avea loc sâmbătă, 22 octombrie 2011, în intervalul 12:30 – 14:30, pe arena Federației Române de Baschet (Bd. Basarabia, nr 39, sector 2, București). Bloggerii vor juca tot în fotoliu rulant. Competiția ajută la conștientizarea abilităților persoanelor în scaun rulant și promovează activitățile de voluntariat desfășurate de Fundația Motivation România.

Organizat la inițiativa Reprezentanței Comisiei Europene în România (RCE), evenimentul face parte dintr-o serie de acțiuni realizate sub egida Anului European al Voluntariatului. Si daca anul asta am fost si mai sunt inca abasador al acestei actiuni, am fost mai mult decat fericit sa accept aceasta propunere. Dincolo de bucuria meciului, încercăm să stimulăm astfel interesul bloggerilor, al presei și al publicului larg față de activitățile de voluntariat.

Va asteptam sa fiti alaturi de noi.

Filmari ...Vunk (II)

Foarte tare la filmare. Daca nu eram foarte obosit, nu mai dormisem de 42 de ore, nu glumesc , m-as fi bucurat si mai mult. Tare-i frumos sa muncesti cu oameni faini si care sunt pasionati de ceea ce fac si profesionosti.
Iar la Tuzla la aerodrom, unde se afla Scoala de suprevietuire pe mare, si unde se antreneaza toti cei care vor sa lucreze pe platforme petroliere, ocazie cu care am aflat o groaza de lucruri despre asta, sunt oameni extrem de faini care au avut mare grija de noi.

In rest ne-am cam distrat, dar am si muncit 15 ore. Ce a iesit vom vedea cu totii in decembrie, la inceput,  va anunt eu data, cand trupa Vunk va sustine la Otopeni un super concert. Are un concept foarte ok, iar mie chiar imi place de ei. Daca aveti chef poate mergem mai multi ...vedem , mai e pana atunci





luni, 17 octombrie 2011

Ciudata natie!!!!

     O Doamne!!!!!!!!...De doua zile posturile de televizine s-au ocupat de cazul Huidu. Nu inteleg de ce, nu inteleg cui foloseste, nu inteleg nimic. Inteleg doar ca suntem o tara de oameni care nu avem treaba, avem destul timp sa ne dam cu presupusul despre tragedia asta, care oricum nu-i priveste decat pe cei implicati in ea. Ce poti spune despre asta? Suntem noi in stare sau indreptatiti sa ne dam cu parerea din fotoliu, sau de pe scaunele de moderatori despre ceea ce li s-a intamplat oamenilor astora. Eu zic ca nu. Se pare ca altii, multi altii ma contrazic. De unde pana unde s-a impartit Romania in doua? Nici macar  alegerea presedintelui nu a reusit sa faca asta.

      Explicatia asta ca vorbim despre caz pentru ca participantii la trafic sa traga invataminte, e o iluzie. Stim bine ca nu suntem in stare sa invatam nimic. N-am invatat atatia ani, nu o sa invatam nici acum. Asa suntem contruiti, asa suntem educati. Prost. Doar ca televiziunile sa faca audienta, nu merita. Vorbesc de doua zile, isi dau cu parerea de la actori, la campioni la raliuri, de la vedete pana la politisti. Vorbesc si nu spun nimic.

       Iar aia de care s-a luat el prin emisiuni si acum spun ca in sfarsit Dumnezeu a facut dreptatate, sunt niste cretini. Stiam asta, acum mi s-a confirmat.

   Oameni buni daca simtiti, mergeti si aprindeti o lumanare si rugati-va sa nu treceti prin ce au trecut oamenii astia,  abtineti-va de la a emite judecati. Nu suntem in masura. Sa ne rugam pentru cei disparuti si pentru Huidu.

Ciudata natie.

Cultura costă, dar incultura costă și mai mult



Ati auzit de proiectul Clasic e fantastic?  O iniţiativă a Filarmonicii GEORGE ENESCU şi al Asociaţiei Clasic e fantastic prin care 10.000 de copii si tineri au benficiat anul trecut de concerte şi spectacole menite a-i introduce în universul cu adevărat fantastic al muzicii clasice (vezi www.clasicefantastic.ro). Mulţi dintre ei, copii dar si părinţi, au intrat pentru prima oară în Sala Mare a Ateneului Român şi au fost puternic impresionaţi de frumuseţea  acestui edificiu de peste 120 de ani simbol al culturii româneşti. Aici au făcut cunoştinţă şi s-au împrietenit cu Mozart, Beethoven, Bach, Vivaldi şi alţi mari compozitori a căror muzică le-a mers la suflet. Cea mai bună dovadă – la fiecare concert sala a fost arhiplină iar aplauzele nu mai conteneau. Ca o recunoaştere supremă, proiectul a fost distins cu Premiul I la Gala societăţii civile din primavara acestui an.

În noua stagiune Filarmonica GEORGE ENESCU  încearcă să continuie proiectul Clasic e fantastic cu o nouă serie de opt concerte programate lunar, din noiembrie 2011 şi pană în iunie 2012. Şi-au  confirmat disponibilitatea orchestrele  inginerilor şi medicilor, patronate de Filarmonica,  formaţii de muzică veche, camerale şi de jazz, corul Filarmonicii....DAR! Un astfel de concert... este costisitor. Din lipsa de sponsori, proiectul se află în pericol. Sumele necesare nu sunt mari, aprox. 3.ooo eur/ concert. Apoi, cu cât bugetul este mai mare, cu atât concertul poate deveni mai bogat, cu invitaţi speciali, decoruri şi costume, transformându-se astfel într-un  spectacol strtălucitor. Filarmonica va contribui pe cât este posibil  la susţinerea acestui proiect pe care îl consideră deosebit de important  dar...fondurile de care dispune nu sunt de ajuns. Ajutorul sponsorilor este imperios necesar. Deşi cuvintele EDUCAŢIE şi CULTURĂ sunt  zilnic invocate de cei care îşi doresc o Românie cu o viaţă mai BUNĂ, mai FRUMOASĂ, mai SENSIBILĂ, mai  CINSTITĂ,  .... un astfel de demers  îşi găseşte necrezut de greu susţinători. Pentru binele tuturor sperăm să îi găsim în timp util şi să putem duce la bun sfârşit această nouă stagiune de concerte pe care o punem sub semnul cuvintelor rostite anul trecut de dirijorul Ilarion Ionescu Galaţi:

Cultura costă, dar incultura costă și mai mult






 Dr.Cristina Bohaciu Sârbu, director de proiect


Mobil : 0748 110 667



PS. Toţi sponsorii şi donatorii vor avea ca partener unic Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Filmare Vunk



intr-o pauza de filmare :))) Ce zic?...mai nimic.

Declaratie de dragoste

      Toata ziua m-am chinuit sa va scriu o intamplare, si cum e ora 4 si eu nu am inchis un ochi, si cum masina vine sa ma ia la filmare la ora 5 sa ma duca la Tuzla (mai precis la aerodrom), am zis sa nu pierd timp pretios si sa profit.

     Dupa evenimentul Milka la care v-am spus ca am participat si care a fost foarte in regula , a venit la mine o domnisoara miniona sa-mi cera numarul de telefon...:)) doar pentru un interviu. Am dat numarul, am stabilit ziua si ne-am despartit. Iata ca a venit si timpul intalnirii, in spatele Teatrului National, de fapt ce a mai rams din el, ma astepta. Sigur ca am intarziat vreo 10 minute, daca ma culc la 4 in fiecare dimineta nici nu-i de mirare... Draguta, nu s-a suparat,si eu elegant am invitat-o la cafea sa-mi spal pacatele. Mi-a marturisit ca ea de obicei e cea care intarzie si ca a facut eforturi de data asta sa fie la fix sa nu cumva sa stricam relatia. Din  cafea in cafea si din vorba in vorba am inceput interviul, ea foarte pregatita cu o energie buna, tonica , eu usor posac la inceput, abia ma ridicasem din pat. Mi-a placut si am admirat la ea faptul ca era foarte sincera, nu m-a vazut jucand , a vazut doar interviul Eugeniei Voda, dar documentata si cu intrebari foarte pertinente...oricum nu de genul” de ce v-ati facut actor„ , ” Care e rolul preferat ”,  ”daca nu ar fi fost teatrul ce ati fi facut”. Inca o vorba. o alta cafea si interviul e gata. Dar cum sunt curios din fire am mai rams sa vorbim, sa mai aflu ce si cum despre ea.

    A terminat jurnalism (asta e bine, zic), dar a fost complicat, avea slujba in paralel, normal nu e din Bucuresti trebuia sa se intretina, lucru care iarasi m-a tusat. Ca si in actorie, nici in jurnalism nu e usor de razbit, aceleasi compromisuri, aceiasi oameni care nu prea vor sa te invete nimic. Uite asa a venit firesc si intrebarea daca trebuie sa mai faca meseria asta. Ca in orice poveste exista si un personal bun....si aici incepem sa avem ceva in comun. A fost sfatuita sa mearga sa ceara ajutorul Cristinei Bazavan, pe atunci lucra inca la Tabu. Draguta cum o stim, cei care o stim, Cristina a rugat-o sa scrie cateva articole si daca sunt in regula le va publica pe blogul ei. Se vede treaba ca ceva a atins-o pe Cristina pentru ca a publicat- o si in revista. Dupa cum spune ea, atunci a fost una dintre cele mai fericite zile din viata ei. Ca sa vezi cat de putin ii trebuie omului sa fie fericit

       Daca am ajus la capitolul Cristina Bazavan eu trebuie sa va marturisesc ca tot la insistentele ei m-am apucat de blog. Acuma daca a gresit ...ramane de vazut.Toate bune si frumoase. dupa ce ne-am marturisit dragoste pe care i-o purtam Cristinei am hotarat ca trebuie sa punem punct conversatiei altfel am fi petrcut toata ziua impreuna, nu ca nu ar fi fost placut , dar ma astepta si o repetitie care incepuse deja de 10 minute....

In drum spre National in fata noastra o domnisora draguta, cu telefonul la ureche tocmai sfatuia pe cineva cum sa scrie un articol. Cine credeti ca se ocupa cu asta.?..Cristina Bazava ea era. Acum spuneti si voi daca nu sunt eu un om norocos. Cate sanse era sa ne intalnim pe o straduta din bucuresti la ora 14 intr-o zi de vineri, cu o fata nascuta in aceiasi zi cu mine  si pe care o iubesc, si despre care vorbisem toata dimineta. Una  la o suta , daca nu si mai putin.

Acum pe tanara jurnalista, careia ii urez tot binele din lume, o cheama Cristina Mazilu, si am sa-i pun si poza, uite asa, ca atunci cand o vedeti pe undeva sa-i zambit ca merita.

P.s A venit masina, fug...Tuzla sosesc... cu trupa Vung( detalii intr-un post viitor)

vineri, 14 octombrie 2011

Mestesugul Vietii

Dana Dogaru, Razvan Vasilescu

Dan Astilean

Daca aveti chef sa-i revedeti pe Razvan Vasilescu, Dana Dogaru si Dan Astilean puteti merge maine si poimaine (15 si 16 oct.) la ”Mestesugul Vietii” ,un spectacol de Felix Alexa cu muzica Adei Milea. La Teatrul Bulandra, sala Izvor
Dana Dogaru

Uneori istoria e mai frumoasa decat prezentul

Tare rau imi pare cateodata ca sunt asa de ignorat si nu stiu lucruri care mi-ar face bine sa le stiu. Noroc ca in jurul meu sunt oameni mai destepti care s-au prins la timp de niste chestii. Tocmai am terminat de vazut un documentar care se cheama ”Cinema Komunisto”.  Probabil ca multi dintre voi l-ati si vazut, daca nu va recomand cu caldura, mai ales iubitorilor de cinema, dar nu numai.

           Sigur ca nu stiam nimic despre Josif Broz Tito(Јосип Броз Тито)  care a fost presedinte al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Documentarul vorbeste de altfel despre o tara care nu mai exista decat in filme, Iugslavia. Avandu-i ca protagonisti pe cei care mai sunt in viata, cei care au stat in preajma lui Tito in acele vremuri, filmul este unul extrem de emotinant . Steva Petrovic( asstent de regie), Veljko Despotovic( scenograf), Bata Zivojinovic(actor), Gile Duric( seful studioul de filme), Veljko Bulajic( regizor) si nu in ultimul rad personajul cel mai induiosator, proiectionistul lui Tito timp de 32 de ani Leko, a fost langa el pana in 1980 cand a plecat la spital si nu s-a mai intors. Toate marturiile lor despre acea perioda, despre cat de tare iubea filmul acest presedinte in perioada caruia cinematografia avea o mare prioritate, iti aduc aminte de o lume care pare ca nici nu a existat. Iugoslavia avea cea mai mare industrie cinematografica din Europa.

      Au mers pana acolo incat au construit ”un oras al filmului”, care se chema ”Avala Film”. Fiind la inceput nimeni nu stia cum trebuie construit un astfel de oras, dar pentru ca le placea sa munceasca pentru tara si pentru ai lor, pana in 1951 aveau construite deja 7 studiouri. Pe acolo au trecut Alain Delon, Sofia Loren, Elizabeth Taylor si multi altii. Tito vedea un film in fiecare seara, in 30 de ani a vazut peste 8000 de filme, a vazut si a citit scenariile tuturor filmelor care se faceau la Avala.
Tito

Era o tara frumoasa pe atunci, o tara care a avut unul dintre cele mai mari festivaluri de film din lume, echivalentul Oscarului...
Adăugaţi o legendă
”era o tara buna, o tara in care se construiau case, in care se mergea la scoala, avea de lucru, facea dragoste si calatorea”

Era...era... Pentru ca nu mai este nimic acolo din cea fost odata. Studiourile sunt parasite , casa lui Tito a fost bombardata, si in general acum vorbim de o tara care, asa cum spuneam , nu mai exista decat in filme.
P. S Undeva in film se spune ca dupa razboi tinerii s-au adunat si au construit drumuri si autostrazi, au facut nu stiu cate sute de km. Oare asta sa fie secretul? Am putea incerca...Ce ziceti?

Multumesc Catalin


joi, 13 octombrie 2011

Urat si prost obicei avem

   Urat obicei avem noi romanii, sau poate ca nu numai noi, habar n-am. De multe ori si de mult am remarcat ca facem asta. Va intrebati ce anume? Citeam aseara intr-unul din ziare , nu vreau sa-i dau numele, ca echipa feminina de gimnastica a fost anul acesta o dezamagire la Campionatul Mondial de la Tokyo. De fapt titlul este asta
”Rusinos! Romania doar locul patru in finala pe echipe la gimnastica feminina”

 

               E foarte ciudat pentru mine cum noi uitam si stergem cu burete tot ce au facut fetele astea pentru tara noastra in atatia ani. Cum ne mai laudam peste tot ca suntem Romani, si ca uite ce fete de aur avem...da, chiar asa le spuneam ”fetele noastre de aur” si nu stiam ce osanale sa le mai ridicam si ce sa le mai dam, ca sa rasplatim munca fetelor. E adevarat ca s-a facut un schimb de generatii si ca poate nu toate fetele au fost apte pentru concurs, si intre noi fie vorba locul 4 in lume nu mi se pare asa o mare ratare. Au fost la 400 de sutimi de China, ba chiar la un momentdat au fost pe podium. Suntem la sport, nu la olimpiada de matematica. Fetele astea sunt oameni , nu sunt roboti . Nu le putem cere in permanenta sa fie pe primul loc si sa se intoarca cu pieptul plin de medalii. In cariera fiecarui sportiv sunt momente si momente, unele de aur, altele mai putin....dar sunt fetele noastre, raman fetele noastre si la bine si la rau. Daca stau sa ma gandesc si sa ma intorc putin in istorie, imi dau seama ca de fapt lucrul asta il avem in sange, nu stim ce inseamna loialitate, nu stim sa iubim pe cineva si atunci cand se afla la necaz. Noi ii iubim numai pe castigatori, poate unde suntem un popor de pierzatori ...cine stie? Nu va suparati pe mine dar sunt foarte revoltat de atitudine noastra. De aia americanii sunt tari si puternici, pentru ca au mentalitate de invingatori. Lor nu li se spune ca sunt tampiti daca au iesit pe locul patru, nu... ei sunt fericiti si pretuiti mai departe... si la anul spera sa fie mai buni si sa lupte mai departe sprijiniti ( nu ingropati) de ai lor.

            Haideti sa nu mai aruncam cu piatra, sa le multumim copiilor astora minunati ca lupta pentru tara noastra, si sa-i cinstim cum se cuvine cand se intorc in tara. Nu ma gandesc decat la parintii lor care stau si citesc presa si probabil sufera ca niste caini cand vad cum sunt judecat copii lor, care nu au gresit cu nimic ... haideti sa ne gandim de doua ori cand scriem sau cand emitem judecati de felul asta. Poate nu ne dam seama dar uneori vorbele dor...Sa nu mai spun ca fetele nu au terminat concursul, mai sunt aparatele si individulul, chiar azi cred, pe Digi tv in direct de 12.30 ( nu va luati dupa mine, verificati) si au nevoie de un moral bun, trebuie sa stie ca suntem cu ele ca ne gandim si vrem sa le fie bine, nu ca le-am pus deja la zid, ca asteptam sa se intorca in tara si sa le spanzuram....Daca as fi in locul lor nici nu m-as mai intorce...pentru ce? pentru cine?

Daca aveti timp si chef intrati pe site-ul federatiei de gimnatica si lasati-le fetelor un mesaj de incurajare ..are sa le fac bine!!!!

miercuri, 12 octombrie 2011

Cand Dumnezeu face minuni

Stiti zilele acelea cand cobori din pat dimineat si simti ca vei avea o zi buna? Asa mi s-a intamplat ieri. La inceput am crezut ca-i doar o senzatie, sau mai degraba o dorinta a mea. Stiam ca urma sa am o zi mai grea cu participarea la un eveniment pentru care ma pregatisem de acum o saptamana si mai erau cateva chestii de facut pe ziua respectiva. Asa ca senzatia aia de zi buna a venit la tanc. Si chiar a fost o zi buna.

      Nu prea imi place sa merg la evenimente , dar cel de ieri cu Milka, mi-a facut mare placere. Nu stiu de ce aveam senzatia despre oamenii care  merg la astfel de evenimente ca nu prea le arde lor sa fie pe acolo de fapt, ca bifeaza o actiune si gata pleaca acasa. Am  fost surprins sa intalnesc o mana de oameni foarte draguti cu care am povestit vreo jumatatea de ora, ne-am distrat impreuna, urma sa vedem si un film, nu am mai avut eu timp , din nefericire..deci chestii haioase...:) Poate ca nu e asa de obicei, poate ca se lansa o ciocolata si la lansarile de ciocolata sunt invitati numai cei care au umor si sunt extrem de deschisi..habar n-am, cert e ca a fost un eveniment bine organizat si relaxat.... pana aici toate bune.

Numai ca seara nu se incheiase si nici nu banuiam ce avea sa mi se intample. Un lucru incredibil. Noroc cu telefoanele astea ca poti face cu ele aproape orice, numai nu te hranesc , in rest.. Sa nu-mi uit vorba. Am primit un mail de la o doamna draguta care ma anunta ca spitalul unde lucreaza e dispus sa plateasca tot tratamentul lui Mircea Anca ...Mi-au dat lacrimile de fericire .... Am trimis mai departe si astep sa vad ce se intampla. Am sa va anunt aici daca si cum s-a concretizat propunerea.

Si uite asa am aflat din nou, pentru a cata oara? ca mai exista pe lume oameni care vor sa ajute dezinteresat, care nu se gandesc numai la ei  si cauta sa faca lumea in care traiesc mai frumoasa si mai buna... E un  cliseu, dar asa e. ..

Asa ca, vorba lui Oscar ” Draga Dumnezu, astazi a fost o zi chiar buna, ar trebui sa fiu un copil fericit”  ceea ce va doresc si voua

marți, 11 octombrie 2011

Plecaciune....

    Cand am vazut acum 14 ani ”Regina Mama” am stat pe treptele salii amfiteatru si am plans la final ca un copil,  nu numai eu, toata sala. O sala neincapatoare pentru sutele de săpectatori, numai pe lampa nu stateau, vorba vine, sala amfitetru n-are lampi. Momentul in care doamna Olga Tudorache isi dadea seama ca fiul ei era mort, era magistral, mare mestesug , mare lectie de teatru. Am revenit in aceeasi sala, la acelasi spectacol acum 3 ani, sala era pe jumatate goala, telefoanele sunau, doamna Olga a si facut referire la unul dintre acestea, vizibil deranjata.... De jucat se juca la fel de bine....ciudat pe scena lucrurile nu s-au schimbat , in sala da....

         N-am sa uit acel moment de acum 14 ani, cati ani au trecut...?, si acum ma mai asez pe treapta aceea si ma intorc putin in timp,  sa-mi dau seama cat sunt de norocos. Da cred ca sunt norocosi cei care au parte de mari spectacole si sunt martori la acele momente de gratie ale marilor nostri actori.

Efectul razelor gama asupra anemonelor-1977
regia Catalina Buzoianu(spectacolul integral)

Olga Tudorache s-a nascut pe 11 octombrie 1929, e balanta si eu o iubesc tare de tot. Nu-i place sa i-o spui , nu i-au placut niciodata laudele si oamenii lingusitori.  Astazi e ziua ei ....La multi ani!!! Sa ne traiti si sa ne mai bucurati cu imensul dumneavoastra talent multi ani de acum inainte!!!!

Gand


Victor Rebengiuc si Ioana Macaria
 Stau si ma minunez. Ma minunez cat de darnici pot fi oamenii si cat de curajosi. Asta seara la Green am avut doua sali, nu stiu exact daca sali e cuvantul, e un club totusi,  doua sali pline ochi cu oameni curiosi si gata sa aplaude si sa se bucure ca niste copii. In zilele noastre de cate ori ma intalnesc in sali cu astfel de public dornic sa primeasca ceva, dar si sa daruiasca, imi creste inima. Zilele astea am avut 8 spectacole ...de 2 ori Ivanov, de 3 ori Oscar si de 2 ori Sta sa ploua si la toate spectacolele salile au fost pline si oamenii au reactionat frumos si au fost deschisi. Mare bucurie...Sper ca lucrurile sa nu se schimbe, sa continuam asa, noi sa jucam cu drag pentru voi iar voi sa ne bucurati cu prezenta voastra.

Oshawa sau nu

 Nu m-am apucat de oshawa... asta asa, ca sa nu credeti despre mine ca sunt un tip consecvent si care isi tine promisiunile . Nu, nu sunt. A...